Țara europeană în care Donald Trump va veni ”foarte curând”. Nu este Marea Britanie

Donald Trump
IMAGO

Donald Trump va veni ”foarte curând” într-o vizită oficială în Italia, au anunțat vineri oficialii americani și italieni.

Preşedintele american, Donald Trump, a acceptat invitaţia prim-ministrului italian, Giorgia Meloni, de a efectua o vizită oficială în Italia în viitorul foarte apropiat, se arată într-o declaraţie comună a liderilor publicată vineri, după ce s-au întâlnit cu o zi înainte la Washington - relatează Reuters.

În timpul întâlnirii, Donald Trump s-a declarat "100%" sigur că se va ajunge la un acord privind tarifele cu Uniunea Europeană.

Şefa guvernului italian, primul lider european care a vizitat Casa Albă de la ofensiva vamală brutală lansată de liderul american, a fost îndemnată de Bruxelles să vorbească în numele UE-27. Ea a răspuns că "sigur" se va ajunge la un acord.

Relaţiile dintre Giorgia Meloni şi Donald Trump, care împărtăşesc o bază ideologică largă, în special în ceea ce priveşte imigraţia, sunt considerate a fi foarte bune. Prim-ministrul italian, descris drept un "lider fantastic" de către republican, a fost singurul lider al UE invitat la inaugurarea sa în ianuarie, aminteşte AFP.

Citește și
Giorgia Meloni
Vizita premierului Giorgia Meloni la Washington va fi un test pentru rolul Italiei în Europa

Subliniind această "relaţie foarte specială", înalţi oficiali americani au declarat că Giorgia Meloni ar putea acţiona ca intermediar pentru un acord între Europa şi Statele Unite.

"Suntem deschişi, suntem disponibili, suntem pregătiţi să încheiem acorduri cu ţările care iau acest lucru în serios. Sperăm că Italia şi UE vor face parte din acestea", a declarat un oficial al istraţiei Trump reporterilor înainte de întâlnire.

Începând cu 5 aprilie, preşedintele american Donald Trump a impus taxe vamale de cel puţin 10% pentru toate produsele care intră în Statele Unite, cu excepţia produselor chinezeşti, care sunt puternic suprataxate.

Comisia Europeană spune că Giorgia Meloni s-a coordonat cu Bruxelles-ul în apropierea sa de Donald Trump

Dependentă de exporturile industriei sale, care reprezintă aproape un sfert din PIB, Giorgia Meloni a criticat această ofensivă tarifară, încurajând în acelaşi timp dialogul şi îndemnând Bruxelles-ul să nu ia măsuri de retorsiune.

Apropierea de Donald Trump îi îngrijorează pe partenerii săi europeni. Cu toate acestea, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene a calificat iniţiativa Giorgiei Meloni drept "binevenită" şi coordonată cu Bruxelles-ul.

În timp ce Meloni şi Trump împărtăşesc multe dintre aceleaşi poziţii, ei sunt mai puţin în armonie cu privire la Ucraina, pe care Roma a apărat-o întotdeauna cu ardoare.

Donald Trump, care s-a apropiat în mod spectaculos de Vladimir Putin de la revenirea sa la putere şi a cărui întâlnire cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a transformat într-un conflict la sfârşitul lunii februarie, a declarat joi că nu "îl consideră responsabil" pentru războiul din Ucraina. Dar "nu cred că a făcut cea mai bună treabă din lume. Nu sunt un mare fan", l-a criticat el din nou.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Georgia Meloni, misiune dificilă la Washington. Premierul Italiei negociază cu Trump eliminarea taxelor vamale
Georgia Meloni, misiune dificilă la Washington. Premierul Italiei negociază cu Trump eliminarea taxelor vamale

Donald Trump s-a dezlănțuit împotriva șefului Rezervei Federale, Jerome Powell, la câteva ore după ce acesta a avertizat că taxele vamale vor genera șomaj și inflație în Statele Unite.  

Vizita premierului Giorgia Meloni la Washington va fi un test pentru rolul Italiei în Europa
Vizita premierului Giorgia Meloni la Washington va fi un test pentru rolul Italiei în Europa

Prima întâlnire bilaterală oficială pe care Giorgia Meloni o va avea joi cu președintele american Donald Trump vine într-un moment crucial. 

Giorgia Meloni urmează să aibă o întrevedere cu Donald Trump. Se așteaptă negocieri privind tarifele impuse Europei
Giorgia Meloni urmează să aibă o întrevedere cu Donald Trump. Se așteaptă negocieri privind tarifele impuse Europei

Giorgia Meloni a ajuns miercuri seară la Washington, iar joi urmează să aibă o întrevedere cu Donald Trump.

Macron, Meloni, Starmer şi Scholz denunţă atacul rusesc asupra oraşului Sumî din Ucraina
Macron, Meloni, Starmer şi Scholz denunţă atacul rusesc asupra oraşului Sumî din Ucraina

Preşedintele z Emmanuel Macron, premierul italian Giorgia Meloni, premierul britanic Keir Starmer şi cancelarul german Olaf Scholz au condamnat atacul rusesc cu rachete asupra oraşului Sumî din Ucraina.

„Europa s-a pierdut puțin.” Premierul italian este de acord cu vicepreședintele SUA care „nu vrea să salveze Europa”
„Europa s-a pierdut puțin.” Premierul italian este de acord cu vicepreședintele SUA care „nu vrea să salveze Europa”

Premierul italian Giorgia Meloni a spus că este de acord cu criticile vicepreședintelui american J.D. Vance la adresa Europei, despre care el a spus că „și-a abandonat angajamentul față de libertatea de exprimare și democrație”.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.