Țara care a reușit să învingă coronavirusul. Prima zi în care nu au confirmat niciun caz

Coreea de Sud
Getty

Coreea de Sud a anunţat joi că nu a înregistrat oficial niciun nou caz de contaminare cu noul tip de coronavirus cu transmitere locală, pentru prima dată după apariția bolii, în urmă cu peste 70 de zile.

Coreea de Sud a înregistrat în total 10.765 de cazuri după ce primul caz de infectare a fost semnalat pe 18 februarie şi, timp de mai multe săptămâni, a fost a doua cea mai afectată ţară afectată de pandemie, cu un total de 247 de morţi, potrivit Time.

Sud-coreenii au reuşit să stăpânească propagarea epidemiei datorită unei ample campanii de depistare şi identificare a persoanelor care au avut cu purtători ai bolii.

De asemenea, marea majoritate a populaţiei a respectat măsurile de distanţare socială, transmite Agerpres.

Au organizat inclusiv alegeri parlamentare

 

Citește și
angajati la birou
Firmele pot SCHIMBA atribuţiile angajaţilor fără acordul lor în această perioadă

După ce numărul de cazuri a scăzut, Coreea de Sud a organizat chiar alegeri parlamentare pe 15 aprilie. Alegătorii erau obligaţi să-şi ia măsuri de precauţie şi mai ales să poarte măşti şi mănuşi.

Mai mult, rata de participare a fost cea mai ridicată în decursul unei generaţii şi i-a asigurat partidului democrat al preşedintelui Moon Jae-in o majoritate parlamentară, ceea ce a fost văzut drept un plebiscit asupra modului în care autorităţile au gestionat epidemia.

"Pentru prima dată în 72 de zile, nu avem niciun nou caz de contaminare internă", a declarat joi preşedintele Moon pe contul său de Facebook. Nimeni nu a fost infectat în secţiile de votare, a precizat el, lăudând "forţa Coreei de Sud şi a poporului său".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 1 mai. Peste 27.000 de decese în Marea Britanie
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 1 mai. Peste 27.000 de decese în Marea Britanie

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 1 mai. Mai mult de 1 milion de persoane diagnosticate cu Covid-19 au fost declarate vindecate, de la începutul pandemiei şi până în prezent, potrivit datelor Johns Hopkins University.

Firmele pot SCHIMBA atribuţiile angajaţilor fără acordul lor în această perioadă
Firmele pot SCHIMBA atribuţiile angajaţilor fără acordul lor în această perioadă

Condiţiile complexe generate de epidemia de coronavirus le dau firmelor posibilitatea să schimbe temporar atribuţiile angajaţilor. 

Coronavirus România, LIVE UPDATE 1 mai. 18 noi decese ale unor bolnavi de Covid-19
Coronavirus România, LIVE UPDATE 1 mai. 18 noi decese ale unor bolnavi de Covid-19

Coronavirus România, 1 mai. Sunt peste 12.000 de persoane infectate cu coronavirus în România, iar numărul celor decedaţi din cauza COVID-19 a ajuns la 744.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.