SUA vor anunţa cel mai mare ajutor militar pentru Ucraina, de la începutul invaziei ruse

sua, ucraina, arme
Colaj foto: Profimedia/Imago

Statele Unite vor anunţa, posibil chiar miercuri, un nou pachet de asistenţă de securitate pentru Ucraina, în valoare de circa trei miliarde de dolari, a afirmat, marţi, un oficial american.

Pachetul ar urma să fie cel mai mare din partea Washingtonului în cele şase luni de când a început invazia rusă în Ucraina, iar data anunţată ar coincide cu Ziua Independenţei ucrainene, menţionează agenţia, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Fondurile ar urma să provină din Iniţiativa pentru Asistenţa de Securitate pentru Ucraina, aprobată de Congresul SUA pentru a permite guvernului condus de preşedintele Joe Biden să achiziţioneze armament de la producători, în loc să le trimită ucrainenilor arme din stocurile americane existente.

NATO anticipează o iarnă grea şi un război de uzură în Ucraina

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, marţi, la summitul „Platformei Crimeea” că se aşteaptă la o iarnă „grea” şi la un „război de uzură” în Ucraina.

Acesta le-a cerut aliaţilor să „rămână alături de Ucraina atât timp cât va fi necesar” în faţa invaziei ruse, relatează agenţia EFE.

Citește și
Turcia acuză ”mai multe state NATO” că vor să prelungească războiul din Ucraina
Turcia acuză ”mai multe state NATO” că vor să prelungească războiul din Ucraina

Se apropie iarna şi va fi una grea. Ceea ce vedem acum este o bătălie de uzură. Aceasta este o bătălie a tenacităţii, a logisticii. De aceea trebuie să susţinem sprijinul faţă de Ucraina pe termen lung pentru ca aceasta să rămână o naţiune suverană şi independentă”, a indicat Stoltenberg.

Preşedintele (rus Vladimir) Putin a crezut că poate zdrobi poporul ucrainean şi forţele sale armate, diviza naţiunile noastre democratice, dicta altora ce să facă. S-a înşelat”, a susţinut secretarul general al NATO în discursul său în care a menţionat de asemenea sprijinul militar considerabil oferit Ucrainei de statele Alianţei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 181. Rusia susține că a elucidat în timp record circumstanţele atacului în care a murit Daria Dughina

Natalia Vovk daria dughina
Cine este femeia care ar fi ucis-o pe Daria Dughina. Ar fi fugit în Estonia după atentat

Rusia acuză Kievul de asasinatul Dariei Dughina. O ucraineancă de 43 de ani ar fi pregătit bomba și, după ce a detonat-o de la distanță, ar fi fugit în Estonia, susțin rușii.

LIVE UPDATE | Război în Ucraina, ziua 91. Zelenski a anunțat că este dispus să discute direct cu Putin
Ce este „Inițiativa de la Kiev” lansată de Ucraina. Și România este implicată

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că numărul total al diferitelor rachete de croazieră pe care Rusia le-a folosit împotriva ţării sale se apropie de 3.500 şi este pur şi simplu imposibil să numere loviturile artileriei rusești.

parasutist rusia
Un paraşutist rus condamnă războiul ţării sale în Ucraina: Totul este o minciună! Nu facem decât să distrugem vieţi paşnice

Justificarea Kremlinului pentru invadarea Ucrainei "este o minciună", a declarat pentru CNN un paraşutist rus care anterior a condamnat public războiul ţării sale în Ucraina.

bloc donetk
Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei: Inamicul continuă să treacă la ofensivă în direcţia Doneţk

Inamicul continuă să treacă la ofensivă în direcţia Doneţk, concentrându-şi principalele eforturi pe direcţiile Bakhmut şi Avdiivka, se arată în ultimul raport al Statului Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei.

razboi ucraina ziua 153
SUA: Rusia plănuieşte, în curând, atacuri asupra infrastructurii Ucrainei. Suntem îngrijorați de amenințarea continuă

Statele Unite au informaţii că Rusia intenţionează în curând să lanseze noi atacuri la adresa infrastructurii civile din Ucraina şi a instalaţiilor guvernamentale, a declarat luni un oficial american.

Zelenski
Zelenski promite că va restabili dominaţia ucraineană în Crimeea: ”A început în Crimeea şi se va termina în Crimeea”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a angajat, marți, să restabilească dominaţia ucraineană în Peninsula Crimeea, în timpul unui summit internaţional, relatează CNN.

 

Turcia acuză ”mai multe state NATO” că vor să prelungească războiul din Ucraina
Turcia acuză ”mai multe state NATO” că vor să prelungească războiul din Ucraina

Turcia a acuzat marţi ”mai multe ţări membre ale NATO” că doresc să prelungească războiul din Ucraina şi de asemenea ”doresc să saboteze” acordul dintre Moscova şi Kiev privind exportul cerealelor ucrainene şi a îngrăşămintelor ruseşti.

 

Jens Stoltenberg
Secretarul general al NATO anticipează o iarnă grea şi un război de uzură în Ucraina

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marţi la summitul „Platformei Crimeea” că se aşteaptă la o iarnă „grea” şi la un „război de uzură” în Ucraina.

volodimir zelenski, ucraina
Ucraina nu este pregătită să se așeze la masa negocierilor cu Rusia, anunță Volodimir Zelenski. Motivul invocat

războiului cu Rusia.

Citește și...
Secretarul general al NATO anticipează o iarnă grea şi un război de uzură în Ucraina
Secretarul general al NATO anticipează o iarnă grea şi un război de uzură în Ucraina

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marţi la summitul „Platformei Crimeea” că se aşteaptă la o iarnă „grea” şi la un „război de uzură” în Ucraina.

Turcia acuză ”mai multe state NATO” că vor să prelungească războiul din Ucraina
Turcia acuză ”mai multe state NATO” că vor să prelungească războiul din Ucraina

Turcia a acuzat marţi ”mai multe ţări membre ale NATO” că doresc să prelungească războiul din Ucraina şi de asemenea ”doresc să saboteze” acordul dintre Moscova şi Kiev privind exportul cerealelor ucrainene şi a îngrăşămintelor ruseşti.

 

Război în Ucraina, ziua 181. Rusia susține că a elucidat în timp record circumstanţele atacului în care a murit Daria Dughina
Război în Ucraina, ziua 181. Rusia susține că a elucidat în timp record circumstanţele atacului în care a murit Daria Dughina

Știrile PRO TV.ro au transmis, marți, în format LIVE TEXT, cele mai noi informații despre războiul din Ucraina.

Recomandări
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara. 12 inspectori și 2 șefi ar fi luat mită
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara. 12 inspectori și 2 șefi ar fi luat mită

12 inspectori și doi șefi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier din Timișoara sunt cercetați pentru corupție. Ar fi luat mită de la firme private de transport.

Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare
Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare

Deputații AUR, S.O.S. România și POT au criticat proiectul de combatere a antisemitismului, invocând restrângerea libertății de exprimare, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR l-au susținut ca măsură de protecție împotriva extremismului.

România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO
România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO

Campionatul European de tineret este transmis în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.