Statul care și-a anunțat intrarea în alianța BRICS. Cine se alătură Rusiei și celorlalte puteri anti-occidentale

brics
Getty

Guvernul Thailandei a anunţat luni că începând cu 1 ianuarie 2025 se va alătura grupului economiilor emergente BRICS în calitate de stat asociat, după ce a fost informat de Rusia, care deţine anul acesta preşedinţia rotativă a organizaţiei.

Într-un comunicat, Ministerul thailandez de Externe a indicat că acest pas a fost făcut după cooperarea în creştere cu BRICS din 2017 şi că el reprezintă un angajament faţă de multilateralism, în special în rândul ţărilor emergente.

"Această asociere oferă oportunităţi semnificative de consolidare a legăturilor cu statele membre BRICS, pieţele emergente şi ţările în curs de dezvoltare cu potenţial ridicat de creştere", conform sursei citate.

Autorităţile thailandeze au adăugat că vor continua să colaboreze în anul care vine cu preşedinţia BRICS, care va fi asigurată de Brazilia, notează Agerpres.

La summitul BRICS din octombrie, găzduit de oraşul rus Kazan, guvernul Rusiei a declarat că există diferenţe în privinţa extinderii blocului, dar comunicatul final a aprobat statutul de stat asociat pentru a aplana nemulţumirile ţărilor candidate.

Citește și
nato putin xi
O țară NATO a fost invitată să devină „parteneră” a comunității BRICS. Rusia și China, printre statele membre

În presă s-a scurs chiar şi o listă cu ţările care ar urma să fie incluse în această categorie. Este vorba de Turcia, Indonezia, Nigeria, Algeria, Belarus, Cuba, Bolivia, Kazahstan, Vietnam, Thailanda, Malaezia, Uzbekistan şi Uganda, dar nu s-a confirmat intrarea lor.

BRICS este format din Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud şi la 1 ianuarie s-au alăturat Egiptul, Iranul, Emiratele Arabe Unite şi Etiopia, în timp ce Arabia Saudită şi Argentina s-au răzgândit în ultimul moment.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Rusia anunță o nouă alianță. Invitația lansată de Putin la nivel mondial: „Este o cursă globală”
Rusia anunță o nouă alianță. Invitația lansată de Putin la nivel mondial: „Este o cursă globală”

Rusia şi celelalte ţări din BRICS vor crea o alianţă pentru dezvoltarea Inteligenţei Artificiale. "Invităm cercetători din întreaga lume să se alăture colaborării", a transmis Putin.

O țară NATO a fost invitată să devină „parteneră” a comunității BRICS. Rusia și China, printre statele membre
O țară NATO a fost invitată să devină „parteneră” a comunității BRICS. Rusia și China, printre statele membre

Turciei i-a fost oferit statutul de „țară parteneră” din partea grupului de națiuni BRICS, a anunțat ministrul turc al Comerțului, Omer Bolat.

Putin susține că a primit o „propunere secretă” din partea Ucrainei. Cum a ajuns pe masa Kremlinului
Putin susține că a primit o „propunere secretă” din partea Ucrainei. Cum a ajuns pe masa Kremlinului

Vladimir Putin a afirmat, în cadrul BRICS, că un reprezentant al Turciei a primit o propunere pentru Rusia din partea Ucrainei în timpul sesiunii din septembrie a Adunării Generale a ONU de la New York și a transmis această informație Kremlinului.

Recomandări
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”

Aproape 42% dintre români se tem cel mai mult de izbucnirea unui conflict în care să fie implicată România, arată Barometrul INSCOP.

„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”
Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”

Eugen Rădulescu, consilier personal al guvernatorului BNR, critică dur ideea introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, catalogând-o drept „o aberație” inspirată din politicile economice ale Venezuelei.