Starea de sănătate a lui Benedict al XVI-lea, extrem de fragilă. Boala de care suferă fostul Suveran Pontif

Papa Benedict
Pro TV

Starea de sănătate a Papei emerit Benedict al XVI-lea s-a deteriorat în ultima perioadă, fostul Suveran Pontif fiind diagnosticat cu o boală infecţioasă la faţă.

Benedict al XVI-lea suferă de erizipel la nivelul feţei, o boală infecţioasă caracterizată printr-o tumefacţie roşiatică, care provoacă mâncărime şi dureri severe, potrivit unui articol publicat în cotidianul regional german auer Neue Presse, 

Potrivit unui biograf al fostului papă, Peter Seewald, starea de sănătate a lui Benedict al XVI-lea, 93 de ani, este "extrem de fragilă".

"Capacităţile sale intelectuale şi memoria nu îi sunt afectate, dar vocea lui abia se aude", a scris auer Neue Presse.

Peter Seewald l-a întâlnit sâmbătă, la Roma, pe Benedict al XVI-lea pentru a-i prezenta biografia, potrivit cotidianului.

Citește și
Avdullah Hoti, prim-ministru Kosovo
Prim-ministrul din Kosovo, infectat cu Covid-19. Ce simptome are

"În timpul acestei întâlniri, papa emerit, în pofida bolii sale, a fost optimist şi a spus că, dacă îşi va recăpăta puterile, ar putea începe din nou să scrie", a adăugat el.

Papa Benedict al XVI-lea şi-a vizitat fratele mai mare Georg, care era bolnav, în Germania, în iunie, marcând prima sa călătorie în afara Italiei de la demisia sa neaşteptată în 2013. Georg Ratzinger a murit două săptămâni mai târziu.

Cei doi fraţi, amândoi hirotonisiţi în aceeaşi zi, în iunie 1951, erau foarte apropiaţi.

Primul papă care a demisionat în aproape 600 de ani, Benedict al XVI-lea, care a invocat motive de sănătate, a dus o viaţă retrasă într-o mică mănăstire din Vatican după retragerea sa.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Stare de dezastru în Australia din cauza Covid-19. Oamenii nu mai au voie să iasă pe stradă noaptea
Stare de dezastru în Australia din cauza Covid-19. Oamenii nu mai au voie să iasă pe stradă noaptea

Statul australian Victoria a declarat stare de dezastru şi a impus o interdicţie de circulaţie pe timp de noapte în Melbourne, în cadrul celor mai stricte restricţii adoptate până în prezent pentru a ţine sub control răspândirea Covid-19.

Prim-ministrul din Kosovo, infectat cu Covid-19. Ce simptome are
Prim-ministrul din Kosovo, infectat cu Covid-19. Ce simptome are

Prim-ministrul din Kosovo, Avdullah Hoti, a anunţat duminică seară că a fost testat pozitiv la noul coronavirus şi va intra în autocarantină în următoarele două săptămâni, informează luni Presse.

Dan Tătaru, fost senator şi secretar de stat în Ministerul Apărării, a murit de coronavirus la 51 de ani
Dan Tătaru, fost senator şi secretar de stat în Ministerul Apărării, a murit de coronavirus la 51 de ani

Fostul senator Dan Tătaru, care a deţinut şi două mandate de secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale, a murit, duminică, la vârta de 51 de ani, după ce a fost confirmat cu coronavirus.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.