Ministrul turc de Externe spune că Rusia şi Ucraina se apropie de un acord de pace

Zelenski și Putin
AFP

Ministrul de externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, afirmă că Rusia şi Ucraina se apropie de un acord pe subiecte "critice", el exprimându-şi speranţa într-o încetare a focului dacă cele două părţi nu vor da înapoi de la progresele obţinute până acum.

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov şi cel ucrainean Dmitro Kuleba s-au întâlnit în această lună în Antalia (Turcia), pentru o discuţie la care a fost prezent şi Mevlut Cavusoglu, dar care nu a produs rezultate concrete.

Însă Cavusoglu, care s-a deplasat de asemenea în Rusia şi Ucraina săptămâna trecută pentru a se întâlni separat cu Lavrov şi Kuleba, afirmă, într-un interviu pentru cotidianul turc Hurriyet, că a existat "o apropiere a poziţiilor ambelor părţi pe subiecte importante, subiecte critice", potrivit Agerpres, care citează Reuters.

"Putem spune că avem speranţe pentru o încetare a focului dacă părţile nu fac un pas înapoi de la poziţiile actuale', a spus ministrul turc, fără a da alte explicaţii.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei turce, Ibrahim Kalin, vorbind la televiziunea Al Jazeera, a afirmat că cele două părţi îşi apropie poziţiile în patru probleme cheie: cererea Rusiei ca Ucraina să renunţe la aspiraţia de aderare la NATO, demilitarizarea Ucrainei, 'denazificarea' la care se referă Rusia, şi protejarea limbii ruse în Ucraina.

Citește și
Viswashkumar Ramesh
Pasagerul care a supraviețuit miraculos tragediei aviatice din India povestește cum l-a ocolit moartea: M-am gândit să încerc

Kievul şi Moscova au vorbit despre unele progrese la negocierile de săptămâna trecută spre o formulă politică ce ar garanta securitatea Ucrainei, în condiţiile în care ţara ar rămâne în afara NATO, deşi părţile s-au acuzat reciproc de tărăgănarea discuţiilor.

Potrivit lui Kalin, o încetare permanentă a focului nu poate veni decât în urma unei întâlniri între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.

Kalin a spus însă că Putin simte că poziţiile în privinţa "subiectelor strategice" Donbas şi Crimeea nu sunt suficient de apropiate pentru a avea loc o astfel de întâlnire.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 25. ONU: Cel puţin 902 civili au fost ucişi de la începutul războiului

copil refugiat
UNICEF: Copiii ucraineni refugiați sunt supuși unui risc major de trafic de persoane

UNICEF a avertizat că refugiații minori din Ucraina sunt supuși unui risc major de trafic de persoane și exploatare.

Vladimir Putin
Trei oligarhi evrei suspectaţi de legături cu preşedintele Putin şi-au dat demisia dintr-o organizaţie filantropică

Trei oligarhi evrei suspectaţi de legături cu preşedintele rus Vladimir Putin şi-au dat demisia dintr-o organizaţie filantropică importantă, pe care au înfiinţat-o, după ce au fost afectaţi de sancţiuni în urma invadării Ucrainei de către Rusia.

zelenski, putin
Moscova acuză Kievul că planifică să însceneze un atac asupra unor facilităţi diplomatice

Moscova a acuzat Kievul sâmbătă seara că plănuieşte să însceneze un atac asupra unor facilităţi ce găzduiesc diplomaţi occidentali în Lvov, oraş din vestul Ucrainei.

mama copil
O mamă din Ucraina și-a protejat fiica în fața bombardamentelor cu propriul trup

O mamă și-a acoperit fetița în vârstă de o lună cu propriul trup atunci când casa lor din Kiev a fost bombardată.

zelenski
Nestle, criticată de Zelenski pentru că nu se retrage din Rusia. Reacția companiei

Președintele Zelenski a criticat firmele elvețiene care au ales să-și continue afacerile în Rusia.

Artem Datsishin
Un fost partener de dans ucrainean al Alinei Cojocaru a murit în bombardamentele rușilor. Mesajul emoționant al româncei

Artem Datsishin, un dansator de balet de la Opera Națională din Ucraina, a murit după ce a fost rănit în bombardamentele Rusiei.

boris johnson
Boris Johnson: Putin este „complet panicat” de frica unei posibile revoluții pro-democratice în Moscova

Președintele Vladimir Putin este „complet panicat” de frica unei posibile revoluții în Moscova, susține premierul britanic Boris Johnson.

Ucraina, razboi
Război în Ucraina, sinteza celor mai noi evenimente. Rușii nu reușesc să facă progrese

Bombardamentele Rusiei continuă să distrugă țara vecină, dar trupele Kremlinului încă nu reuşesc să îşi revendice vreo victorie importantă. 

soldati rusi, Rusia, Ucraina
14.700 de soldaţi ruşi au fost ucişi de la începutul războiului, susține armata Ucrainei

Forţele armate ucrainene au revizuit bilanţul pierderilor estimate provocate Rusiei, anunţă Kyiv Independent, potrivit News.ro. 14.700 de soldaţi ruşi ar fi decedat de la 24 februarie până în prezent.  

Andrey Paliy
Un ofiţer superior al marinei ruse a fost ucis, susţine Ucraina

Autorităţile din Ucraina anunţă că a fost ucis în timpul ostilităţilor un ofiţer superior de navă rus, potrivit BBC, scrie News.ro. 

Papa Francisc
Papa Francisc imploră comunitatea internaţională să pună capăt acestui război abject

Papa Francisc a implorat comunitatea internaţională să se angajeze pentru a pune capăt războiului din Ucraina, pe care l-a calificat drept abject şi un masacru absurd, după rugăciunea Angelus rostită duminică în piaţa San Pietro, relatează EFE

razboi
O ucraineancă, mamă a patru copii, a povestit cum a primit bani de la un român într-o benzinărie

O ucraineancă, mamă a patru copii, care se afla în tranzit în România, a povestit pe Facebook cum un bărbat român i-a dat 200 de lei ca să o ajute, într-o benzinărie din Moieciu.

Citește și...
Pasagerul care a supraviețuit miraculos tragediei aviatice din India povestește cum l-a ocolit moartea: M-am gândit să încerc
Pasagerul care a supraviețuit miraculos tragediei aviatice din India povestește cum l-a ocolit moartea: M-am gândit să încerc

Anchetatorii au recuperat una din cele două cutii negre, ale avionului Boeing 787, care s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, la scurt timp după decolarea din India, cu destinația Londra.

Mesajul lăsat de Benjamin Netanyahu la Zidul Plângerii înainte de atacul asupra Iranului. Teheranul promite răzbunare
Mesajul lăsat de Benjamin Netanyahu la Zidul Plângerii înainte de atacul asupra Iranului. Teheranul promite răzbunare

Situația din Orientul Mijlociu este în pragul exploziei. Israelul a bombardat obiective nucleare și militare din Iran, și l-a ucis pe comandantul Gărzii Revoluționare iraniene.

Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, după ce Israelul a atacat Iranul
Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, după ce Israelul a atacat Iranul

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă vineri, la 15:00 (19:00 GMT), în urma atacurilor masive israeliene asupra teritoriului iranian, a anunţat delegaţia din Guyana, care prezidează Consiliul în iunie, relatează AFP.

Recomandări
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”

Operațiunea denumită „Rising Lion” a implicat peste 200 de avioane de lupte israeliene, care au lovit aproximativ 100 de ținte pe tot teritoriul Iranului cu peste 330 de muniții.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic
„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic

Agenția de informații israeliană Mossad a afirmat că a introdus ilegal rachete în Iran și a instalat roiuri de drone explozive înainte de atacul Israelului asupra țării.