Demisie cu scandal. Soția cancelarului german, Olaf Scholz, a demisionat din funcția de ministru al Educației

Britta Ernst
Getty

Ministru al Educației în landul german Brandenburg, Britta Ernst, soția cancelarului german, Olaf Scholz a demisionat din funcție după ce a fost intens criticată de cadrele didactice și părinți, transmite DPA, citată de Agerpres.

Premierul landului, Dietmar Woidke, care, la fel ca Ernst, face parte din Partidul Social-Democrat, a acceptat demisia, a anunţat luni o purtătoare de cuvânt a guvernului landului - transmite DPA

Ernst, politician de carieră și soţia cancelarului Olaf Scholz a fost ministru al Educației în guvernul landului Brandenburg încă din 2017, însă de-a lungul anilor a fost intens criticată.

Criticile nu au venit doar din partea şcolilor şi a părinţilor, ci şi din partea din partea membrilor parlamentul landului. Acestea se refereau la planurile de realocare a 200 de posturi didactice în favoarea specialiştilor istrativi şi a asistenţilor sociali şcolari, soluţie gândită ca o piatră de temelie pentru a răspunde la lipsa de cadre didactice, care este o problemă în întreaga Germanie.

Totuși, Woidke, care i-a acceptat demisia imediat, a lăudat activitatea lui Ernst. ''Ea şi-a îndeplinit funcţia în vremuri dificile - mă refer aici la pandemia de coronavirus - cu clarviziune şi mână sigură'', a spus premierul landului.

Citește și
Olaf Scholz
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, în România: ”Vom sprijini militar Ucraina atât cât va fi nevoie”
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Politico: Anchetă parlamentară în cazul lui Olaf Scholz, în scandalul unei fraude de 30 de miliarde de euro
Politico: Anchetă parlamentară în cazul lui Olaf Scholz, în scandalul unei fraude de 30 de miliarde de euro

Opoziţia de centru-dreapta din Germania doreşte să crească presiunea asupra cancelarului Olaf Scholz prin lansarea unei anchete parlamentare privind presupusa sa legătură cu un scandal masiv de evaziune fiscală, relatează POLITICO.  

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, în România: ”Vom sprijini militar Ucraina atât cât va fi nevoie”
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, în România: ”Vom sprijini militar Ucraina atât cât va fi nevoie”

România şi Germania au multe puncte în comun în ceea ce priveşte temele de politică externă, iar Ucraina va fi sprijinită militar atât timp cât va fi nevoie.  

Cancelarul Olaf Scholz, la Palatul Cotroceni: ”Germania se află ferm de partea României” pentru aderarea la Spațiul Schengen
Cancelarul Olaf Scholz, la Palatul Cotroceni: ”Germania se află ferm de partea României” pentru aderarea la Spațiul Schengen

Cancelarul german Olaf Scholz a ajuns, luni, într-o vizită oficială în România. A discutat deja cu presedintele Klaus Iohannis, pe teme de securitate și energie.  

Recomandări
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings

Perspectivele reducerii deficitelor aflate la un nivel ridicat record şi stabilizarea creşterii rapide a datoriei publice reprezintă elementul central al evaluării ratingului suveran al României, după alegerile prezidenţiale, arată Fitch.

Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori
Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România
A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România

Curtea de Apel București a dispus joi scăderea unei perioade de opt luni din condamnarea de 8 ani și 8 luni închisoare primită de Mario Iorgulescu în dosarul legat de accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.