Sistem de apărare antiaeriană și 100 de militari ruși, trimiși în Niger, după ce puterea armată a rupt relațiile cu SUA

niger
Profimedia

Un sistem de apărare antiaeriană și 100 de militari a trimis Rusia în Niger, pentru susținerea grupării de rebeli care a preluat puterea și a rupt relații cu SUA. Trupe occidentale, germane, mai există însă în baza din Niamey, cu un viitor incert.

Personalul militar de la Ministerul Apărării din Rusia urmează să instaleze sistemul de apărare antiaeriană şi să instruiască militarii din Niger în utilizarea lui, a relatat canalul de stat RTN joi seară, preluat de către agențiile dpa și Agerpres.

Misiunea urmează după o convorbire telefonică între şeful juntei, Abdourahamane Tchiani, şi preşedintele rus Vladimir Putin la sfârşitul lui martie.

Putin şi Tchiani au discutat despre „consolidarea trans-sectorială şi cuprinzătoare a cooperării strategice dintre Niger şi Rusia pentru a răspunde ameninţărilor curente, în special în domeniul securităţii".

Până la lovitura de stat militară din iulie anul trecut, Nigerul era ultimul aliat democratic al SUA, Franţa şi altor state europene în lupta împotriva militanţilor islamişti în regiunea Sahel, unde jihadiştii continuă să câştige influenţă.

Citește și
Niger
Ambasadorul z din Niger, expulzat după refuzul de a participa la o „discuție”

În martie, junta a pus capăt cooperării militare cu SUA în lupta împotriva terorismului. Forţele armate din Germania operează o bază aeriană la Niamey, a cărei viitor este încă neclar.

Televiziunea de stat din Niger a difuzat imagini cu un avion Iliuşin-76 care a aterizat pe aeroportul din Niamey miercuri.

Ne aflăm aici pentru a instrui armata din Niger să utilizeze echipamentul militar care a ajuns aici", a declarat un bărbat cu cagulă în uniformă militară.

După ce armata a preluat puterea pe 26 iulie, Nigerul a început să-şi diversifice partenerii pentru a-şi afirma suveranitatea în faţa lumii, a mai relatat televiziunea din Niger.

Ca şi vecinii săi Mali şi Burkina Faso înaintea sa, Niger se îndepărtează de partenerii săi occidentali, în special fosta putere colonială Franţa, şi se orientează spre Rusia. Toate cele trei ţări sunt conduse de armată după lovituri de stat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Franța își închide ambasada din Niger. „Nu mai poate funcţiona normal şi nici nu-şi mai poate îndeplini misiunile”
Franța își închide ambasada din Niger. „Nu mai poate funcţiona normal şi nici nu-şi mai poate îndeplini misiunile”

Franţa a decis să-şi închidă ambasada din Niger, unde „nu mai poate funcţiona normal şi nici nu-şi mai poate îndeplini misiunile", au făcut cunoscut joi surse diplomatice, notează AFP.  

Ambasadorul z din Niger, expulzat după refuzul de a participa la o „discuție”
Ambasadorul z din Niger, expulzat după refuzul de a participa la o „discuție”

Ambasadorul z din Niger, Sylvain Itte, a fost expulzat, vineri, fiind declarat indezirabil.

Pregătiri pentru o posibilă intervenție militară în Niger. Şefii armatelor vest-africane se întâlnesc pentru a discuta planul
Pregătiri pentru o posibilă intervenție militară în Niger. Şefii armatelor vest-africane se întâlnesc pentru a discuta planul

Şefii de Stat Major ai unui grup de ţări vest-africane vor examina joi şi vineri în capitala Ghanei, Accra, modalităţile unei posibile intervenţii militare pentru a restabili ordinea constituţională în Niger după lovitura de stat din 26 iulie.

Regimul militar din Niger vrea ca președintele Mohamed Bazoum să fie judecat pentru înaltă trădare | VIDEO
Regimul militar din Niger vrea ca președintele Mohamed Bazoum să fie judecat pentru înaltă trădare | VIDEO

Autorii loviturii de stat din Niger şi-au anunţat, duminică seara, intenţia de a-l urmări în justiţie pe preşedintele înlăturat Mohamed Bazoum pentru înaltă trădare şi subminarea securităţii ţării.

Mii de susţinători ai regimului militar din Niger s-au adunat în apropierea bazei ze de la Niamey
Mii de susţinători ai regimului militar din Niger s-au adunat în apropierea bazei ze de la Niamey

Mii de susţinători ai regimului militar rezultat din lovitura de stat în Niger s-au adunat, vineri, într-o atmosferă de calm în apropierea bazei militare ze de la Niamey.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.