Și-a pierdut familia după prăbușirea unui Boeing 737 MAX. Ce ar fi aflat despre constructor

Boeing 737 MAX
CNN

Un canadian care şi-a pierdut familia în urma prăbuşirii unui Boeing 737 MAX al companiei Ethiopian Airlines a acuzat miercuri constructorul american că a încercat să oculteze defectele avionului, informează joi AFP.

Paul Njoroge şi-a pierdut soţia, cei trei copii şi soacra atunci când avionul Boeing 737 MAX al Ethiopian Airlines s-a zdrobit de sol în Etiopia, la 10 martie, la scurt timp după ce a decolat. Toţi cei 157 de oameni care se aflau în avion au murit.

Bărbatul a depus miercuri mărturie la Washington, în faţa unei subcomisii a Camerei Reprezentanţilor, în timpul unei audieri asupra securităţii aeriene.

"La trei săptămâni de la moartea familiei mele, (....) Boeing a deturnat atenţia de la cauzele fundamentale ale accidentului, care sunt defecţiunile de concepţie la aeronavele 737 MAX şi la sistemul MCAS, şi a început să vorbească despre 'eroarea unui pilot străin'", a declarat Njoroge.

Cele două catastrofe aviatice în care au fost implicate aparate 737 MAX, în Etiopia şi în Indonezia, s-au soldat cu 346 de morţi. Drept cauză a accidentelor este pusă în discuţie o defecţiune la sistemul automat numit MCAS (sistem de augmentare a caracteristicilor de manevrare).

Citește și
Boeing 737 MAX
Un nou defect descoperit de piloți la aeronavele Boeing 737 Max

Potrivit lui Njoroge, atitudinea companiei Boeing a deturnat atenţia de la necesitatea de "a corecta adevăratele cauze ale accidentului" şi constituie "o insultă la adresa umanităţii".

În iunie, un politician american a evocat responsabilitatea echipajului în prăbuşirea care a avut loc în Etiopia, acuzaţie pe care preşedintele Ethiopian Airlines a respins-o ca fiind "profund dezinformată".

În momentul prăbuşirii zborului Ethiopian Airlines, piloţii erau deja îngrijoraţi de nivelul de securitate al 737 MAX după accidentul survenit în octombrie 2018 în Indonezia în care a fost implicat un aparat de acelaşi tip aparţinând companiei Lion Air, accident care s-a soldat cu 189 de morţi.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Cât costă o vizită în complexul unic dn România
Cât costă o vizită în complexul unic dn România

Cât costă o vizită în complexul unic dn România

Un nou defect descoperit de piloți la aeronavele Boeing 737 Max
Un nou defect descoperit de piloți la aeronavele Boeing 737 Max

Problemele continuă pentru compania americană Boeing. Un nou defect a fost descoperit în sistemele computerizate ale aeronavelor Boeing 737 Max, care ar putea duce la coborârea nasul avionului în timpul zborului.

Componente defecte, depistate la unele avioane Boeing 737 MAX. Anunțul făcut de FAA
Componente defecte, depistate la unele avioane Boeing 737 MAX. Anunțul făcut de FAA

istraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) din Statele Unite a anunţat duminică faptul că unele avioane Boeing 737 MAX ar putea avea componente fabricate incorect.

Animație grafică: cum s-a prăbușit Boeing-ul 737. Anunțul făcut de CEO-ul companiei
Animație grafică: cum s-a prăbușit Boeing-ul 737. Anunțul făcut de CEO-ul companiei

Cei doi piloți ai Ethiopian Airlines s-au chinuit timp de 6 minute să controleze avionul Boeing 737 MAX prăbușit în martie, trecând printr-o serie de proceduri arată raportul preliminar consultat de CNN.

Recomandări
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări

Reluând o linie de atac care a devenit recurentă de la revenirea sa la putere, Donald Trump a afirmat marţi că Europa trebuie să acţioneze împotriva "imigraţiei scăpate de sub control" şi asta "înainte să fie prea târziu", notează AFP.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

Doi morţi şi 54 de răniţi în urma unui atac rusesc cu drone asupra orașului Harkov, care a durat câteva minute
Doi morţi şi 54 de răniţi în urma unui atac rusesc cu drone asupra orașului Harkov, care a durat câteva minute

Un atac cu drone care a durat nouă minute asupra orașului Harkov, a ucis, în timpul nopţii de marţi spre miercuri, cel puţin două persoane şi a rănit 54, între care cinci copii, au anunţat oficiali regionali, citaţi de Reuters.