Șeful OMS, Tedros Ghebreyesus, spune că familia sa „înfometată” trece prin clipe dificile: Nu ştiu nici măcar cine a murit

Tedros Adhanom Ghebreyesus

Dr. Tedros Ghebreyesus, şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a dezvăluit că nu poate trimite bani rudelor sale ”înfometate” din regiunea Tigray, devastată de război, din Etiopia.

Am multe rude acolo. Vreau să le trimit bani. Nu pot să le trimit bani. Nu ştiu nici măcar cine a murit sau cine este în viaţă”, a declarat Tedros Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă, relatează BBC, citată de News.ro.

De când a început războiul în 2020, regiunea a fost izolată de lumea exterioară, fără conexiune telefonică sau internet.

Guvernul Etiopiei a fost acuzat că a impus o blocare a ajutorului în regiune, care a împiedicat livrările esenţiale – decizie pe care a pus-o pe seama conflictului în desfăşurare.

Zeci de mii de civili au murit şi milioane de oameni au nevoie urgentă de ajutor alimentar. Programul Alimentar Mondial spune că aproximativ jumătate din populaţia de 5,5 milioane din Tigray are nevoie ”severă” de hrană.

Citește și
Tedros Adhanom Ghebreyesus
OMS: Variola maimuţei nu este o urgenţă sanitară mondială

Șeful OMS: „Criza umanitară din Tigray este mai gravă decât cea din Ucraina”

Nu este prima dată când doctorul Tedros, fost ministru etiopian al Sănătăţii, vorbeşte despre război. El a afirmat, miercuri, că situaţia este mai gravă decât cea din Ucraina şi a sugerat că rasismul se află în spatele diferenţei în răspunsul global.

Criza umanitară din Tigray este mai gravă decât cea din Ucraina, fără nicio exagerare. Şi am spus-o cu multe luni în urmă, poate că motivul este culoarea pielii oamenilor din Tigray”, a continuat Ghebreyesus.

În 2020, oficialul OMS a negat acuzaţiile unui general etiopian că ar fi ajutat la procurarea armelor pentru rebelii din Tigray.

Au existat informaţii care sugerează că sunt de partea unei anumite tabere în această situaţie. Acest lucru nu este adevărat”, a scris el pe Twitter la acea vreme.

Luptele au fost reluate săptămâna aceasta după luni de calm în urma armistiţiului umanitar convenit în martie între forţele din Tigray şi guvernul etiopian.

Un purtător de cuvânt al Frontului de Eliberare a Poporului din Tigray (TPLF), Getachew Reda, a declarat pentru programul BBC Newsday că încă au loc lupte grele şi că oamenii din Tigray suferă.

Războiul din Tigray a izbucnit în 2020

TPLF dă vina pe armata etiopiană pentru izbucnirea conflictului, în timp ce Etiopia acuză TPLF.

Avem oameni care mor de foame din cauza asediului impus de autorităţile din Addis Abeba şi de partenerii lor în crime. Avem oameni care au nevoie disperată de ajutor umanitar”, a spus Getachew.

Ar fi nesăbuit din partea noastră să începem un război când, de fapt, oamenii noştri au nevoie de ajutor umanitar”, a argumentat el.

Guvernul nu a răspuns solicitărilor BBC de a oferi declaraţii în acest sens.

Locuitorii din Kobo, un oraş aflat la aproximativ 25 km distanţă de unele dintre zonele de luptă au descris ce au văzut pe fondul noii izbucniri de violenţă.

Auzim sunetele armelor grele. Încă se aud. Războiul escaladat deja. O forţă de apărare suplimentară intră şi ea în zonă”, a declarat o locuitoare din Kobo.

Comunitatea este confuză şi unii fug în oraşul din apropiere. Dar cei mai mulţi rămân alături de forţa federală de apărare şi forţa specială Amhara pentru a face faţă evenimentelor care urmează”, a spus un bărbat din Kobo.

Războiul din Tigray a izbucnit în cea mai nordică regiune a Etiopiei în noiembrie 2020 - mai târziu s-a extins spre sud, în regiunile Amhara şi Afar.

Mii de persoane au fost ucise, peste două milioane de persoane şi-au părăsit casele şi aproximativ 700.000 de persoane trăiesc în ”condiţii asemănătoare foametei”, potrivit oficialilor americani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Şeful OMS cere să se evite stigmatizarea și discriminarea pacienţilor cu variola maimuţei: La fel de periculoase ca virusul
Şeful OMS cere să se evite stigmatizarea și discriminarea pacienţilor cu variola maimuţei: La fel de periculoase ca virusul

Preşedintele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, dr Tedros Adhanom Ghebreyesus, a cerut să se evite stigmatizarea şi discriminarea pacienţilor cu variola maimuţei, în contextul în care aceştia provin în mod special din comunităţi homosexuale.

 

OMS: Variola maimuţei nu este o urgenţă sanitară mondială
OMS: Variola maimuţei nu este o urgenţă sanitară mondială

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a apreciat sâmbătă că focarul global de variola maimuţei este o ameninţare sanitară a cărei evoluţie este foarte îngrijorătoare, fără a atinge încă stadiul de urgenţă sanitară mondială.

Directorul general al OMS, îngrijorat de riscul unui „tsunami de cazuri
Directorul general al OMS, îngrijorat de riscul unui „tsunami de cazuri"

Circulaţia simultană a variantelor Delta şi Omicron ale noului coronavirus produc un „tsunami de cazuri", a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, transmite Reuters.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.