Şeful militar al talibanilor le cere combatanţilor să nu invadeze casele sau să fure maşinile

Talibani
AFP

Casele private din Kabul sunt de neatins şi maşinile personale nu trebuie furate, le-a declarat adjunctul şefului talibanilor combatanţilor săi, în timp ce militanţii îşi consolidează controlul asupra Afganistanului, informează marţi DPA.

Mesajul audio a fost atribuit mullahului Mohammad Yaqoob, şeful comisiei militare a talibanilor, şi difuzat de postul local de televiziune ToloNews.

"Tocmai am ajuns în (...) Kabul. Nimeni nu ar trebui să intre în casele oamenilor sau să le ia vehiculele, în niciun caz. Dacă un oficial sau o persoană face acest lucru, aceasta este o trădare a sistemului, este o trădare faţă de sângele martirilor şi este considerat furt", a spus el.

Mesajul intervine pe fondul temerilor că combatanţii talibani vor căuta să se răzbune pe populaţia urbană care nu este văzută ca suficient de pioasă şi că infractorii de drept comun vor profita de confuzia de acum pentru a comite jafuri, potrivit Agerpres.

Printre altele, talibanii le-au ordonat combatanţilor lor să menţină disciplina şi să nu intre în nicio clădire diplomatică sau să interfereze cu vehiculele ambasadelor, iar oamenilor obişnuiţi le-au cerut să-şi desfăşoare activitatea ca de obicei, a declarat marţi un înalt oficial al grupării, citat de Reuters.

"Membrii talibani au primit ordin la toate nivelurile să asigure că noi nu arătăm lipsă de respect faţă de prezenţa niciunei ţări în Afganistan", a declarat acest înalt oficial, care a refuzat să fie identificat.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 5 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-ar fi sinucis. FOTO & VIDEO
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 5 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-ar fi sinucis. FOTO & VIDEO

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte câteva au fost rănite într-un atac comis la o şcoală din oraşul austriac Graz, a relatat marţi presa austriacă, între care şi tabloidul Kronen Zeitung, relatează Reuters.  

Șeful serviciilor de informaţii germane avertizează: Rusia ar putea trimite
Șeful serviciilor de informaţii germane avertizează: Rusia ar putea trimite "omuleţi verzi" pentru a testa fermitatea NATO

Rusia pare hotărâtă să testeze fermitatea Alianţei Nord-Atlantice, inclusiv prin extinderea confruntării sale cu Occidentul dincolo de frontierele Ucrainei, a declarat luni şeful serviciilor de informaţii externe ale Germaniei.

Premierul slovac Fico sugerează că autoritarismul ar fi mai eficient decât democraţiile din punct de vedere al economiei
Premierul slovac Fico sugerează că autoritarismul ar fi mai eficient decât democraţiile din punct de vedere al economiei

Robert Fico a sugerat luni, în timpul unei vizite în Uzbekistan, că statele autoritare ar putea fi mai eficiente decât democraţiile din punct de vedere al economiei şi a cerut o reevaluare a modelului democratic al Europei, informează marţi dpa.

Recomandări
Regele Spaniei, întâlnire cu Nicușor Dan: În vremuri cu atâtea schimbări şi incertitudini, ordinea internaţională se schimbă
Regele Spaniei, întâlnire cu Nicușor Dan: În vremuri cu atâtea schimbări şi incertitudini, ordinea internaţională se schimbă

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat marţi că este o perioadă extrem de provocatoare în ceea ce priveşte securitatea euroatlantică şi a subliniat că Spania are o contribuţie consistentă şi concretă în a întări Flancul estic al NATO.

Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 5 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-ar fi sinucis. FOTO & VIDEO
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 5 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-ar fi sinucis. FOTO & VIDEO

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte câteva au fost rănite într-un atac comis la o şcoală din oraşul austriac Graz, a relatat marţi presa austriacă, între care şi tabloidul Kronen Zeitung, relatează Reuters.  

Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete
Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete

Furtuna de luni din Capitală a fost cauzată de căldura extremă (32°C), umezeala crescută și instabilitatea atmosferică, explică Florinela Georgescu, director de prognoze al ANM.