Sediul lui Aleksei Navalnîi din Moscova, luat cu asalt de polițiștii ruși

×
Codul embed a fost copiat

Poliția rusă a luat cu asalt, duminică dimineața, sediul de campanie al principalului oponent al lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, situat la Moscova. Totodată, oamenii legii au interogat și arestat membrii ai echipei acestuia.

Roman Rubanov, un susţinător al lui Navalnîi, a scris o reţea de socializare că poliţia a declarat că doreşte să verifice informaţiile potrivit cărora în biroul din Moscova al opozantului rus s-ar afla o bombă, informează Reuter, citat de Agerpres.

Duminică dimineaţa, poliţia a intrat cu forţa în birourile lui Navalnîi din Moscova, întrerupând o transmisiune live a manifestaţiilor din estul ţării, a anunţat echipa lui Navalnîi pe social media.

De asemenea, poliţia a arestat mai mulţi angajaţi ai organizaţiei înfiinţate de opozantul rus, Fondul de luptă Anticorupţie (FBK), precum şi susţinători ai lui Navalnîi din diferite regiuni, potrivit aceleiaşi surse, relatează AFP.

Sute de susţinători ai lui Aleksei Navalnîi participă duminică la proteste în întreaga ţară împotriva autorităţilor, cerându-le alegătorilor să boicoteze alegerile prezidenţiale din 18 martie, în care Vladimir Putin este considerat marele favorit.

Citește și
Aleksei Navalnîi
Navalnîi, oponentul lui Putin, acuză YouTube că a cedat presiunilor venite de la Kremlin

Susţinători ai lui Navalnîi se adunaseră, duminică dimineaţa, în regiuni din Extremul Orient rus şi în Siberia. Principalele proteste erau programate să înceapă la ora 11:00 GMT la Moscova şi Sankt Petersburg.

Autorităţile electorale din Rusia au stabilit că Aleksei Navalnîi nu poate candida la scrutinul din luna martie din cauza unei condamnări anterioare pentru infracţiuni financiare, pentru care a primit o pedeapsă cu suspendare.

Oponent recunoscut şi ferm al preşedintelui Vladimir Putin, Navalnîi a negat orice neregulă şi a spus despre acuzaţiile împotriva sa că au fost fabricate pentru a i se compromite ambiţiile politice. El a fost de asemenea reţinut de mai multe ori pentru încălcarea regulilor privind organizarea de adunări publice

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse: „Putin e cel mai corupt dintre toţi”
Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse: „Putin e cel mai corupt dintre toţi”

Dacă presa din ţara lui nu îndrăzneşte să-i ia interviuri, liderul opoziţiei ruse nu se teme să facă declaraţii incendiare pentru presa străină.

Navalnîi, oponentul lui Putin, acuză YouTube că a cedat presiunilor venite de la Kremlin
Navalnîi, oponentul lui Putin, acuză YouTube că a cedat presiunilor venite de la Kremlin

Activistul şi politicianul rus de opoziţie Aleksei Navalnîi a acuzat YouTube că a cedat presiunilor Kremlinului.

Alexei Navalnîi, eliberat din închisoare. El a stat în detenție 20 de zile
Alexei Navalnîi, eliberat din închisoare. El a stat în detenție 20 de zile

Principalul opozant rus, Alexei Navalnîi, a fost eliberat din închisoare.

Casa Alba a cerut Rusiei eliberarea celor 1500 de oameni arestati dupa proteste. 30 de zile de inchisoare pentru Navalnii
Casa Alba a cerut Rusiei eliberarea celor 1500 de oameni arestati dupa proteste. 30 de zile de inchisoare pentru Navalnii

Opozantul numarul unu al Kremlinului Aleksei Navalnii a fost condamnat la 30 de zile de inchisoare, luni seara, in urma protestelor marcate de arestarea a peste 1.500 de persoane in toata Rusia.

Mii de oameni au protestat la Moscova fata de coruptia elitelor, iar sute au fost arestati. Ce a patit opozantul Navalny
Mii de oameni au protestat la Moscova fata de coruptia elitelor, iar sute au fost arestati. Ce a patit opozantul Navalny

Liderul opozitiei ruse, Alexei Navalny, a fost arestat la domiciliu dupa ce si-a chemat sustinatorii la proteste impotriva coruptiei in intreaga tara. Oamenii au iesit cu miile in strada, de la Vladivostok si pana la Moscova.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.