Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, dus din nou de urgență la spital. Anunțul făcut de Pentagon

Lloyd Austin
Getty

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a fost transportat duminică la un spital din Washington D.C. pentru tratarea unor "simptome care sugerează o problemă urgentă la vezica urinară", a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului.

Lloyd Austin, în vârstă de 70 de ani, şi-a păstrat atribuţiile în timpul spitalizării sale, a declarat secretarul de presă al Pentagonului, generalul-maior Pat Ryder.

Austin a fost dus la spital de către echipa sa de securitate, în jurul orei locale 14:20, a precizat într-un comunicat generalul-maior Pat Ryder. Deocamdată, Austin nu a fost internat în spital, relatează CNN, potrivit News.ro.

Casa Albă şi Congresul au fost anunţate de vizita la spital, la fel şi adjunctul secretarului apărării şi preşedintele Statului Major Întrunit.

"Vom furniza o actualizare a stării secretarului Austin cât mai curând posibil", a promis Ryder.

Citește și
lloyd austin
Tensiuni în SUA după ce Biden nu a fost informat că Austin suferă de cancer. Se cere demiterea șefului Pentagonului

Austin, criticat în urmă cu o lună

Deocamdată, Austin îşi păstrează atribuţiile, a precizat Ryder, dar secretarul adjunct al apărării, Kathleen Hicks, este pregătită să preia atribuţiile dacă va fi necesar. Austin a mers la spital cu sisteme de comunicaţii neclasificate şi clasificate, care sunt necesare pentru atribuţiile sale.

Austin a fost criticat luna trecută pentru că nu a dezvăluit un diagnostic de cancer şi spitalizările sale ulterioare, din decembrie şi ianuarie, nici măcar preşedintelui Joe Biden. Şeful Pentagonului şi-a cerut scuze pentru asta în timpul unui briefing de presă televizat. El urmează să depună mărturie în faţa Congresului pe 29 februarie cu privire la această situaţie. Incidentul a declanşat un scandal politic. Unii republicani proeminenţi, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, au cerut ca Austin să fie demis din funcţie.

Austin este un general în retragere cu patru stele care a condus forţele din Irak şi este primul secretar al apărării de culoare din America.

Biden, un democrat, a declarat că are încredere în Austin, în ciuda a ceea ce preşedintele a fost de acord că a fost "o eroare de judecată".

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Apelul de urgență al șefului Pentagonului pentru spitalizare, făcut public. Cel care a sunat la 911 solicită „discreție
Apelul de urgență al șefului Pentagonului pentru spitalizare, făcut public. Cel care a sunat la 911 solicită „discreție"

Autoritățile americane au dat publicității apelul telefonic de urgenţă care a dus la internarea secretarului american al Apărării, Lloyd Austin, în ziua de Anul Nou. Cel care a sunat la 911 solicită „discreție".  

Tensiuni în SUA după ce Biden nu a fost informat că Austin suferă de cancer. Se cere demiterea șefului Pentagonului
Tensiuni în SUA după ce Biden nu a fost informat că Austin suferă de cancer. Se cere demiterea șefului Pentagonului

istraţia Biden face eforturi să calmeze furia izbucnită în urma dezvăluirilor potrivit cărora preşedintele, care candidează pentru a doua oara, nu a ştiut de spitalizarea secretarului Apărării între 1 şi 4 ianuarie.

Lloyd Austin și-a ținut secretă boala. Biden nu a fost informat că șeful Pentagonului suferă de cancer de prostată
Lloyd Austin și-a ținut secretă boala. Biden nu a fost informat că șeful Pentagonului suferă de cancer de prostată

Preşedintele american Joe Biden nu a ştiut până marţi că secretarul său pentru apărare, Lloyd Austin, a avut cancer de prostată, a declarat Casa Albă, la câteva minute după ce boala şefului Pentagonului a fost dezvăluită publicului larg.

Recomandări
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.

După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

LIVE SCORE | Spania - România, la EURO U21. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Meciul se vede pe PRO TV și pe VOYO
LIVE SCORE | Spania - România, la EURO U21. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Meciul se vede pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României joacă acum, la Bratislava, împotriva selecționatei similare a Spaniei, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.