Scoția cere un nou referendum pentru independență. „Sper că guvernele scoţian şi britanic vor putea ajunge la un acord”

Independenta Scotia
Shutterstock

Premierul scoţian Nicola Sturgeon a cerut luni guvernului britanic să dea dovadă de "cooperare" şi să autorizeze organizarea unui nou referendum cu privire la independenţa Scoţiei, căruia Boris Johnson i se opune ferm, transmite AFP.

În discursul de închidere a conferinţei anuale a formaţiunii sale, Partidul Naţional Scoţian, Nicola Sturgeon a afirmat că "abordarea (sa) în ce priveşte guvernarea şi politica va fi, în măsura posibilului, cooperarea şi nu confruntarea".

"Aşadar, sper că, în acest spirit de cooperare, guvernele scoţian şi britanic vor putea ajunge la un acord - aşa cum am făcut-o în 2014 - spre a permite dorinţelor democratice ale poporului scoţian să fie ascultate şi respectate", a declarat ea, făcând referire la o precedentă consultare populară, câştigată cu 55% din voturi de tabăra favorabilă rămânerii în Regatul Unit.

„Pentru țări de dimensiunea Scoției, independența funcționează. Funcționează pentru Danemarca, Irlanda, Austria, Norvegia și Finlanda și pentru multe altele. Acestea sunt țări de diferite resurse și economii, însă independența funcționează pentru toate”, a mai spus Nicola Sturgeon.

Populara Nicola Sturgeon doreşte să organizeze un nou referendum până la sfârşitul lui 2023, fixându-şi mai întâi ca obiectiv depăşirea crizei legate de pandemie. Partidul său s-a plasat pe primul loc în alegerile locale din mai şi s-a aliat cu Verzii, la rândul lor favorabili organizării unui referendum, pentru a guverna.

Citește și
Hollie Hunter
O femeie a țipat atât de tare din cauza unui păianjen, încât vecinii au chemat poliția. Cum au reacționat ofițerii VIDEO

Dar premierul britanic Boris Johnson, care are ultimul cuvânt în autorizarea acestui referendum, consideră că o astfel de consultare nu poate avea loc "decât o dată într-o generaţie" şi că ea ar fi sursă de divizare, potrivit Agerpres.

Nicola Sturgeon este de părere însă că Brexitul, împotriva căruia au votat 62% dintre scoţieni, a schimbat datele problemei. Luni, ea a denunţat impactul Brexitului, care a dus la "o creştere a costurilor pentru producători", 'penurii la anumite alimente" şi 'lipsă de mână de lucru în numeroase sectoare' din cauza "combinaţiei între pandemie şi o politică de imigraţie profund ostilă".

Nicola Sturgeon doreşte ca Scoţia să se poată alătura Uniunii Europene ca stat independent.

Nu este treaba guvernului de la Londra "să decidă viitorul nostru fără consimţământul oamenilor care trăiesc aici", a subliniat ea. "În calitate de stat independent, cooperarea între Scoţia şi prietenii noştri din restul Regatului Unit va continua, dar pe o bază mai bună: Scoţia va fi un partener egal", a mai spus Sturgeon.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Piloţii aeronavei naţionalei Germaniei au aterizat forțat în Scoția, s-a declarat stare de urgenţă generală la bord
Piloţii aeronavei naţionalei Germaniei au aterizat forțat în Scoția, s-a declarat stare de urgenţă generală la bord

Piloţii aeronavei care transporta echipa naţională de fotbal a Germaniei după meciul disputat în Islanda au declarat stare de urgenţă în timp ce aparatul survola Scoţia, joi dimineaţă, şi au fost nevoiţi să aterizeze la Edinburgh, informează dailymail.co.uk.

O femeie a țipat atât de tare din cauza unui păianjen, încât vecinii au chemat poliția. Cum au reacționat ofițerii VIDEO
O femeie a țipat atât de tare din cauza unui păianjen, încât vecinii au chemat poliția. Cum au reacționat ofițerii VIDEO

O femeie, din Scoția, a țipat atât de tare în momentul în care a văzut un păianjen, încât vecinii s-au speriat și au chemat poliția.

Recompensă de 20.000 de lire oferită de un interlop scoțian celui care îi aduce fiul acasă. Soția româncă a plecat cu el
Recompensă de 20.000 de lire oferită de un interlop scoțian celui care îi aduce fiul acasă. Soția româncă a plecat cu el

Un interlop scoțian oferă o recompensă de 20.000 de lire persoanei care îi va aduce fiul înapoi acasă, după ce soția sa româncă a fugit cu el în țara natală, scrie Daily Record.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.