Scholz şi Zelenski semnează un acord de securitate istoric. Germania acordă un ajutor militar de 1,1 miliarde de euro

Scholz şi Zelenski
Getty

Cancelarul german Olaf Scholz a semnat vineri cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat într-o vizită la Berlin, un acord de securitate catalogat drept ”istoric” de către cancelar, relatează AFP.

„La doi ani de la începutul acestui război îngrozitor, transmitem azi (vineri) un mesaj foarte clar preşedintelui rus (Vladimir Putin): nu ne vom slăbi susţinerea Ucrainei”, a avertizat cancelarul german într-o conferinţă de presă comună cu Volodimir Zelenski.

O ilustrare a acestui angajament, documentul semnat prevede un ajutor militar suplimentar şi imediat în sumă de 1,1 miliarde de euro.

Berlinul este prima etapă a unui turneu euorpean al preşedintleui ucrainean, pe care-l întreprinde cu scopul de a cere o creştere a susţinerii militare a Ucrainei, aflată în mare dificultate împotriva Rusiei.

Ziua de vineri a fost marcată de anunţul morţii opozantului rus Aleksei Navalnîi. Volodimir Zelenski a subliniat că este necesar ca Vladimir Putin ”să dea socoteală pentru crimele sale”.

Citește și
Olaf Scholz
Olaf Scholz consideră că Europa ar trebui să treacă la producția de arme pe scară largă. Avertismentul lansat

Preşedintele ucrainean a sosit vineri seara la Paris, pentru a semna un acord de acelaşi tip cu preşedintele z Emmanuel Macron.

„Eforturile de azi în favoarea Ucrainei nu sunt nimic în comparaţie cu cele pe care ar trebui să le facem împotriva unei Rusii care s-ar simţi victorioasă”, a subliniat ministrul z de Externe, Stéphane Séjourné, într-un editorial publicat vineri în cotidianul z Le Monde.

Un „rol fundamental al Germaniei”

Acest turneu diplomatic este crucial pentru Volodimir Zelenski, în momentul în care situaţia s-a deteriorat în mod considerabil pe frontul ucrainean. În estul Ucrainei, oraşul Avdiivka este epicentrul unor ”lupte aprige” şi riscă să fie cucerit în urma unor asalturi ruseşti.

„Acordul nostru de securitate este un document bilateral cu adevărat fără precedent”, a subliniat preşedintlele ucrainean.

„El reflectă nu doar nivelul relaţiilor bilaterale pe care l-am atins, ci şi rolul fundamental al Germaniei în menţinerea normalităţii în Europa şi în lume”, a apreciat el.

Acordul prevede o susţinere a Ucrainei şi după război - pentru ca ea să se doteze cu o armată modernă, capabilă să respingă alte atacuri ale Rusiei în viitor.

Aceste acorduri de securitate sunt menite să ofere Kievului garanţii ale unei susţineri pe termen lung, înaintea unei eventuale aderări a Ucrainei la NATO.

Regatul Unit a fost primul care a încheiat un astfel de acord, într-o vizită a premierului Rishi Sunak la Kiev, la 12 ianuarie.

La ultimul summit NATO, la Vilnius, în iulie 2023, statele membre ale NATO, cu Statele unite şi Germania în frunte, au dezamăgit aşteptări ale Ucrainei - şi multor ţări din Europa de Est - prin faptul că nu au stabilit un calendar al unei aderări a Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică.

Puterile din cadrul G7 au decis, astfel, să negocieze cu Kievul parteneriate bilaterale. Alte 25 de ţări s-au alăturat acestei iniţiative, precum Polonia.

Cu câteva zile înainte de marcarea a doi ani de la invazia rusă, la 24 februarie, Ucraina se confruntă cu provocări multiple - trupele ruse se află în ofensivă, aliatul american deliberează cu privire la o continuare a ajutoarelor, iar armata ucraineană duce lipsă de oameni şi muniţie.

Întâlnire cu Kamala Harris

Volodimir Zelenski îşi continuă sâmbătă mini-turneul diplomatic la Conferinţa Securităţii de la Munchen (MSC), o reuniune anuală a alitei geopolitice, în sudul Germaniei.

El urmează să ssusţină un discurs şi să participe la o serie de discuţii bilaterale, inclusiv cu vicepreşedinta americană Kamala Harris.

Aproximativ 180 de reprezentanţi guvernamentali de rang înalt participă la acest ”Davos al Apărării”, inclusiv secretarul de Stat american Antony Blinken, preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen sau ministrul chinez de Externe Wang Yi.

Kievul aşteaptă de luni de zile adoptarea prin vot a unui ajutor crucial în sumă de 60 de miliarde de dolari, decis de istraţia lui Joe Biden, aflat în campanie electorală în vederea unui al doilea mandat, dar obstrucţionat de opoziţia republicană sub influenţa lui Donald Trump.

Această anvelopă a trecut recent de Senat, însă este blocată în Camera Reprezentanţilor.

Ucraina urmează să se afle din nou în centrul dezbaterilor Conferinţei de la Munchen, însă războiul sângeros al israelului în Fâşia Gaza, catastrofa umanitară din enclavă şi ameninţarea unei escaladări în Orientul Mijlociu vor deţine, de asemenea, un rol predominant.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Întâlnire surprinzătoare a lui Olaf Scholz: ”Încântat să-mi revăd sosia”. Care este cancelarul german
Întâlnire surprinzătoare a lui Olaf Scholz: ”Încântat să-mi revăd sosia”. Care este cancelarul german

Cancelarul german Olaf Scholz, care s-a întâlnit cu senatorul democrat american Chris Coons, a publicat o fotografie pe X în care se amuză pe seama asemănării lor, declarându-se ”încântat să-mi revăd sosia”.

 

Olaf Scholz consideră că Europa ar trebui să treacă la producția de arme pe scară largă. Avertismentul lansat
Olaf Scholz consideră că Europa ar trebui să treacă la producția de arme pe scară largă. Avertismentul lansat

Cancelarul Germaniei pledează pentru o producție de armament "pe scară largă" - într-o Europă care se luptă să furnizeze muniție Ucrainei, dar trebuie să se gândească și la propria apărare.

Scholz cheamă la o producţie de masă de armament în Europa: „Ambițiile lui Putin reprezintă o ameninţare majoră”
Scholz cheamă la o producţie de masă de armament în Europa: „Ambițiile lui Putin reprezintă o ameninţare majoră”

Cancelarul german Olaf Scholz a afirmat luni că producătorii de armament germani pot conta pe faptul că guvernul său va creşte cheltuielile militare.

Parcă ar fi gemeni. Senatorul american cu care Olaf Scholz seamănă la perfecție
Parcă ar fi gemeni. Senatorul american cu care Olaf Scholz seamănă la perfecție

Ce au în comun cancelarul german Olaf Scholz și senatorul american Chris Coons? Par a fi gemeni.

Scholz și Biden au râs de interviul lui Putin cu Tucker Carlson: „Este ridicol”
Scholz și Biden au râs de interviul lui Putin cu Tucker Carlson: „Este ridicol”

Cancelarul german Olaf Scholz a vizitat Statele Unite, unde s-a întâlnit cu președintele Joe Biden, iar în cadrul întâlnirii cei doi lideri au comentat interviul lui Vladimir Putin cu Tucker Carlson, pe care l-au catalogat drept un "interviu ridicol".

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.