Schimb abundent de amabilități între Trump și Starmer. Ce a reușit să obțină premierul britanic de la americani

×
Codul embed a fost copiat

La prima sa vizită la Casa Albă, șeful guvernului britanic a făcut un schimb abundent de amabilități, a primit de la Trump speranța unui armistițiu comercial cu Statele Unite, dar nu şi un angajament ferm privind garantarea păcii în Ucraina.

La rândul lui, Donald Trump, a acceptat vizibil flatat o invitație din partea regelui Charles al 3-lea, pentru o vizită de stat. Va fi astfel primul lider străin care se va bucura de două ori de această onoare.

Cu diplomaţia şi farmecul tipic britanic, Keir Starmer s-a priceput de minune să-l binedispună pe Donald Trump.

”Domnule preşedinte, nu e niciun secret că venim din tradiţii politice diferite, dar avem şi multe în comun. Ce contează este victoria! Dacă nu câştigi, nu ai cum să acţionezi”.

Jill Lawless, The Associated Press: ”
Keir Starmer a avut la el o armă secretă, o scrisoare de la regele Charles al III-lea, pe care i-a înmânat-o preşedintelui, iar acesta a deschis-o pe loc. Era o invitaţie pentru o vizită de stat în Regatul Britanic. Preşedintele a fost invitat la castelul Balmoral din Scoţia, unde familiei regale îi place să-şi petreacă vara şi care nu este departe de unul dintre cele două terenuri de golf pe care preşedintele Trump le deţine în Scoţia”.

Vizibil încântat, nici preşedintele american nu a fost zgârcit cu complimentele.

Citește și
Volodimir Zelenski, soldati, armata
Zelenski acuză Rusia că joacă un joc ”murdar și politic”. Ce s-a întâmplat

”Vă mulţumesc frumos. Ce accent minunat aveţi! Ajungeam preşedinte încă de acum 20 de ani dacă aveam un accent ca asta”.

Lăsând însă deoparte comedia măgulirilor, premierul britanic a ştiut să fie ferm, chiar tăios, la nevoie.

JD Vance, vicepreședinte SUA:
”Suntem la curent cu unele încălcări ale dreptului la libera exprimare în Marea Britanie, care îi afectează nu doar pe britanici, ci şi companiile americane de înaltă tehnologie şi, prin extensie, pe cetăţenii americani. O să discutăm despre asta în timpul dejunului”.

Keir Starmer:
”Marea Britanie respecta libertatea de exprimare de mult, de foarte mult timp, practic noi am inventat-o şi va dăinui mult, mult timp. În privinţa libertăţii de exprimare din ţara mea, sunt foarte mândru de istoria noastră”.

Pe de altă parte, şeful guvernului londonez a repetat răspicat în Biorul Oval ce crede despre Vladimir Putin.

Keir Starmer:
”Domnule preşedinte, salutăm profundul dumneavoastră angajament de a aduce pace. Dar trebuie să fie o pace corectă. Există o zicală faimoasă în Marea Britanie de după al Doilea Război Mondial, potrivit căreia „pacea trebuie câştigată”. Asta trebuie să facem şi acum, pentru că nu poate fi vorba de pace dacă îl răsplătim pe agresor!”

Cu toate că şi Emmanuel Macron l-a contrazis public, luni, pe tema sprijinului acordat Kievului, Trump a ţinut să repete şi aseară o teorie falsă.

Trump:
”Ne-am dorit să avem ceva similar cu ceea ce au spus națiunile europene. Știți, ei își recuperează banii, noi nu ne recuperăm banii”.

Premierul britanic nu a ezitat să-l corecteze.

Keir Starmer:
”Nu îi recuperăm pe toţi. O mare parte din fondurile furnizate Ucrainei de către europeni au fost pur şi simplu cadou, bani daţi de tot”.

Sebastian, CNN Correspondent:
”În privinţa relaţiei bilaterale, au fost semne încurajatoare. Starmer a spus că deja au început discuţiile pentru un nou acord economic centrat pe tehnologie, iar Trump a părut foarte încântat de un posibil acord comercial. Însă, în ceea ce priveşte principalul obiectiv al lui Starmer, acela de a-l convinge pe Trump să pună în joc forţa militară americană drept garanţii de securitate post-razboi pentru Ucraina, nu este clar în ce măsură a reuşit. Preşedintele Trump a dat de înţeles că doar acordul privind mineralele rare ale Ucrainei ar conta în această privinţă”.

De dincoace de Ocean, responabilii europeni continuă să pledeze împotriva unor concesii făcute Moscovei înainte să înceapă negocierile propriu zise.

„Gândiți-vă că în America, după 11 septembrie, v-ați fi așezat cu Osama bin Laden la masă și i-ați fi spus: «OK, ce mai doriți?». Este de neimaginat”, a transmis şefa diplmatiei europene, Kaia Kallas într-un interviu acordat agenţiei Presse.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Zelenski acuză Rusia că joacă un joc ”murdar și politic”. Ce s-a întâmplat
Zelenski acuză Rusia că joacă un joc ”murdar și politic”. Ce s-a întâmplat

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică Rusia că joacă un joc ”murdar și politic” în privința viitorului schimb de prizonieri, Moscova și Kievul acuzându-se reciproc de perturbarea acestui demers, relatează AFP.

Imperiul african al Rusiei. Gruparea care ia locul mercenarilor Wagner în Mali: ”Kremlinul rămâne în control”
Imperiul african al Rusiei. Gruparea care ia locul mercenarilor Wagner în Mali: ”Kremlinul rămâne în control”

Gruparea paramilitară rusă Wagner părăsește Mali, unde este prezentă din 2021, iar contingentele sale vor fi reintegrate în succesorul său, Africa Corps, o altă organizație rusă, au confirmat duminică surse diplomatice și de securitate.

 

Iranul anunță că va publica documente strict secrete ale Israelului, obținute prin spionaj: ”Sunt o comoară”. La ce se referă
Iranul anunță că va publica documente strict secrete ale Israelului, obținute prin spionaj: ”Sunt o comoară”. La ce se referă

Iranul a anunțat că va dezvălui în curând documentele secrete israeliene pe care le-a obținut, un ministru de la Teheran spunând că acestea reprezintă o adevărată ”comoară”.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.