Scenarii constituționale: Ce se întâmplă dacă Trump nu mai poate candida?

Donald Trump

Procedura înlocuirii preşedintelui SUA a ajuns în atenţia publică în contextul îmbolnăvirii de coronavirus a lui Donald Trump, iar Constituţia prevede că vicepreşedintele preia atribuţiile, însă lucrurile sunt neclare, scrie The New York Times.

Editorialiștii Nicholas Fandos şi Nick Corasaniti explică: "Îmbolnăvirea de coronavirus a preşedintelui Donald Trump a ridicat posibilitatea, oricât de îndepărtată ar fi, ca el să ajungă în incapacitatea de a-şi îndeplini atribuţiile sau chiar de a muri, dacă simptomele se agravează. Chiar dacă o astfel de situaţie rămâne foarte improbabilă şi puţini politicieni de la Washington vor să discute în acest moment despre această posibilitate, dat fiind că Donald Trump a fost transportat la Centrul medical militar Walter Reed, Constituţia şi Congresul au creat în urmă cu mult timp un plan de succesiune pentru a asigura că naţiunea este protejată de adversari şi de conflicte interne în cazurile în care preşedintele ales nu îşi mai poate exercita atribuţiile".

Constituţia SUA prevede că vicepreşedintele este primul pe linia de succesiune în cazul decesului preşedintelui şi poate prelua temporar atribuţiile dacă preşedintele nu îşi poate exercita mandatul. Vicepreşedintele Mike Pence, în vârstă de 61 de ani, a avut rezultat negativ la testul coronavirus efectuat vineri.

Alte situaţii sunt mult mai complicate.

Ce se întâmplă dacă Trump moare sau nu îşi poate exercita atribuţiile?

 

Amendamentul 25 al Constituţiei are următorul conţinut: "În cazul înlăturării preşedintelui din funcţie, decesului sau demisiei, vicepreşedintele va deveni preşedinte". Acest lucru s-a întâmplat deja de opt ori în istoria SUA, cel mai recent în 1963, după asasinarea lui John F. Kennedy, când Lyndon B. Johnson a devenit preşedinte, şi în 1974, când Richard Nixon a demisionat, fiind înlocuit de Gerald Ford.

Citește și
Donald Trump și Xi Jinping
Preşedintele chinez Xi Jinping îi urează lui Trump recuperare grabnică

Există legi şi pentru situaţiile în care ar muri şi vicepreşedintele sau ar fi în incapacitatea exercitării mandatului. Potrivit Legii succesiunii preşedintelui, intrată în vigoare în 1947, următorul pe linia preluării puterii este preşedintele Camerei Reprezentanţilor, urmat de preşedintele Senatului şi de membrii istraţiei, primul fiind secretarul de Stat.

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, în vârstă de 80 de ani, a anunţat vineri că nu are coronavirus, declarându-se încrezătoare că există planuri de succesiune în caz de necesitate. Senatorul Charles E. Grassley este preşedintele Senatului. El are 87 de ani.

Ce se întâmplă dacă preşedintele este prea bolnav pentru exercitarea atribuţiilor?

 

Conform Amendamentului constituţional 25, preşedinţii pot transfera voluntar atribuţiile vicepreşedinţilor. În cazul de faţă, Judd Deere, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei SUA, a declarat că Donald Trump îşi menţine total atribuţiile. "Nu are loc niciun transfer. Preşedintele este la conducere", a precizat oficialul citat.

Poate fi înlocuit preşedintele în mod involuntar?

 

Amendamentul 25 permite înlocuirea forţată a unui preşedinte al SUA, inclusiv în cazul în care este prea bolnav pentru delegarea atribuţiilor sau dacă pur şi simplu refuză.

În anul 1919, după un accident cerebral, preşedintele Woodrow Wilson şi-a exercitat restul mandatului parţial paralizat şi orb, iar starea sa a fost ţinută în mare parte secretă. În astfel de cazuri, vicepreşedintele, membri ai istraţiei sau ai Congresului au puterea de a interveni. Este informat Congresul despre situaţie, iar vicepreşedintele poate prelua atribuţiile.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Șase membri ai echipei lui Trump au Covid-19. Nimeni nu purta mască în Biroul Oval
Șase membri ai echipei lui Trump au Covid-19. Nimeni nu purta mască în Biroul Oval

Lucrurile iau o întorsătură serioasă pentru Donald Trump care a fost mutat vineri noapte la un spital militar.

Preşedintele chinez Xi Jinping îi urează lui Trump recuperare grabnică
Preşedintele chinez Xi Jinping îi urează lui Trump recuperare grabnică

Preşedintele chinez Xi Jinping a trimis sâmbătă un mesaj omologului său american Donald Trump şi soţiei sale Melania, urându-le recuperare grabnică după coronavirus, a relatat televiziunea de stat chineză, citată de Reuters.

Rusia se oferă să-l vindece pe Trump de Covid-19. Kim Jong Un îi transmite ”salutări”
Rusia se oferă să-l vindece pe Trump de Covid-19. Kim Jong Un îi transmite ”salutări”

Președinții Coreei de Nord și Rusiei i-au trimis mesaje de încurajare preşedintelui american, Donald Trump, după ce acesta a fost testat pozitiv la noul coronavirus.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.