Rușii și-au aruncat în aer un depozit de muniții, în apropiere de Moscova. Amenințări pentru cei care distribuie informații

explozie
Shutterstock

O explozie puternică la un important depozit de muniţii din regiunea Vladimir, aproximativ 70 km nord-est de Moscova, a determinat autorităţile să evacueze marţi locuitorii din două localităţi din zonă.

"Toţi locuitorii din Barsovo sunt evacuaţi la şcolile nr. 6 şi nr. 7 din satul Krasnîi Oktiabr, districtul Kirjaci", au declarat autorităţile locale, citate de agenţia oficială de presă TASS, care a anunţat, de asemenea, evacuarea locuitorilor din Mirnoe.

Guvernatorul regiunii Vladimir, Aleksandr Avdeiev, a scris pe Telegram că "serviciile responsabile lucrează la faţa locului", iar detaliile despre ceea ce s-a întâmplat vor fi difuzate ulterior.

Responsabilul rus a ameninţat jurnaliştii şi localnicii cu amenzi usturătoare pentru eventuala răspândire de informaţii despre o situaţie de urgenţă "înainte de a primi date oficiale verificate", conform The Moscow Times.

Potrivit canalelor ruseşti de Telegram, ar fi vizate cu evacuarea cel puţin şapte localităţi din zonă, unde a fost deja declarată stare de urgenţă la nivel local.

Citește și
cernobîl
Explozie la fosta centrală nucleară de la Cernobîl. Anunțul AIEA despre nivelul radiațiilor | VIDEO

Explozia s-a produs la un important arsenal militar al Ministerului Apărării în districtul Kirjaci din regiunea Vladimir, potrivit presei locale.

În iunie 2022, o explozie a unor muniţii la acest arsenal a provocat moartea a patru persoane, fără ca incidentul să forţeze evacuarea populaţiei locale.

Potrivit publicaţiei The Moscow Times, se pare că muniţii au explodat la cel de-al 51-lea arsenal al Direcţiei principale de rachete şi artilerie (GRAU, unitatea militară 11785).

Cauza ar fi detonarea unor obuze în timpul manipulării acestora

"Un depozit uriaş de muniţii a explodat - al 51-lea arsenal GRAU din regiunea Vladimir. Autorităţile locale au început evacuarea. Nu este încă clar dacă a avut loc un atac cu dronă sau dacă explozia s-a produs din interior", a declarat analistul militar Ian Matveiev, citat de publicaţia menţionată. Localnicii afirmă că ar fi văzut patru drone în zonă, mai spune el.

Obuzele continuă să explodeze, iar deasupra locului deflagraţiei poate fi observată o coloană groasă de fum. Media ucraineană 'Exilenova' a relatat la rândul său despre explozia produsă la cel de-al 51-lea arsenal al armatei ruse, care face parte din "logistica militară a Federaţiei Ruse". Potrivit acestei media, aici era adus "material militar" din Belarus.

Depozitul respectiv se află la aproximativ 530 km de graniţa cu Ucraina şi este o ţintă dificilă pentru Forţele armate ucrainene din cauza densităţii sistemelor ruseşti de apărare antiaeriană, notează portalul ucrainean Defense Express.

Potrivit unui canal 'Arhanghelul Mihail" al bloggerilor militari ruşi, cauza incidentului ar fi "detonarea unor obuze în timpul manipulării acestora".

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
Explozie uriașă la un gazoduct, într-o zonă locuită din Malaysia. Sunt 100 de răniți și 50 de locuințe avariate. VIDEO
Explozie uriașă la un gazoduct, într-o zonă locuită din Malaysia. Sunt 100 de răniți și 50 de locuințe avariate. VIDEO

Peste 100 de persoane au fost rănite marţi în urma unei scurgeri de gaze naturale în Malaysia care a provocat un incendiu uriaş, anunţă autorităţile.

 

Explozie la fosta centrală nucleară de la Cernobîl. Anunțul AIEA despre nivelul radiațiilor | VIDEO
Explozie la fosta centrală nucleară de la Cernobîl. Anunțul AIEA despre nivelul radiațiilor | VIDEO

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat vineri că în cursul nopţii s-a auzit o explozie, urmată de un incendiu, la noul sarcofag care protejează rămăşiţele reactorului 4 al fostei centrale nucleare de la Cernobîl, din Ucraina.

Un paramilitar prorus din Doneţk a fost rănit grav într-un atentat cu bombă la un complex de lux din Moscova
Un paramilitar prorus din Doneţk a fost rănit grav într-un atentat cu bombă la un complex de lux din Moscova

Armen Sarkisian, un important paramilitar prorus din regiunea Doneţk, din estul Ucrainei, a fost rănit grav luni într-o explozie - un atentat cu bombă, potrivit EFE - produsă la o clădire rezidenţială de lux din nord-vestul Moscovei.

”Regina explozivililor”. China a creat cea mai puternică explozie non-nucleară din lume cu ajutorul unor chifle aburinde
”Regina explozivililor”. China a creat cea mai puternică explozie non-nucleară din lume cu ajutorul unor chifle aburinde

China a anunțat crearea ”reginei explozivililor”, care generează cea mai puternică explozie non-nucleară din lume, cu ajutorul unor chifle aburinde, o mâncare tradițională chinezească.

 

Explozie puternică într-un restaurant din Cehia. Cel puțin șase persoane au murit. VIDEO
Explozie puternică într-un restaurant din Cehia. Cel puțin șase persoane au murit. VIDEO

Şase persoane au murit după ce o butelie cu propan-butan a explodat, la un restaurant din oraşul Most, din nord-vestul Cehiei. După deflagraţie, clădirea a luat foc, au anunţat, duminică, serviciile de urgenţă, citate de Reuters.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.