Rușii atacă „nu cu două, trei sau patru rachete, ci cu sute”. Luptele grele continuă în sudul și estul Ucrainei

×
Codul embed a fost copiat

Obiectivul demilitarizării Ucrainei a fost „în mare parte îndeplinit, dar Rusia este obligată să ia măsuri mult mai ferme din cauza implicării Occidentului”, susţine purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Cele mai aprige lupte au loc în sudul Ucrainei, a precizat președintele Zelenski în mesajul său de duminică noapte. Totodată, liderul ucrainean a lăudat forțele Kievului pentru că au ținut piept atacurilor rusești în estul țării.

Luptele grele continuă în sudul și estul Ucrainei. Duminică, un oficial pro-rus spunea că un sat din regiunea Zaporojie a fost recucerit de forțele Kievului, dar spre seară, Moscova a negat informația.

În schimb, președintele Zelenski a punctat în discursul său de duminică noapte respingerea atacurilor inamice în apropiere de Avdiivka, unul dintre punctele centrale ale luptelor din est.

Rușii atacă din patru direcții în Donbas

Michael Clarke, analist militar: Ucrainenii spun că au detonat un depozit de muniție lângă Herson, iar în ultimele 36 de ore au existat numeroase rapoarte, momentan nu au fost confirmate oficial, dar sunt multe voci care spun că ucrainenii au traversat râul Nipru, în zona barajulului Nova Kahovka, la nord de Herson. Când rușii au distrus acel baraj, și-au retras trupele de aici și le-au mutat la nord de orașul Tokmak, unde în prezent se dau lupte grele, iar dacă ucrainenii au făcut asta (traversat Nipru - n.red.) bănuiala mea este că vor să-i determine pe ruși să își aducă din nou o parte din trupe în această regiune, pentru a slăbi apărarea în Tokmak”.

Citește și
vladimir putin
Putin a fluturat tratatul de pace de la Istanbul, semnat și „aruncat la gunoiul istoriei” de autoritățile de la Kiev

În regiunea Donbas, rușii încearcă să atace în patru direcții. Multe dintre lovituri sunt cu rachete de tip Grad.

Soldat ucrainean: „Nu sunt atacuri cu două, trei sau patru rachete. Sunt sute!”

Oleksandr Motornyi, corespondent 1+1 Ucraina:Mă aflu în satul ucrainean Storozheve. Aici se dau lupte grele. Acum teritoriul este ucrainean. Drapelul național a fost arborat aici pe 11 iunie, dar nici până în ziua de azi rușii nu au renunțat și încearcă să îl recucerească”.

Koshmar, militar ucrainean: „Acesta este satul nostru și a fost eliberat, dar inamicul nu vrea să-și părăsească pozițiile și încearcă să intre din nou în acest sat, pe toate căile posibile”.

Rusia, acuzată pentru distrugerea barajului de la Nova Kahovka

Pe de altă parte, dovezile sugerează că distrugerea imensului baraj de la Nova Kahovka, pe Nipru, într-o zonă din Ucraina controlată de Moscova, este rezultatul unei explozii declanşate de ruşi, pe 6 iunie. Așa scrie New York Times, care citează ingineri şi experţi genişti.

Cel mai probabil, o încărcătură de explozibil, plasată în prealabil, a fost detonată într-un tunel care trecea prin baza de beton a barajului construit în epoca sovietică. În urma inundațiilor catastrofale, sunt 17 morţi şi 31 de dispăruți, potrivit autorităților ucrainene. În partea ocupată de ruși, cel mai recent bilanț arată 29 de victime.

Duiminică seară, Organizația Națiunilor Unite i-a cerut Rusiei să permită ca ajutorul umanitar să ajungă în zonele afectate de dezastru.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
NYT: Dovezile sugerează că Rusia a aruncat în aer barajul Kahovka din Ucraina
NYT: Dovezile sugerează că Rusia a aruncat în aer barajul Kahovka din Ucraina

Dovezile sugerează că distrugerea uriaşului baraj de la Nova Kahovka, într-o zonă din Ucraina controlată de Rusia, este rezultatul unei explozii declanşate de ruşi, susţine The New York Times, care citează ingineri şi experţi genişti.

Putin a fluturat tratatul de pace de la Istanbul, semnat și „aruncat la gunoiul istoriei” de autoritățile de la Kiev
Putin a fluturat tratatul de pace de la Istanbul, semnat și „aruncat la gunoiul istoriei” de autoritățile de la Kiev

Delegația „de pace” formată din mai mulți lideri africani s-a întâlnit, sâmbătă, la Sankt Petersburg, cu președintele Vladimir Putin, care s-a arătat deschis negocierilor, dar nu înainte de a da încă o dată vina pe Ucraina pentru acest război.

Lecția pe care Putin le-a ținut-o liderilor africani care încearcă să medieze o pace în Ucraina
Lecția pe care Putin le-a ținut-o liderilor africani care încearcă să medieze o pace în Ucraina

Vladimir Putin le-a dat liderilor africani care încearcă să medieze o pace în războiul din Ucraina o listă de motive pentru care crede că multe dintre propunerile lor sunt greşite, aruncând şi mai multă apă rece asupra unui plan deja respins de Kiev.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.