Rusia testează la nivel naţional sisteleme de avertizare publică în caz de urgenţă

sirene de avertizare
Shutterstock

Rusia va efectua miercuri un test la nivel naţional al sistemelor sale de avertizare publică în caz de urgenţă.

Rusia va lăsa sirenele să sune şi întrerupând emisiunile de televiziune şi radio, în cadrul unei iniţiative care are loc de două ori pe an, în contextul războiului din Ucraina, transmite Reuters.

În jurul orei 10.30, în majoritatea celor 11 fusuri orare ale Rusiei, sirenele vor suna timp de un minut, iar difuzoarele vor difuza un apel ”Atenţie toată lumea!”, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Exerciţiul urmăreşte să verifice sistemele de avertizare, gradul de pregătire al celor responsabili de lansarea acestora şi să sensibilizeze publicul, a precizat ministerul, adăugând: ”Nu intraţi în panică - totul este conform unui plan”.

Frecvenţa repetiţiilor a fost dublată faţă de anul trecut, după primul eveniment desfăşurat în 2020.

Citește și
alarma
Din 260 de sirene acționate „de la centru” doar 184 au dat alarma de Ziua Protecției Civile. Oamenii, nepregătiți și derutați

Aceasta are loc în contextul războiului Rusiei în Ucraina, pe care Moscova l-a început în 2022, declanşând cea mai profundă criză în relaţiile sale cu Occidentul de la criza rachetelor cubaneze din 1962.

Articol recomandat de sport.ro
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Citește și...
Alarmă aeriană la Kiev şi în ţară, după un atac combinat puternic al Rusiei în timpul nopţii
Alarmă aeriană la Kiev şi în ţară, după un atac combinat puternic al Rusiei în timpul nopţii

O explozie s-a auzit în regiunea de lângă capitala Kiev vineri dimineaţă, a declarat un martor pentru Reuters, în timpul unei sirene de raid aerian şi a unor avertismente ale armatei privind un posibil atac al Rusiei cu rachete, relatează AFP.

Din 260 de sirene acționate „de la centru” doar 184 au dat alarma de Ziua Protecției Civile. Oamenii, nepregătiți și derutați
Din 260 de sirene acționate „de la centru” doar 184 au dat alarma de Ziua Protecției Civile. Oamenii, nepregătiți și derutați

A fost ziua Protecției Civile, iar pompierii au verificat starea sirenelor folosite pentru alertarea populației în caz de dezastru.

Armata israeliană suspectează o ”infiltrare aeriană” în nordul Israelului. Au fost declanşate sirene de alertă
Armata israeliană suspectează o ”infiltrare aeriană” în nordul Israelului. Au fost declanşate sirene de alertă

Armata israeliană anunţă miercuri seara că suspectează o ”infiltrare aeriană” pe teritoriul Israelului dinspre Liban, relatează AFP.

Recomandări
Israelul a atacat mai multe ținte din Iran, unde se defășurau activități nucleare. Iranul a lansat 100 de drone către Israel
Israelul a atacat mai multe ținte din Iran, unde se defășurau activități nucleare. Iranul a lansat 100 de drone către Israel

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani
Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani

Prețurile mondiale ale petrolului au înregistrat cele mai mari creșteri procentuale într-o singură zi din ultimii ani, reflectând temerile că un conflict mai amplu în Orientul Mijlociu ar putea duce la perturbări grave ale aprovizionării cu energie.