Rusia nu negociază pacea direct cu Zelenski. Șeful spionajului lui Putin explică de liderul Ucrainei e scos din joc

Serghei Narîșkin, Sergei Naryshkin
Getty

Şeful serviciului rus de informaţii externe (SVR), Serghei Narîşkin, a declarat marţi că Rusia este aproape de a-şi atinge obiectivele în Ucraina, Moscova deţinând, a spus el, „iniţiativa strategică” în toate zonele în război, relatează Reuters.

„Situaţia de pe front nu este în favoarea Kievului”, a declarat Serghei Narîşkin (foto) pentru Razvedcik, publicaţia oficială a agenţiei de informaţii externe. „Iniţiativa strategică în toate domeniile ne aparţine, suntem aproape de atingerea obiectivelor noastre, în timp ce forţele armate ale Ucrainei sunt pe punctul de a se prăbuşi”, a declarat Narîşkin.

Şeful spionajului extern a adăugat că, pentru Rusia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a pierdut legitimitatea şi „capacitatea de a negocia”.

Narîşkin este unul dintre puţinii înalţi oficiali ruşi care au e relativ regulate cu înalţi oficiali americani şi occidentali. Opiniile sale oferă o perspectivă asupra gândirii de la nivelurile superioare ale Kremlinului - care consideră sprijinul Occidentului pentru Ucraina drept o dovadă că Statele Unite duc un război prin procură împotriva Rusiei, cu scopul de a răsturna conducătorii Moscovei.

Invazia Rusiei din 2022 în Ucraina a făcut zeci de mii de morţi, a strămutat milioane de oameni şi a declanşat cea mai mare criză în relaţiile dintre Moscova şi Occident de la criza rachetelor cubaneze din 1962.

Citește și
razboi in ucraina
Zelenski vrea negocieri de pace cu Rusia și trupe străine în Ucraina. Semnale despre o încheiere a războiului

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a cerut duminică o încetare imediată a focului şi negocieri între Ucraina şi Rusia pentru a pune capăt „nebuniei” războiului.

Luni, Zelenski a pledat pentru o soluţionare diplomatică a războiului şi a menţionat ideea desfăşurării de trupe străine în Ucraina până când aceasta ar putea adera la NATO.

Trump, care a promis să pună capăt rapid conflictului, se întoarce la Casa Albă într-un moment de ascensiune a Rusiei. Moscova controlează o parte din Ucraina de mărimea statului american Virginia (sau a Bulgariei - n.r.) şi avansează în cel mai rapid ritm de la primele zile ale invaziei din 2022.

Moscova insistă ca Kievul să renunţe la ambiţiile de a adera la NATO

Hărţi din surse deschise arată forţele ruse punând presiune de-a lungul frontului, cu lupte feroce în oraşele Kurahove şi Toreţk din estul Ucrainei.

Reuters a relatat luna trecută că Putin este deschis să discute cu Trump un acord de încetare a focului în Ucraina, dar exclude să facă orice concesii teritoriale majore şi insistă ca Kievul să renunţe la ambiţiile de a adera la NATO.

Putin vrea ca Rusia să aibă controlul deplin a patru regiuni ucrainene pe care trupele sale le controlează doar parţial în prezent, iar aceasta este o condiţie rusă pentru ca un eventual acord de pace să fie încheiat.

Occidentul şi Ucraina spun că războiul este o acaparare brutală de teritorii, în stil imperial, din partea Moscovei şi au avertizat că, dacă Putin câştigă, atunci duşmanii Occidentului din întreaga lume se vor simţi încurajaţi.

Conflictul din estul Ucrainei a început în 2014, după ce un preşedinte pro-rus a fost răsturnat în urma Revoluţiei Maidan din Ucraina, iar Rusia a anexat ulterior Crimeea şi a susţinut forţele separatiste din est în lupta lor împotriva armatei ucrainene.

Marţi, premierul polonez Donald Tusk, a cărui ţară preia de la 1 ianuarie preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a declarat marţi că vede posibile negocierile de pace încă din această iarnă.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Zelenski, după întâlnirea cu Trump: Cel mai important lucru este să lucrăm împreună pentru a pune capăt acestui război
Zelenski, după întâlnirea cu Trump: Cel mai important lucru este să lucrăm împreună pentru a pune capăt acestui război

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat marţi "recunoştinţa profundă" faţă de Donald Trump pentru "hotărârea sa fermă" de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce s-a întâlnit sâmbătă cu preşedintele ales al SUA la Paris.

Zelenski vrea negocieri de pace cu Rusia și trupe străine în Ucraina. Semnale despre o încheiere a războiului
Zelenski vrea negocieri de pace cu Rusia și trupe străine în Ucraina. Semnale despre o încheiere a războiului

Preşedintele Volodimir Zelenski a pledat luni pentru o soluţionare diplomatică a războiului purtat de Rusia în Ucraina şi a evocat ideea desfăşurării de trupe străine în ţara sa până când aceasta ar putea adera la alianţa militară NATO.

Prioritatea lui Zelenski înainte ca Trump să ocupe Casa Albă. Cum vrea să se încheie războiul cu Rusia
Prioritatea lui Zelenski înainte ca Trump să ocupe Casa Albă. Cum vrea să se încheie războiul cu Rusia

Volodimir Zelenski a pledat luni pentru o soluţionare pe cale diplomatică a războiului cu Rusia şi a evocat ideea desfăşurării de trupe străine în ţara sa până când Kievul s-ar putea alătura alianţei militare NATO.

Recomandări
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”

Aproape 42% dintre români se tem cel mai mult de izbucnirea unui conflict în care să fie implicată România, arată Barometrul INSCOP.

„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”
Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”

Eugen Rădulescu, consilier personal al guvernatorului BNR, critică dur ideea introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, catalogând-o drept „o aberație” inspirată din politicile economice ale Venezuelei.