Rusia îi face pe bulgari ”stupizi” și ”analfabeți” și amenință cu represalii. ”Aici e mai mult decât prostie”

maria zaharova
Imago

Rusia îi face pe bulgari ”stupizi”, ”proști” și ”analfabeți”, prin purtătorul de cuvânt al MAE. Kremlinul s-a arătat deranjat de faptul că Bulgaria a permis avionului rus să-i survoleze spațiul, dar nu și Mariei Zaharova, aflată la bord.

Rusia a declanșat un atac grobian la adresa Bulgariei, despre care MAE rus spune că sunt ”stupizi”, ”proști” și ”analfabeți”, comentând decizia Sofiei de a permite survolarea teritoriului său a avionului în care se afla ministrul rus de Externe, dar nu și a Mariei Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, aflată în acel avion.

Rusia folosește apelativele suburbane chiar prin canalul oficial al diplomației sale, care jignește Bulgaria în termeni nefolosiți nici măcar la adresa dușmanilor săi de moarte, Ucraina sau Statele Unite ale Americii.

Este prima dată în istoria noastră când, în loc să închidă spațiul aerian unui avion, un guvern a interzis unei persoane să se afle la bordul acestui avion în timp ce acesta traversează spațiul său aerian. Iată cât de departe au mers cei haterii Rusiei în prostia lor răutăcioasă.

Dar iată ce citim într-o declarație oficială a Ministerului de Externe bulgar: ”Da, poți traversa spațiul aerian al Bulgariei, dar Maria Zaharova nu poate fi la bordul acelui avion”, scrie Maria Zaharova pe contul oficial de Facebook al ministerului rus de Externe.

Citește și
vladimir soloviov
Propagandistul lui Putin și-a dat afară propriul propagandist. Acesta a spus că Maria Zaharova e bețivă și antisemită VIDEO

Cu toate acestea, nu spune dacă pot zbura deasupra Bulgariei în alt mod decât prin îmbarcarea într-un avion sau dacă pot călători prin spațiul cosmic în acest scop.

Pe o notă mai serioasă, aici este mai mult decât prostie. De fapt, aceasta constituie o mișcare periculoasă și stupidă a unuia care trage sforile de prin guvernul bulgar”, a mai spus Zaharova.

”Cine le-a dat acestor analfabeți din Sofia autoritatea de a discredita poporul bulgar?”

La urma urmei, Convenția de la Chicago din 1944 privind aviația civilă internațională este cea care guvernează călătoriile aeriene. Acesta definește teritoriul statului drept „zonele terestre și apele teritoriale adiacente acestuia”. Spațiul aerian nu este acoperit de această definiție.

Prin urmare, sancțiunile deja ilegale ale Uniunii Europene nu pot fi aplicate unei persoane căreia i se interzice intrarea pe teritoriul unei țări în timp ce această persoană se află într-un avion în timpul unui zbor non-stop deasupra teritoriului acelui stat”, susține purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

După care ajunge la ceea ce știu rușii mai bine să facă: să amenințe.

Au luat în considerare oficialii bulgari faptul că am putea riposta dând același tratament miilor de oficiali NATO de pe listele noastre de sancționați? S-au gândit la precedentul internațional periculos pe care l-ar putea crea acest lucru? Eu nu cred acest lucru.

Cine le-a dat acestor oficiali analfabeți din Sofia autoritatea de a discredita poporul bulgar în acest fel?

PS. Apropo, suntem în Skopje”, își încheia Zaharova postarea, cu PS-ul batjocoritor adresat bulgarilor.

Reamintim că ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a obținut permisiunea să survoleze spațiul aerian al Bulgariei pentru a participa la reuniunea OSCE din Macedonia de Nord.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Moscova pune granițele unde vrea ea: ”Moldova se învecinează cu Rusia, moldovenii manifestă dragoste față de cultura rusă”
Moscova pune granițele unde vrea ea: ”Moldova se învecinează cu Rusia, moldovenii manifestă dragoste față de cultura rusă”

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a denunţat o aşa-zisă "strâmtorare a limbii ruse" pe teritoriul Republicii Moldova, în pofida faptului că moldovenii ar avea o atitudine "grijulie şi iubitoare" faţă de cultura rusă.

Propagandistul lui Putin și-a dat afară propriul propagandist. Acesta a spus că Maria Zaharova e bețivă și antisemită VIDEO
Propagandistul lui Putin și-a dat afară propriul propagandist. Acesta a spus că Maria Zaharova e bețivă și antisemită VIDEO

Vladimir Soloviov, cel mai important propagandist al lui Putin, și-a concediat propriul propagandist, Evgheni Satanovski, după ce acesta a spus despre Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, că este bețivă și antisemită.  

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei ironizează protestele României: ”Povești inventate”, ”absurd”
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei ironizează protestele României: ”Povești inventate”, ”absurd”

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a reacționat, miercuri, la protestul României față de resturile de drone militare rusești care au fost găsite în județul Tulcea.

Delir la Moscova. Maria Zaharova:
Delir la Moscova. Maria Zaharova: "Ucrainenii îl urăsc pe Putin pentru că își doresc să fie președintele lor" | VIDEO

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a afirmat, într-un interviu acordat televiziunii de stat ruse, că ucrainenii îl urăsc pe Vladimir Putin pentru că își doresc să fie președintele lor.

Maria Zaharova, în delir: Limba română trebuie redenumită în „limba moldovenească”, nu invers. Acuzații la adresa României
Maria Zaharova, în delir: Limba română trebuie redenumită în „limba moldovenească”, nu invers. Acuzații la adresa României

Purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, Maria Zaharova, se arată deranjată de opinia diplomaţiei române care a salutat „limba română” în legislaţia naţională a R.Moldova calificând decizia Parlamentului „restabilire a adevărului ştiinţific”.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.