Rusia anunță încetarea acordului de export al cerealelor ucrainene prin Marea Neagră

cereale, ucraina
Getty

Rusia nu mai participă la acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră, a anunţat luni Kremlinul, conform agenţiei Reuters.

Înţelegerea mediată în urmă cu un an de ONU şi Turcia permitea Ucrainei să exporte cereale pe cale maritimă, prin porturile din sud, după o perioadă de la începutul războiului în care Rusia impusese o blocadă.

Acordul a fost prelungit de mai multe ori şi urma să expire luni. Moscova susţinea de mai multă vreme că nu mai sunt îndeplinite condiţiile pentru o nouă prelungire.

"De fapt, acordurile privind Marea Neagră nu mai sunt valabile de astăzi", a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. "Din păcate, partea din aceste acorduri privind Marea Neagră referitoare la Rusia nu au fost încă implementate, aşa că efectele lor încetează".

Moscova reclamase de mai multe ori că exporturile de cereale şi îngrăşăminte ruseşti întâmpină în continuare obstacole, deşi nu sunt supuse direct sancţiunilor occidentale.

Citește și
cereale ucraina
Comisia Europeană a prelungit restricţiile asupra importurilor de cereale ucrainene pentru 5 ţări, printre care și România

Kremlinul spune că încetarea acordului nu are legătură cu atacul asupra podului din Crimeea

Rusia a formulat o serie de cereri despre care susţine că nu au fost soluţionate. "Imediat ce partea privind Rusia a acordurile este îndeplinită, partea rusă va reveni la implementarea acordului, imediat", a afirmat Peskov.

Rusia a acuzat luni Ucraina de atacul asupra podului care leagă Crimeea de teritoriul rus. Conform surselor ruse, pentru atac s-au folosit drone, iar exploziile au ucis doi oameni.

Peskov a susţinut însă că decizia privind acordul nu are legătură cu acest "act terorist", pe care l-a pus pe seama Ucrainei. "Sunt evenimente absolută fără legătură. Chiar înainte de atac, această poziţie a fost anunţată de preşedintele (Vladimir) Putin", a spus purtătorul de cuvânt.

Forţele armate ucrainene au sugerat că incidentul ar putea fi o provocare din partea Rusiei, însă presa din Ucraina a citat surse neidentificate potrivit cărora în spatele atacului se află Serviciul de Securitate ucrainean. 

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Statele occidentale „ne-au păcălit”. Putin s-a răzgândit și intenționează să ia o măsură drastică privind Ucraina
Statele occidentale „ne-au păcălit”. Putin s-a răzgândit și intenționează să ia o măsură drastică privind Ucraina

Rusia intenţionează să nu mai prelungească acordul care a permis Ucrainei să-şi reia exporturile de cereale prin porturile sale de la Marea Neagră după ce armata rusă a împiedicat folosirea acestora odată cu războiul pornit în februarie 2022.

Comisia Europeană a prelungit restricţiile asupra importurilor de cereale ucrainene pentru 5 ţări, printre care și România
Comisia Europeană a prelungit restricţiile asupra importurilor de cereale ucrainene pentru 5 ţări, printre care și România

Comisia Europeană a prelungit restricţiile pentru importurile de cereale din Ucraina până la data 15 septembrie, a anunțat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Comisia Europeană ar pregăti prelungirea până în septembrie a interdicţiilor pentru importurile de cereale ucrainene
Comisia Europeană ar pregăti prelungirea până în septembrie a interdicţiilor pentru importurile de cereale ucrainene

Ministrul polonez al Agriculturii a anunţat luni că a primit un proiect de regulament de la Comisia Europeană care prelungeşte până la 15 septembrie interdicţia privind importurile unor produse alimentare ucrainene în cinci ţări UE învecinate cu Ucraina.

Zelenski i-a cerut șefei CE să ridice restricţiile impuse de România și alte 4 state asupra importului de cereale ucrainene
Zelenski i-a cerut șefei CE să ridice restricţiile impuse de România și alte 4 state asupra importului de cereale ucrainene

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a spus şefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care se află marţi în vizită la Kiev, că se aşteaptă ca UE să elimine restricţiile comerciale asupra importurilor de cereale din Ucraina.

Cerealele ucrainene nu se mai importă. Daea: România a interpretat corect legal şi în beneficiul fermierilor situaţia creată
Cerealele ucrainene nu se mai importă. Daea: România a interpretat corect legal şi în beneficiul fermierilor situaţia creată

Importurile de cereale din Ucraina nu se mai pot realiza în țara noastră, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea. România a interpretat corect legal şi în beneficiul fermierilor situaţia creată, spune el.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.