Rusia afirmă la ONU că atacurile împotriva rebelilor houthi ameninţă pacea internaţională: O „agresiune nejustificată”

Serghei Lavrov

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a condamnat ferm marţi, în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, atacurile SUA şi Marii Britanii, cu sprijinul altor aliaţi, asupra poziţiilor rebelilor houthi în Yemen, relatează dpa.

Este o "agresiune nejustificată" şi o ameninţare directă la adresa păcii internaţionale, a spus Lavrov la New York.

Şeful diplomaţiei ruse a cerut, de asemenea, eliberarea tuturor ostaticilor luaţi de Hamas şi încetarea focului în Fâşia Gaza.

Lavrov s-a pronunţat în favoarea soluţiei a două state, un stat palestinian independent alături de Israel, şi l-a criticat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi alţi membri ai guvernului său pentru respingerea acestei soluţii.

La rândul său, secretarul general al ONU Antonio Guterres a criticat ca fiind "inacceptabil" faptul că premierul Netanyahu şi
membrii guvernului său au respins soluţia a două state la conflict din Orientul Mijlociu

Citește și
iran israel
Iranul se retrage din dialogul cu „cel mai mare susţinător şi complice al agresorului”

"O încheiere de durată a conflictului israeliano-palestinian poate veni doar prin soluţia a două state", a declarat Guterres în Consiliul de Securitate al ONU.

"Acest refuz şi negarea dreptului poporului palestinian de a avea un stat ar prelungi la nesfârşit un conflict care a devenit o ameninţare majoră la adresa păcii şi securităţii globale", a mai spus el.

Statele Unite şi UE pledează în favoarea unei soluţii a două state, în timp ce guvernul israelian refuză să discute cu privire la o astfel de soluţie, iritând comunitatea internaţională. Premierul Benjamin Netanyahu şi-a reafirmându-şi săptămâna trecută opoziţia faţă de o "suveranitate palestiniană".

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
Iranul se retrage din dialogul cu „cel mai mare susţinător şi complice al agresorului”
Iranul se retrage din dialogul cu „cel mai mare susţinător şi complice al agresorului”

Ministerul iranian de Externe a anunțat sâmbătă că nu va participa la discuțiile programate duminică cu Statele Unite privind programul său nuclear, invocând lipsa de „sens” a unui astfel de dialog în contextul recentelor atacuri israeliene.

Zeci de copii morți în Teheran, după un atac israelian asupra unei clădiri rezidențiale. Bilanțul oficial al victimelor
Zeci de copii morți în Teheran, după un atac israelian asupra unei clădiri rezidențiale. Bilanțul oficial al victimelor

Cel puţin 60 de persoane au murit, dintre care 20 de copii, într-un atac asupra unei clădiri rezidenţiale din Teheran, au raportat sâmbătă mass-media iraniene, transmite EFE.

Prima reacție a lui Zelenski după începerea conflictului israeliano-iranian. Vede amenințat ajutorul acordat Ucrainei
Prima reacție a lui Zelenski după începerea conflictului israeliano-iranian. Vede amenințat ajutorul acordat Ucrainei

Volodimir Zelenski a reacționat după escaladarea conflictului în Orientul Mijlociu, temându-se că Ucraina nu va mai beneficia de atenția Occidentului, în condiție în care punctul fierbinte al planetei este circumscris războiului dintre Israel și Iran.

Recomandări
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump
Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump

Nicușor Dan a transmis la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice cu SUA, că România este pregătită să lucreze împreună cu Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului strategic.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.