Rusia a extins lista cetăţenilor UE interzişi pe teritoriul său. Care e motivul

UE prelungește cu un an sancţiunile împotriva Rusiei, în urma anexării Crimeei
Shutterstock

Rusia a anunţat miercuri extinderea listei cetăţenilor Uniunii Europene interzişi pe teritoriul rus, o decizie prezentată ca un răspuns la recentele demersuri "ostile" din partea europenilor, relatează AFP şi Reuters.

Ministerul Afacerilor Externe rus nu a furnizat niciun motiv precis pentru această decizie, care intervine totuşi pe fondul criticilor europene tot mai severe privind presupusa otrăvire a opozantului Aleksei Navalnîi.

"Mai mult de o dată, am avertizat Uniunea Europeană privind caracterul distructiv al comportamentului lor", a precizat Ministerul Afacerilor Externe rus într-un comunicat, anunţând că lista indivizilor şi organizaţiilor europene care vor avea interdicţie de intrare pe teritoriul Rusiei a fost mărită pentru a fi "la paritate" cu cea a UE.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, nu a precizat însă care instituţii ale UE vor fi afectate de această decizie, potrivit Reuters.

"Dacă UE continuă cu această abordare conflictuală, ne rezervăm dreptul de a lua măsurile potrivite", se mai menţionează în comunicat.

Citește și
militari din Belarus
Belarus şi Rusia şi-ar putea uni trupele în cazul unei ameninţări dinspre Occident. Reacția UE

Fără a face nicio legătură între această afacere şi presupusa otrăvire a lui Aleksei Navalnîi, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse Maria Zaharova a denunţat miercuri "campania de dezinformare din jurul cetăţeanului rus Navalnîi orchestrată de ţările occidentale, liderii lor, reprezentaţii lor oficiali".

"Considerăm această retorică inacceptabilă, pur şi simplu. Nu există nicio probă" împotriva Rusiei, a spus ea.

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a evocat recent posibilitatea unei "legi Navalnîi" ca vehicul pentru eventuale sancţiuni. Germania a anunţat şi ea că se gândeşte la măsuri punitive.

Ţările UE au făcut şi ele apel la Rusia să facă lumină asupra a ceea ce ele consideră o tentativă de asasinat, ceea ce Moscova refuză să facă, estimând că nu există niciun indiciu că a fost comisă o infracţiune.

Germania susţine că a identificat un agent neurotoxic rus drept otrava care nu a reuşit să-l ucidă pe Navalnîi. Or, această otravă a fost elaborată în scopuri militare, ceea ce trimite către o implicare a puterii ruse.

Moscova a denunţat aceste "acuzaţii nefondate", reproşând în schimb Germaniei că nu a făcut public dosarul medical al lui Aleksei Navalnîi.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Lukașenko amenință UE. ”Să vedem cui îi e frică! Le vom arăta ce înseamnă sancţiuni”
Lukașenko amenință UE. ”Să vedem cui îi e frică! Le vom arăta ce înseamnă sancţiuni”

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, a cărui realegere este contestată de trei săptămâni, a ameninţat să interzică tranzitul exporturilor europene către Rusia în cazul în care UE impune sancţiuni în acest dosar.

Belarus şi Rusia şi-ar putea uni trupele în cazul unei ameninţări dinspre Occident. Reacția UE
Belarus şi Rusia şi-ar putea uni trupele în cazul unei ameninţări dinspre Occident. Reacția UE

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a anunţat vineri că a convenit cu omologul său rus Vladimir Putin că ţările lor şi-ar putea uni trupele în cazul unei ameninţări dinspre Occident, a relatat agenţia de presă BelTA, citată de Reuters.

Lista ţărilor ai căror cetăţeni vor putea avea acces pe teritoriul UE: SUA și Rusia excluse
Lista ţărilor ai căror cetăţeni vor putea avea acces pe teritoriul UE: SUA și Rusia excluse

Statele membre trebuie să decidă asupra unei liste de 15 ţări ale căror călători vor putea intra pe teritoriul UE de la 1 iulie şi din care SUA sunt excluse, dar care include China sub rezerva reciprocităţii, informează AFP citând surse diplomatice.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.