Român beat și desculț, arestat în Italia după ce a furat și abandonat o mașină. A spus că nu știa cum a ajuns acolo

Român beat și desculț, arestat în Italia după ce a furat și abandonat o mașină. A spus că nu știa cum a ajuns acolo
Getty

Un român beat și desculț a fost arestat în Italia după ce a furat o mașină pe care apoi a abandonat-o pe o alee pentru că nu mai știa cum să iasă de acolo. Bărbatul a spus carabinierilor că nu știe cum a ajuns acolo.

 

Carabinierii din Bardolino au fost anunțați miercuri seara despre comportamnetul suspect al unui bărbat aflat în stare de ebrietate, scrie Prima Verona.

Oamenii legii sosiția la fața locului l-au arestat pe bărbat, despre care au aflat apoi că este un român, în vârstă de 31 de ani, cu domiciliul în Cavaion Veronese, cu antecedente penale.

Bărbatul, beat și desculț, intrase cu o mașină într-o fundătură, abandonând acolo autovehiculul după ce și-a dat seama că nu mai este în stare să dea cu spatele și să plece. Ulterior, s-a descoperit că mașina fusese furată.

Citește și
donații
Român din Irlanda, acuzat de mai multe biserici că a pescuit banii din cutia milei

Românul le-a spus carabinirilor că nu are actele la el și nu știe cum a ajuns acolo, bărbatul fiind într-un final plasat în arest la domiciliu.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Recompensă de un milion de dolari pe capul unui român care l-ar fi ucis în SUA pe unul din liderii clanului Sadoveanu
Recompensă de un milion de dolari pe capul unui român care l-ar fi ucis în SUA pe unul din liderii clanului Sadoveanu

Departamentul de Poliție din Anaheim, California a anunțat că s-a emis un mandat de arestare, însoțit de o recompensă de un milion de dolari pentru un bărbat care l-ar fi ucis pe unul dintre liderii clanului Sadoveanu.

Român din Irlanda, acuzat de mai multe biserici că a pescuit banii din cutia milei
Român din Irlanda, acuzat de mai multe biserici că a pescuit banii din cutia milei

Un român în vârstă de 55 de ani este acuzat de furt în Irlanda, după ce ar fi jefuit mai multe cutii ale milei din biserici.

Preot român, hărțuit după ce a susţinut vaccinarea împotriva COVID-19
Preot român, hărțuit după ce a susţinut vaccinarea împotriva COVID-19

Preotul clujean, Dorel Galan a devenit ţinta atacurilor pe internet după ce şi-a expus în public viziunile cu privire la vaccinare împotriva COVID-19.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.