Reuters: Xi Jinping intenționează să viziteze Moscova săptămâna viitoare

Vladimir Putin și Xi Jinping
AFP

Xi Jinping, președintele Chinei, plănuiește să se deplaseze la Moscova pentru a se întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin, iar întâlnirea ar putea avea loc săptămâna viitoare.

Președintele chinez Xi Jinping plănuiește să călătorească în Rusia pentru a se întâlni cu omologul său, Vladimir Putin, chiar săptămâna viitoare, ceea ce ar fi mai devreme decât se aștepta anterior, au declarat persoane familiarizate cu această temă, citate de Reuters.

Planurile pentru o vizită vin în contextul în care China s-a oferit să medieze pacea în Ucraina, un efort care a fost întâmpinat cu scepticism în Occident, din cauza sprijinului diplomatic al Chinei pentru Rusia.

Agenția rusă de știri Tass a raportat la 30 ianuarie că Putin l-a invitat pe Xi să efectueze o viziteză la Moscova în primăvară. În schimb, publicația americană The Wall Street Journal a raportat luna trecută că o vizită la în capitala Rusiei ar putea avea loc în aprilie sau la începutul lunii mai.

Până acum, notează Reuters, nici Kremlinul și nici Beijingul nu au oferit reacții cu privire la această călătorie a lui Xi Jinping.
Luna trecută, Putin l-a primit pe șeful diplomației chineze, Wang Yi, într-o vizită la Moscova și a semnalat că Xi va călători în Rusia.

Citește și
xi jinping vladimir putin
Reacția lui Vladimir Putin după ce Xi Jinping a primit al treilea mandat de președinte, printr-un vot în unanimitate

Putin și Xi au avut, până acum, 39 de întâlniri

China și Rusia au încheiat un parteneriat "fără limite" în februarie 2022, când Putin a vizitat Beijingul pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă, cu câteva săptămâni înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, iar cele două părți au continuat să reafirme soliditatea legăturilor lor.

Xi s-a întâlnit personal cu Putin de 39 de ori de când a devenit președinte, cel mai recent în septembrie, în timpul unui summit în Asia Centrală.

Luni, Xi a încheiat sesiunea anuală a parlamentului chinez, Congresul Național al Poporului, în timpul căreia a fost confirmat în unanimitate într-un al treilea mandat prezidențial fără precedent.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Xi Jinping avertizează „forțele străine”: „China va merge mai departe cu procesul de reunificare a Taiwanului”
Xi Jinping avertizează „forțele străine”: „China va merge mai departe cu procesul de reunificare a Taiwanului”

Președintele Chinei, Xi Jinping, a precizat că țara sa nu va mai permite părților străine să se amestece în problema Taiwanului.

Reacția lui Vladimir Putin după ce Xi Jinping a primit al treilea mandat de președinte, printr-un vot în unanimitate
Reacția lui Vladimir Putin după ce Xi Jinping a primit al treilea mandat de președinte, printr-un vot în unanimitate

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis vineri "sincere felicitări" "prietenului său drag" Xi Jinping, reales preşedinte al Chinei, şi a salutat "întărirea" cooperării lor pe fondul conflictului din Ucraina, relatează AFP.

Xi Jinping obţine al treilea mandat de preşedinte al Chinei. Rezultatul votului: 2.952 pentru, zero împotrivă
Xi Jinping obţine al treilea mandat de preşedinte al Chinei. Rezultatul votului: 2.952 pentru, zero împotrivă

Xi Jinping a obţinut vineri un istoric al treilea mandat de preşedinte al Chinei, după votul oficial al parlamentului, punctul culminant al unei ascensiuni care l-a văzut devenind cel mai puternic lider al ţării după mai multe generaţii, comentează AFP.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.