Reuters: Vladimir Putin vrea să rămână președinte până în 2030. A decis să candideze din nou, la anul

vladimir putin
Getty

Vladimir Putin a decis să candideze pentru un nou mandat de şef al statului rus în martie 2024 şi va rămâne astfel la putere cel puţin până în 2030, au declarat agenţiei Reuters şase surse cărora agenţia nu le dezvăluie identitatea.

Putin, care a împlinit 71 de ani pe 7 octombrie, a preluat preşedinţia Rusiei de la Boris Elţin în ultima zi din 1999 şi este deja conducătorul rus aflat la putere la Moscova cel mai mult timp de la Stalin încoace, depăşind şi recordul de 18 ani al liderului sovietic Leonid Brejnev.

Sursele Reuters, care au cerut să li se păstreze anonimatul datorită sensibilităţii politice de la Kremlin, au afirmat că decizia lui Putin a ajuns la subordonaţi, iar acum consilierii săi pregătesc campania electorală.

Preşedintele este apreciat favorabil de 80% din ruşi conform sondajelor de opinie, iar dacă va candida, alegerile vor fi o formalitate; el va câştiga cu siguranţă, fiind sprijinit de întreg aparatul de stat, de presa de stat şi neavând practic nicio opoziţie serioasă, conform Agerpres.

"Decizia a fost luată - va candida", a afirmat una din sursele citate de Reuters. O alta, care confirmă o ştire publicată luna trecută de ziarul Kommersant, susţine că în câteva săptămâni se vor da în acest sens indicii atent dirijate. A treia sursă, în acord cu celelalte, precizează că consilierii preşedintelui se pregătesc deja pentru participarea sa la alegeri. Alte trei surse afirmă acelaşi lucru: Putin va candida.

Citește și
Donald Trump, discurs la Fort Bragg
Donald Trump, discurs la Fort Bragg: Protestele din Los Angeles reprezintă un risc pentru securitatea naţională | FOTO

"Lumea la care privim este foarte periculoasă", a apreciat una din surse.

Tot sub rezerva anonimatului, o sursă diplomatică străină afirmă că Putin s-a hotărât recent, iar anunţul va urma în curând.

Mulţi diplomaţi străini, agenţi secreţi şi oficiali se aşteaptă, potrivit agenţiei Reuters, ca Putin să rămână la putere pe viaţă. Până acum nu se confirmase însă că el va candida anul viitor.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Putin nu a făcut niciun anunţ că va candida pentru un nou mandat.

"Preşedintele nu a făcut nicio declaraţie. Iar campania nu a fost încă anunţată oficial", a declarat Peskov pentru Reuters.

În septembrie, Peskov declarase că, dacă Putin decide să candideze, nimeni nu îi va putea face faţă.

Preşedinţia rusă a respins ca dezinformare occidentală ştiri conform cărora preşedintele este bolnav.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Donald Trump, discurs la Fort Bragg: Protestele din Los Angeles reprezintă un risc pentru securitatea naţională | FOTO
Donald Trump, discurs la Fort Bragg: Protestele din Los Angeles reprezintă un risc pentru securitatea naţională | FOTO

Donald Trump a folosit un discurs la Fort Bragg pentru a-şi justifica decizia de a trimite trupe în Los Angeles, ca răspuns la protestele legate de politica sa privind imigraţia, potrivit Reuters.

Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări

Reluând o linie de atac care a devenit recurentă de la revenirea sa la putere, Donald Trump a afirmat marţi că Europa trebuie să acţioneze împotriva "imigraţiei scăpate de sub control" şi asta "înainte să fie prea târziu", notează AFP.

Doi morţi şi 54 de răniţi în urma unui atac rusesc cu drone asupra orașului Harkov, care a durat câteva minute
Doi morţi şi 54 de răniţi în urma unui atac rusesc cu drone asupra orașului Harkov, care a durat câteva minute

Un atac cu drone care a durat nouă minute asupra orașului Harkov, a ucis, în timpul nopţii de marţi spre miercuri, cel puţin două persoane şi a rănit 54, între care cinci copii, au anunţat oficiali regionali, citaţi de Reuters.

Recomandări

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.