Reuters: Casa Albă ar vrea o reducere a sancţiunilor împotriva Rusiei. Nu este clar ce ar putea solicita SUA în schimb

Vladimir Putin, Ddonald Trump, intalnire osaka 2019
Getty

Casa Albă a cerut Departamentului de Stat şi Trezoreriei să elaboreze opţiuni pentru relaxarea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru ca oficialii americani să le discute cu reprezentanţii ruşi în zilele următoare.

Nu este clar însă ce ar putea cere în schimb Washingtonul de la Moscova, relatează Reuters.

Statele Unite elaborează un plan pentru a oferi potenţial Rusiei o reducere a sancţiunilor, în timp ce preşedintele Donald Trump încearcă să restabilească legăturile cu Moscova şi să oprească războiul din Ucraina, au declarat pentru Reuters un oficial american şi o altă persoană familiarizată cu această chestiune.

Lista sancțiunilor care ar putea fi relaxate

Astfel, Casa Albă a cerut Departamentului de Stat şi Departamentului Trezoreriei să elaboreze o listă de sancţiuni care ar putea fi relaxate pentru ca oficialii americani să le discute cu reprezentanţii ruşi în zilele următoare, ca parte a discuţiilor mai ample ale istraţiei cu Moscova pentru îmbunătăţirea relaţiilor diplomatice şi economice, au declarat sursele Reuters.

Potrivit acestora, birourile de sancţiuni elaborează în prezent o propunere de ridicare a sancţiunilor pentru anumite entităţi şi persoane, inclusiv unii oligarhi ruşi.

Citește și
traian basescu
Traian Băsescu: Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Și asta când vor rușii. Problema e că urmăm noi

Aşa-numitele documente privind opţiunile sunt redactate adesea de funcţionarii care lucrează la sancţiuni, dar solicitarea specifică a Casei Albe din ultimele zile pentru un astfel de document subliniază dorinţa lui Trump şi a consilierilor săi de a relaxa sancţiunile împotriva Rusiei ca parte a unui potenţial acord cu Moscova.

Nu a fost imediat clar ce ar putea solicita în mod specific Washingtonul în schimbul unei eventuale reduceri a sancţiunilor, menţionează Reuters.

Rusia este unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume şi, dacă sancţiunile americane asupra sistemului său energetic ar fi relaxate, ar putea ajuta la prevenirea creşterii preţurilor combustibililor, dacă Trump ia măsuri drastice împotriva exporturilor de petrol din Iran, membru OPEC.

Relațiile dintre SUA și Rusia, sub zero în timpul istrației Biden

Kremlinul a descris anul trecut relaţiile ca fiind „sub zero” cu istraţia lui Joe Biden, un democrat care a sprijinit Ucraina cu ajutor şi arme şi a impus sancţiuni dure Rusiei pentru a o pedepsi pentru invazia sa din 2022. Dar Trump, care a promis un sfârşit rapid al războiului, a inversat rapid politica americană deschizând discuţii cu Moscova, prefaţate de un apel telefonic către preşedintele rus Vladimir Putin pe 12 februarie. Au urmat apoi întâlniri între oficiali americani şi ruşi în Arabia Saudită şi Turcia.

Sancţiunile SUA împotriva Rusiei de la invazia Ucrainei din 2022 au inclus măsuri menite să limiteze veniturile din uriaşa industrie petrolieră şi de gaz a ţării şi să slăbească capacitatea acesteia de a finanţa războiul.

Guvernele occidentale, sub coordonarea Washingtonului, au impus un plafon de preţ de 60 de dolari pe baril pentru exporturile de petrol ale Rusiei. De asemenea, Biden a lovit Moscova cu sancţiuni impuse companiilor energetice ruseşti şi navelor care transportau petrol rusesc. Cele mai dure măsuri ale Washingtonului de până acum, la 10 ianuarie, au fost luate cu puţin timp înainte ca Biden să-şi părăsească funcţia.

În ianuarie, Trump a ameninţat că va spori sancţiunile împotriva Rusiei dacă Putin nu va fi dispus să negocieze încetarea războiului din Ucraina. Dar, mai recent, oficialii istraţiei Trump au recunoscut în mod deschis posibilitatea de a relaxa sancţiunile împotriva Moscovei. Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat, într-un interviu acordat Bloomberg Television la 20 februarie, că Rusia ar putea obţine relaxări economice, în funcţie de modul în care va aborda negocierile în următoarele săptămâni. Şi Trump a declarat reporterilor la 26 februarie că sancţiunile împotriva Rusiei ar putea fi relaxate „la un moment dat”.

Potrivit surselor Reuters, Casa Albă a cerut oficialilor de la Departamentul de Stat şi de la Trezorerie să elaboreze un posibil plan de reducere a sancţiunilor înainte ca Trump să prelungească săptămâna trecută starea de urgenţă din cauza situaţiei din Ucraina. Starea de urgenţă sancţionează anumite active şi persoane implicate în războiul din Rusia. Aceste măsuri, impuse de istraţia preşedintelui de atunci Barack Obama, sunt în vigoare din martie 2014, când Rusia a anexat Crimeea.

Nu este clar ce sancţiuni împotriva Rusiei ar lua în considerare istraţia Trump să ridice mai întâi. Trump ar putea emite un ordin executiv care ar permite istraţiei să înceapă procesul de relaxare a unor sancţiuni împotriva Rusiei, dar ar trebui, de asemenea, să solicite aprobarea Congresului pentru a ridica măsurile privind anumite entităţi, a declarat John Smith, partener la firma de avocatură Morrison Foerster şi fost şef al Biroului de control al activelor străine al Departamentului Trezoreriei.

Rusia a reuşit să construiască o economie de război

Din 2022, Rusia a reuşit să construiască o economie de război prin creşterea cheltuielilor militare şi a producţiei industriale. Dar experţii spun că economia ţării este vulnerabilă şi are nevoie disperată de reducerea sancţiunilor occidentale.

Rusia spune că este deschisă cooperării economice. Kremlinul a declarat săptămâna trecută că Rusia are o mulţime de zăcăminte de metale rare şi că este deschisă la încheierea de acorduri pentru dezvoltarea acestora, după ce Putin a menţionat posibilitatea unei astfel de colaborări cu SUA.

Orice acord economic oficial cu Moscova ar necesita probabil ca SUA să reducă sancţiunile.

Trump a încercat să încheie un acord cu Ucraina în domeniul mineralelor - în Ucraina se află zăcăminte de litiu şi minerale rare - ca răsplată pentru ajutorul de miliarde de dolari acordat de SUA. Cu toate acestea, niciun acord nu a fost semnat după întâlnirea explozivă din Biroul Oval între Trump şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, vineri.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Marco Rubio, după decizia de a întrerupe ajutorul militar pentru Ucraina: SUA vor să îi aducă pe ruşi la masa negocierilor
Marco Rubio, după decizia de a întrerupe ajutorul militar pentru Ucraina: SUA vor să îi aducă pe ruşi la masa negocierilor

Secretarul de stat Marco Rubio tocmai a publicat o declaraţie ca răspuns la decizia de a întrerupe ajutorul militar pentru Ucraina. SUA vor să îi aducă pe ruşi la masa negocierilor, a spus el, potrivit BBC.

Traian Băsescu: Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Și asta când vor rușii. Problema e că urmăm noi
Traian Băsescu: Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Și asta când vor rușii. Problema e că urmăm noi

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a declarat că, fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula în faţa Rusiei. El a atras atenţia, însă, că după acest moment ”urmăm noi”.

SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. CNN: Este o strategie de presiune, Trump aşteaptă scuze de la Zelenski
SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. CNN: Este o strategie de presiune, Trump aşteaptă scuze de la Zelenski

SUA suspendă ajutorul militar acordat Ucrainei la câteva zile după ce preşedintele american Donald Trump a avut o discuţie tensionată cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în Biroul Oval, a confirmat luni un oficial al Casei Albe.  

Trump îi bate obrazul lui Zelenski, după răfuiala de la Casa Albă: „Ar trebui să fie mai recunoscător”
Trump îi bate obrazul lui Zelenski, după răfuiala de la Casa Albă: „Ar trebui să fie mai recunoscător”

Preşedintele SUA Donald Trump a afirmat luni că omologul său ucrainean Volodimir Zelenski "ar trebui să fie mai recunoscător", subliniind că acordul privind mineralele ucrainene poate fi încă încheiat, relatează AFP.

Trump, afirmație șocantă: SUA ar trebui să se preocupe de „bandele de migranți violatori” în loc de Putin. Aluzie la Europa
Trump, afirmație șocantă: SUA ar trebui să se preocupe de „bandele de migranți violatori” în loc de Putin. Aluzie la Europa

Președintele Trump a afirmat că Statele Unite ar trebui să se preocupe mai mult de „bandele de migranți violatori și de lorzii drogurilor" decât de Vladimir Putin pentru "a nu ajunge ca Europa".

Recomandări
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat
Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat

S-a făcut noapte în plină zi în București, iar în scurt timp oamenii au fost sfătuiți să se adăpostească. Codul portocaliu, anunțat de specialiști, a venit cu o rupere de nori peste oraș.

Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat
Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat

Un studiu recent publicat de Banca Națională arată efectele invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, declanșată în februarie 2022, asupra economiilor din regiune, cu un accent deosebit pe Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și România.