Republicanii amenință cu o anchetă după perchezițiile la reședința lui Donald Trump. „Nu vom omite nimic”

Donald Trump
IMAGO IMAGES

O anchetă parlamentară cu privire la perchezițiile de marți de la reședința fostului președinte Donald Trump va fi pornită în cazul în care republicanii vor controla din nou Camera Reprezentanților din SUA.

Declarația aparține liderului congresmenilor republicani, iar alegerile vor avea loc pe 8 noiembrie.

Ancheta anunțată vizează posibila influenţă politică din spatele percheziţiei efectuate de FBI (Biroul Federal de Investigaţii) la reşedinţa Mar-a-Lago a fostului preşedinte Donald Trump, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Aliaţii lui Trump din Congresul Statelor Unite susţin că FBI a căutat în complexul de lux din Florida presupuse documente care ar fi fost sustrase de Trump de la Casa Albă. Scopul perchezițiilor ar fi de a-i scădea acestuia şansele de a candida din nou la preşedinţie în 2024.

„Dacă republicanii recuceresc Camera, vom efectua imediat o supraveghere a acestui departament, vom urmări faptele şi nu vom omite nimic", a avertizat printr-un mesaj pe Twitter liderul congresmenilor republicani, Kevin McCarthy. El l-a interpelat și pe procurorul general Merrick Garland: „păstrează-ţi documentele şi fă-ţi loc în agendă".

Citește și
Donald Trump
Donald Trump putea să ordone uciderea liderului Al Qaeda, dar nu i-a recunoscut numele. Îl știa doar pe bin Laden

Republicanii sunt favoriţi pentru obţinerea majorităţii în Camera Reprezentanţilor şi au şanse şi la recucerirea Senatului la alegerile parţiale din 8 noiembrie, arată sursa citată.

Alegerile parlamentare din SUA se vor derula la jumătatea mandatului prezidenţial deținut de Joe Biden.

Procedural, oricare din cele două camere ale Congresului - parlamentul SUA - poate declanşa o anchetă.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
Citește și...
VIDEO. Donald Trump anunţă că reşedinţa sa din Florida a fost „percheziţionată” de FBI. „Frumoasa mea casă este sub asediu”
VIDEO. Donald Trump anunţă că reşedinţa sa din Florida a fost „percheziţionată” de FBI. „Frumoasa mea casă este sub asediu”

Fostul preşedinte american Donald Trump a anunţat luni că celebra sa reşedinţă din Florida, Mar-a-Lago, a fost „percheziţionată” de poliţia federală (FBI), potrivit AFP, citat de Agerpres.

Donald Trump putea să ordone uciderea liderului Al Qaeda, dar nu i-a recunoscut numele. Îl știa doar pe bin Laden
Donald Trump putea să ordone uciderea liderului Al Qaeda, dar nu i-a recunoscut numele. Îl știa doar pe bin Laden

Donald Trump ar fi avut ocazia să ordone uciderea liderului Al Qaeda cu ceva timp în urmă, dar nu a dat ordinul pentru că nu i-a recunoscut numele, se arată într-un raport întocmit de serviciile secrete americane.

Trump vs. Biden, sondaj în SUA. Cine ar câștiga dacă alegerile prezidențiale ar avea loc acum
Trump vs. Biden, sondaj în SUA. Cine ar câștiga dacă alegerile prezidențiale ar avea loc acum

Donald Trump i-ar învinge pe Joe Biden și Kamala Harris dacă astăzi ar avea loc alegeri prezidențiale în Statele Unite, potrivit unui sondaj realizat de Centrul American pentru Studii Politice de la Harvard, publicat de The Hill.

Trump și-a înmormântat fosta soție pe terenul lui de golf. Fostul președinte al SUA ar putea scăpa astfel de plata unor taxe
Trump și-a înmormântat fosta soție pe terenul lui de golf. Fostul președinte al SUA ar putea scăpa astfel de plata unor taxe

Mormântul Ivanei Trump, fosta soție a lui Donald Trump, se află lângă prima gaură a terenului de golf de la Trump National Golf Club.

Fiica lui Donald Trump, îmbrâncită pe holul Casei Albe
Fiica lui Donald Trump, îmbrâncită pe holul Casei Albe

Ivanka Trump, fiica fostului președinte al SUA, ar fi fost îmbrâncită pe un hol al Casei Albe de fostul şef de cabinet al lui Donald Trump.

 

Recomandări
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Cum să îți protejezi casa, în caz de inundații sau cutremur, cu mai puțin de 11 lei pe lună. Poți primi până la 20.000 euro
Cum să îți protejezi casa, în caz de inundații sau cutremur, cu mai puțin de 11 lei pe lună. Poți primi până la 20.000 euro

Inundatiile de săptămâna trecută au distrus sute de locuinte, si din pacate doar o mică parte erau protejate împotriva dezastrelor naturale.

Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.