Regizorul filmului "Moscova nu crede în lacrimi", premiat cu Oscar, a murit de COVID-19

Vladimir Mensov
Getty

Regizorul rus Vladimir Menşov, al cărui film "Moscova nu crede în lacrimi" a fost recompensat cu Oscarul pentru cel mai bun film străin în 1981, a murit.

Regizorul, în vârstă de 81 de ani, a murit, luni, de COVID-19, au declarat colegii săi de la Institutul de Cinematografie "Gherasimov" din Moscova (VGIK), potrivit AFP.

"Tocmai am aflat de moartea sa", a declarat pentru AFP regizorul Vladimir Hotinenko, preşedintele departamentului de lungmetraje din cadrul VGIK. "Ştiam că suferea de COVID-19, dar de o formă uşoară; este absolut oribil şi neaşteptat", a adăugat el.

Într-un comunicat, studiourile moscovite Mosfilm au confirmat moartea regizorului ca urmare a COVID-19. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a regretat "o pierdere imensă pentru cinematograful şi cultura noastră".

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că preşedintele rus, Vladimir Putin, "a transmis cele mai sincere condoleanţe".

Citește și
Pandemia a resuscitat teoriile antisemite ale conspirației. Extremiștii europeni dau vina pe evrei și pentru Covid
Pandemia a reactivat teoriile antisemite ale conspirației. Extremiștii europeni dau vina pe evrei și pentru Covid

Născut în 1939 la Baku, în Azerbaidjanul sovietic, Vladimir Menşov a fost actor şi apoi regizor, devenind faimos la nivel mondial graţie lungmetrajului său "Moscova nu crede în lacrimi" care i-a adus Oscarul pentru cel mai bun film străin, unul dintre cele doar două câştigate de Uniunea Sovietică.

Regizorul a fost de asemenea adorat în Rusia pentru comedia sa "Dragoste şi porumbei", din 1984, încă una dintre cele mai vizionate la televiziunea rusă. Menşov, care a regizat zece filme, a predat regia la VGIK.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Studiu: Vaccinul Pfizer este eficient în proporție de 70 % împotriva variantei Delta de Covid
Studiu: Vaccinul Pfizer este eficient în proporție de 70 % împotriva variantei Delta de Covid

Vaccinul Pfizer anti COVID este eficient în proporție de 70 % împotriva noii variante ultra-contagioase Delta. Aceasta este concluzia unui nou studiu de la Universitatea Ebraică din Israel, potrivit Times of Israel.

Pandemia a reactivat teoriile antisemite ale conspirației. Extremiștii europeni dau vina pe evrei și pentru Covid
Pandemia a reactivat teoriile antisemite ale conspirației. Extremiștii europeni dau vina pe evrei și pentru Covid

Atât în Europa, cât şi în Statele Unite, unul dintre efectele colaterale ale pandemiei s-a dovedit a fi recrudescenţa antisemitismului.

Alexandru Rafila: Persoanele care au avut Covid și s-au vaccinat ar putea avea imunitate pe viață
Alexandru Rafila: Persoanele care au avut Covid și s-au vaccinat ar putea avea imunitate pe viață

Medicul Alexandru Rafila, a afirmat că persoanele care au avut COVID, dar care nu s-au vaccinat, se pot infecta cu tulpina indiană deoarece imunitatea dată de boală variază între trei şi şase luni.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.