Regina Camilla va absenta de la un eveniment anual din cauza unor probleme de sănătate. De ce boală suferă

regina camilla
Getty

Regina Camilla, soţia suveranului Charles al III-lea al Marii Britanii, nu va participa vineri seară la un important eveniment caritabil.

Regina Camilla continuă să resimtă efectele infecţiei pulmonare cu care s-a confruntat la începutul acestei luni, a anunţat un purtător de cuvânt de la Palatul Buckingham, potrivit Reuters.

Regina Camilla, în vârstă de 77 de ani, urma să asiste la spectacolul Royal Variety Performance, găzduit de Royal Albert Hall din centrul Londrei, alături de soţul ei, regele Charles al III-lea, însă suveranul va participa neînsoţit la acest eveniment.

''Regina continuă să se confrunte cu o serie de simptome post-virale persistente, iar drept urmare, medicii i-au recomandat ca, la finalul unei săptămâni pline de angajamente, Majestatea Sa să prioritizeze odihna suficientă'', a precizat purtătorul de cuvânt.

O infecţie pulmonară dobândită în prima săptămână din noiembrie a forţat-o pe regina Camilla să îşi anuleze participarea la evenimente timp de mai multe zile. Ulterior, regina britanică şi-a reluat angajamentele publice.

Citește și
regina camilla
Regina Camilla a Marii Britanii suferă de o infecţie respiratorie. Cum se simte soţia regelui Charles

O sursă regală a precizat că nu există motive de îngrijorare, dar că, având în vedere durata şi ora târzie la care are loc spectacolul, regina a decis să urmeze sfaturile medicilor şi să nu se suprasolicite.

Regina a fost ''bineînţeles dezamăgită că va lipsi de la eveniment şi le trimite sincere scuze tuturor celor implicaţi, dar crede cu tărie că 'spectacolul trebuie să continue'. Speră să se refacă complet şi să revină la angajamentele publice obişnuite foarte curând'', a adăugat aceeaşi sursă.

Camilla va rămâne la Londra vineri, dar se va deplasa la reşedinţa cuplului regal de la Sandringham, în estul Angliei, săptămâna viitoare, aşa cum era planificat.

Royal Variety Show, care susţine o asociaţie caritabilă ce îi ajută pe membrii industriei de divertisment, se desfăşoară din 1912 şi este cel mai longeviv spectacol de divertisment din lume, potrivit Palatului Buckingham.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Regele Charles al III-lea, fără Camilla la comemorarea eroilor căzuți în războaie. Ce s-a întâmplat cu regina
Regele Charles al III-lea, fără Camilla la comemorarea eroilor căzuți în războaie. Ce s-a întâmplat cu regina

Regele Charles al III-lea a condus ceremonia de la Londra de comemorare a eroilor căzuți în războaie. În absența Reginei Camilla, care are o infecție pulmonară, suveranului britanic i-au fost alături fiul său, prințul moștenitor William, și nora.  

Regina Camilla a Marii Britanii suferă de o infecţie respiratorie. Cum se simte soţia regelui Charles
Regina Camilla a Marii Britanii suferă de o infecţie respiratorie. Cum se simte soţia regelui Charles

Regina Camilla, soţia regelui Charles al Marii Britanii, a fost nevoită să renunţe la angajamentele planificate pentru această săptămână întrucât suferă de o infecţie respiratorie, a anunţat marţi Palatul Buckingham, relatează Reuters.

Cât a costat cea mai scumpă călătorie a familiei regale britanice. Charles și Camilla au avut un zbor de lux spre Africa
Cât a costat cea mai scumpă călătorie a familiei regale britanice. Charles și Camilla au avut un zbor de lux spre Africa

Printre cele mai costisitoare călătorii în străinătate ale familiei regale britanice au constat în două vizite ale regelui Charles și reginei Camilla în Kenya, respectiv Franța.

 

Recomandări
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.

The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor comerciale impuse de Trump
The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor comerciale impuse de Trump

Industria siderurgică europeană este amenințată de tarifele de 50% impuse de Donald Trump, costurile ridicate la energie și surplusul de oțel ieftin din China, avertizează unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Germania.

Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”
Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”

Donald Trump a trimis duminică, la Los Angeles, trupele Gărzii Naționale, ca răspuns la violențele prostestatarilor furioși.