Regimul condus de președintele turc Recep Erdogan a arestat 10 înalți funcționari din municipalitățile conduse de opoziție

Poliția turcă a reținut marți 10 înalți funcționari din municipalitățile districtuale conduse de opoziție din Istanbul pentru presupusele lor legături cu militanții kurzi, potrivit agenției de stat Anadolu, citată de Euronews.
Arestările, care vizează viceprimari și membri ai consiliului municipal, fac parte campanie de represiune tot mai amplă împotriva districtelor conduse de opoziție din cel mai mare oraș din Turcia.
Printre cei reținuți se numără viceprimarii din Kartal și Atașehir, împreună cu opt membri ai consiliului municipal districtual, toți aparținând Partidului Republican al Poporului (CHP), principalul partid de opoziție din Turcia.
Suspecții sunt acuzați că au numit persoane cu presupuse legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în funcții municipale, permițând astfel grupării să se infiltreze în istrațiile locale, transmite Anadolu.
Criticii spun că reținerile fac parte dintr-o campanie guvernamentală de discreditare a primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care este văzut ca un potențial viitor contracandidat al președintelui Recep Tayyip Erdoğan, împreună cu alte figuri ale opoziției din oraș.
İmamoğlu, care s-a confruntat cu multiple provocări legale de la preluarea mandatului, l-a acuzat direct pe Erdoğan pentru arestări. Într-un mesaj publicat pe X, acesta a afirmat că reținerile au fost rezultatul "capriciilor unei persoane care se consideră mai presus de voința poporului".
În 2022, İmamoğlu a fost condamnat pentru insultarea funcționarilor publici, o acuzație care ar putea duce la o interdicție de cinci ani de a face politică dacă este confirmată de instanțele superioare. Guvernul lui Erdoğan a negat exercitarea de presiuni asupra sistemului judiciar, insistând că instanțele din Turcia funcționează independent.
În Esenyurt, primarul a fost arestat anul trecut pentru presupuse legături cu PKK, în timp ce, la începutul acestui an, primarul din Beșiktaș a fost reținut pentru trucarea licitațiilor și luare de mită, ambii primari respingând acuzațiile.
În plus, mai mulți primari ai Partidului Popular pentru Egalitate și Democrație (DEM), pro-kurd, au fost înlăturați și înlocuiți de i numiți de guvern din cauza unor presupuse afilieri la PKK, afirmație negată cu vehemență de partidul DEM.