Recep Erdogan îi transmite lui Mark Rutte că Turcia va susţine un nou şef al NATO în funcţie de nevoile sale

Moment uluitor în timpul întâlnirii dintre Erdogan și Iohannis. Președintele Turciei s-a interesat de Gică Hagi
Facebook / istrația Prezidențială a României

Preşedintele turc Tayyip Erdogan i-a transmis duminică premierului olandez Mark Rutte, în cadrul unei convorbiri telefonice, că Ankara va susţine un candidat pentru postul de nou şef al NATO în funcţie de aşteptările şi nevoile sale.

Erdogan i-a spus premierului olandez în exerciţiu că Turcia se aşteaptă ca noul şef al alianţei de securitate să servească nevoile şi interesele aliaţilor în lupta împotriva terorismului şi să ţină cont de sensibilităţile aliaţilor care nu sunt membri ai Uniunii Europene, potrivit unui comunicat al biroului său,a anunţat preşedinţia turcă, transmite Reuters, potrivit Agerpres..

Mark Rutte, care urmează să se retragă din politica naţională, a făcut cunoscut faptul că doreşte postul de secretar general al NATO.

Unele ţări membre, precum Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Germania, şi-au exprimat susţinerea pentru el.

Însă numirea secretarului general al NATO necesită consensul statelor membre, iar Ungaria, de exemplu, a anunţat că nu-l susţine pe Rutte.

Citește și
klaus iohannis
Secretul ținut de Iohannis despre candidatura la NATO, după „discuțiile bune” cu aliații: „Prefer să nu le spun public”

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat la 12 martie că a decis să intre în competiţia pentru funcţia de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Slovenia anunță că l-ar putea sprijini pe Klaus Iohannis la NATO. „Analizăm ambele candidaturi”
Slovenia anunță că l-ar putea sprijini pe Klaus Iohannis la NATO. „Analizăm ambele candidaturi”

Premierul Sloveniei, Robert Golob, a lăsat deschisă posibilitatea, joi, ca ţara sa să sprijine candidatura preşedintelui Klaus Iohannis la şefia NATO, deşi iniţial Ljubljana anunţase că îl susţine pe premierul olandez Mark Rutte.

Secretul ținut de Iohannis despre candidatura la NATO, după „discuțiile bune” cu aliații: „Prefer să nu le spun public”
Secretul ținut de Iohannis despre candidatura la NATO, după „discuțiile bune” cu aliații: „Prefer să nu le spun public”

Ajuns la Bruxelles, președintele Klaus Iohannis a declarat că a avut "discuții bune" cu aliații, după ce și-a anunțat candidatura pentru funcția de secretar general al Alianței Nord Atlantice.

Klaus Iohannis a dezvăluit ce îl deosebește de Mark Rutte, rivalul său pentru șefia NATO. Replica pe măsură dată de olandez
Klaus Iohannis a dezvăluit ce îl deosebește de Mark Rutte, rivalul său pentru șefia NATO. Replica pe măsură dată de olandez

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, că abordarea sa şi a contracandidatului său la funcţia de secretar general al NATO, Mark Rutte, sunt "uşor diferite" în ce priveşte viitorul Alianţei.

Geoană, despre şansele lui Iohannis de a conduce NATO: „Sperăm la un succesor care poată să conducă organizaţia”
Geoană, despre şansele lui Iohannis de a conduce NATO: „Sperăm la un succesor care poată să conducă organizaţia”

Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană nu a dorit să comenteze şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a deveni secretar general al NATO.

Recomandări
Surse: PSD „dă vina” pe un consilier prezidențial pentru taxa pe tranzacții bancare. Varianta fără USR la guvernare, pe masă
Surse: PSD „dă vina” pe un consilier prezidențial pentru taxa pe tranzacții bancare. Varianta fără USR la guvernare, pe masă

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că propunerea privind introducerea unei taxe pe tranzacţiile bancare nu a venit din partea formaţiuni. Între timp, surse PSD au declarat că propunerea aparține consilierului Radu Burnete și UDMR.

Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO

Zece persoane au murit, inclusiv suspectul, şi alte câteva au fost rănite într-un atac armat comis la o şcoală din oraşul Graz, în sudul Austriei, a declarat marţi Elke Kahr, primăriţa oraşului Graz, citată de agenţia de presă APA, relatează Reuters.

Ion Iliescu a fost internat la terapie intensivă în Spitalul SRI din București
Ion Iliescu a fost internat la terapie intensivă în Spitalul SRI din București

Ion Iliescu a fost internat luni după-amiază în Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, din București.