Reacție la nivelul UE după rezultatul referendumului din Republica Moldova: Este o „înfrângere pentru Rusia”

reacția ue la referendumul din r moldova
Colaj foto Profimedia

Republica Moldova a votat, duminică, în favoarea aderării la Uniunea Europeană cu o marjă infimă, în cadrul unui referendum al cărui rezultat a fost decis la doar câteva mii de voturi, pe fondul acuzațiilor de interferență rusească.

Cei mai mulți dintre moldovenii din interiorul țării au votat împotriva campaniei pro-UE, însă buletinele de vot exprimate de persoanele care locuiesc în străinătate au influențat decisiv rezultatul, scrie POLITICO.

Eurodeputatul român Siegfried Mureșan, care prezidează Delegația Parlamentului European pentru relațiile cu țara de peste Prut, a declarat că trecerea referendumului constituțional pe muchie de cuțit „reprezintă o victorie pentru poporul Republicii Moldova și o înfrângere pentru Rusia”.

„Mă voi asigura că noi, ca Uniune Europeană, vom respecta voința poporului moldovean exprimată în referendum și vom oferi tot sprijinul necesar pentru procesul de aderare la UE”, a adăugat el.

Moscova este acuzată că a lansat o campanie masivă de cumpărare de voturi, canalizând bani prin intermediarii săi în conturile unor alegători, precum și că a utilizat rețelele sociale pentru a semăna temeri cu privire la perspectiva ca aderarea Republicii Moldova la UE să ducă la un conflict direct cu Rusia.

Citește și
dmitri peskov maia sandu
Mesajul tranșant al Rusiei pentru Maia Sandu după alegerile din Republica Moldova: „Acest lucru atrage atenţia”

După rezultatul referendumului, guvernul de la Chișinău poate modifica constituția pentru a consacra principiul aderării la UE și a deschide ușa aderării la blocul comunitar după încheierea discuțiilor în aflate în curs.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Maia Sandu, la un pas să câștige alegerile din primul tur. Votul moldovenilor face valuri până în Georgia
Maia Sandu, la un pas să câștige alegerile din primul tur. Votul moldovenilor face valuri până în Georgia

La alegerile prezidențiale din Republica Moldova, Maia Sandu și candidatul socialiștilor pro-ruși, Alexandr Stoianoglo se vor înfrunta, peste două săptămâni, în turul doi.  

Mesajul tranșant al Rusiei pentru Maia Sandu după alegerile din Republica Moldova: „Acest lucru atrage atenţia”
Mesajul tranșant al Rusiei pentru Maia Sandu după alegerile din Republica Moldova: „Acest lucru atrage atenţia”

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care susţine că anumite „grupuri criminale” ar fi încercat să îi ia voturile în alegeri, trebuie să aducă dovezi relevante, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Cea mai pro-rusă regiune din Republica Moldova. 95% dintre cetățeni au votat împotriva referendumului de aderare la UE
Cea mai pro-rusă regiune din Republica Moldova. 95% dintre cetățeni au votat împotriva referendumului de aderare la UE

Cei mai mulți dintre locuitorii regiunii autonome Găgăuzia, aflată în sud-vestul Republicii Moldova, nu vor să audă de Uniunea Europeană. Ei au votat în consecință la referendumul pro-UE.

Alegerile din Moldova în presa de la Moscova. Ce spun rușii despre scrutinul care le-ar limita influența la Chișinău
Alegerile din Moldova în presa de la Moscova. Ce spun rușii despre scrutinul care le-ar limita influența la Chișinău

Algerile prezidențiale și referendumul pro-european din Republica Moldova au avut parte de o acoperire minimă în presa rusa, asta în ciuda eforturilor depuse de Kremlin pentru a influența rezultatele acestora.

Referendum R. Moldova: S-a finalizat numărarea voturilor - 50,46% dintre alegători sunt în favoarea aderării ţării la UE
Referendum R. Moldova: S-a finalizat numărarea voturilor - 50,46% dintre alegători sunt în favoarea aderării ţării la UE

Duminică, 20 octombrie 2024, cetățenii Republicii Moldova au fost chemați la urne pentru a-și alege președintele pentru următorii patru ani.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.