Reacția Lituaniei după ce Lukașenko a spus că Belarus ar putea-o invada

Aleksandr Lukaşenko
Getty

Lituania a protestat împotriva declaraţiilor preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko cu privire la posibile operaţiuni militare împotriva ţării vecine, informează dpa.

Ministerul de Externe lituanian a emis vineri o notă diplomatică în care îşi exprimă "protestul puternic" faţă de declaraţiile preşedintelui Lukaşenko făcute la începutul acestei săptămâni, cu ocazia participării la un exerciţiu militar.

Totodată, Belarusului i s-a solicitat să facă o declaraţie oficială cât mai curând posibil.

Marţi, un clip video despre o vizită a preşedintelui Lukaşenko la un exerciţiu militar a fost publicat pe un canal proguvernamental Telegram din Belarus. În acesta, un reprezentant militar îi explică preşedintelui Lukaşenko obiectivele exerciţiului şi se vorbeşte despre modul în care armata belarusă este pregătită să atace părţi din Polonia sau Lituania, dacă este necesar.

”Escaladare suplimentară a politicii externe agresive a Belarusului”

Un coridor terestru îngust, denumit Suwalki, trece între cele două state membre UE şi NATO, care se învecinează cu exclava rusă de la Marea Baltică Kaliningrad şi cu Belarus, aliatul apropiat al Rusiei.

Citește și
vladimir putin, aleksandr lukasenko
Putin ”trădat” chiar de prietenul cel mai bun. Ce a spus Lukaşenko despre atacatorii de la Moscova

Potrivit Ministerului lituanian de Externe, declaraţiile conţineau acuzaţii nejustificate despre presupusele ameninţări militare ale Lituaniei la adresa Belarusului, insinuări cu privire la nesustenabilitatea Coridorului Suwalki şi instrucţiuni de pregătire a armatei belaruse pentru o eventuală confruntare cu statele baltice şi Polonia.

Acest lucru ar putea fi interpretat ca o "escaladare suplimentară a politicii externe agresive a Belarusului" şi este "complet inacceptabil", se arată în nota diplomatică a Lituaniei.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Lukașenko a pus ochii pe un teritoriu NATO și se pregătește să îl atace: „Ei trăncănesc mereu”
Lukașenko a pus ochii pe un teritoriu NATO și se pregătește să îl atace: „Ei trăncănesc mereu”

Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a discutat cu armata țării sale desăre un posibil atac asupra unui mic teritoriu al Alianței Nord-Atlantice.

Putin ”trădat” chiar de prietenul cel mai bun. Ce a spus Lukaşenko despre atacatorii de la Moscova
Putin ”trădat” chiar de prietenul cel mai bun. Ce a spus Lukaşenko despre atacatorii de la Moscova

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko dă asigurări marţi că autorii atentatului de la sala de concerte Crocus City Hall, la Moscova, soldat cu 139 de morţi, au încercat iniţial să fugă în Belarus, relatează AFP.

Occidentul „s-a înțeles cu Rusia” în privința unui fost teritoriu ucrainean. Anunțul care va zgudui Kievul
Occidentul „s-a înțeles cu Rusia” în privința unui fost teritoriu ucrainean. Anunțul care va zgudui Kievul

Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a lansat o afirmație cutremurătoare, care va zgudui din plin Kievul.

Sunt motive reale să ne îngrijorăm privind izbucnirea unui al Treilea Război Mondial, susține Aleksandr Lukaşenko
Sunt motive reale să ne îngrijorăm privind izbucnirea unui al Treilea Război Mondial, susține Aleksandr Lukaşenko

Alexandr Lukașenko consideră că îngrijorările legate de posibila declanșare a celui de-al Treilea Război Mondial sunt destul de justificate, deoarece forța militară a devenit argument adus de centrele de decizie globale.

Alexander Lukaşenko și-a acordat singur imunitate pe viață. Liderul belarus își consolidează puterea
Alexander Lukaşenko și-a acordat singur imunitate pe viață. Liderul belarus își consolidează puterea

Preşedintele din Belarus, Alexander Lukaşenko, a semnat o nouă lege care îi oferă imunitate pe viaţă faţă de anchetarea penală. De asemenea, liderii opoziţiei care trăiesc în exil nu au voie să candideze la viitoarele alegeri prezidenţiale.  

Recomandări
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.