Reacția liderilor europeni după ameninţarea lui Donald Trump privind tarife de 50%. „Suntem gata să răspundem”

Donald Trump
Getty

Oficialii europeni au încercat să dea dovadă de calm, după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a ameninţat că va impune tarife vamale de 50% la importurile din blocul comunitar, transmite Bloomberg.

 

Anunțul a dus la prăbuşirea burselor pe ambele maluri ale Atlanticului, pe fondul îngrijorărilor că un război comercial va perturba cea mai importantă relaţie comercială şi de investiţii din lume, mai notează sursa citată.

Cu câteva ore înainte de o întâlnire programată între negociatorii de la Washington şi Bruxelles, cu privire la paşii următori spre un acord, Trump a criticat Uniunea Europeană pentru că "este foarte dificil să se negocieze cu ea" şi că "discuţiile noastre cu ei nu duc nicăieri".

"În aceste condiţii, recomand impunerea unor taxe vamale de 50% împotriva UE, începând cu 1 iunie", a scris Trump pe reţeaua de socializare Truth Social.

În replică, oficialii europeni au încercat să dea dovadă de reţinere şi de hotărâre de a continua discuţiile, mai mulţi dintre ei utilizând cuvântul "calm" pentru a descrie de ce are nevoie blocul comunitar, care se confruntă cu posibilitatea perturbării legăturilor comerciale cu cel mai important partener comercial al său.

Citește și
Harvard
Un judecător suspendă decizia lui Donald Trump de a bloca înscrierea studenţilor străini la universitatea Harvard

Mesajul liderilor europeni: continuăm negocierile

"Toate astea fac parte din procesul de negociere. Ne vom uita cu calm la propuneri şi vom răspunde robust şi ferm", a spus premierul olandez Dick Schoof.

Vicepremierul irlandez, Simon Harris, a precizat că negocierile rămân principala preocupare a UE şi a Irlandei. "Avem nevoie de un dialog substanţial, calm, potolit şi comprehensiv cu SUA", a spus Harris.

Ministrul z al Comerţului, Laurent Saint-Martin, a scris şi el într-o postare pe X că "ne menţinem aceeaşi linie: de-escaladare, dar suntem gata să răspundem".

Simone Tagliapietra, senior fellow la centrul de reflexie Bruegel, a calificat anunţul lui Trump drept "un duş rece pentru Bruxelles, chiar dacă există în continuare speranţa ca asta e o nouă tactică de negociere destinată să pună presiune asupra negocierilor".

UE pregătește represalii comerciale semnificative

Brad Setser, fost oficial în cadrul Trezoreriei americane, şi care acum lucrează la Council on Foreign Relations, spune că următoarea mutare a UE ar putea fi aceea de a reacţiona dacă Trump îşi pune în practică ameninţarea.

UE a pregătit tarife la bunuri americane în valoare de 21 de miliarde de euro, ca răspuns la tarifele lui Trump la metale, dar a suspendat implementarea lor până la mijlocul lunii iulie. Este posibil ca implementarea să fie accelerată, în eventualitatea eşecului negocierilor. De asemenea, blocul comunitar pregăteşte alte tarife în valoare de 95 de miliarde de euro la o listă de produse americane, în eventualitatea eşecului negocierilor. Acele măsuri vor viza bunuri industriale, inclusiv avioanele Boeing, autoturismele produse în SUA şi bourbon.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
Citește și...
Cum a ajuns Trump cea mai mare problemă pentru SUA. Scutul antirachetă Golden Dome nu poate fi construit fără Canada
Cum a ajuns Trump cea mai mare problemă pentru SUA. Scutul antirachetă Golden Dome nu poate fi construit fără Canada

Donald Trump ar trebui să se bazeze pe Canada, pe care o amenință constant că va deveni „al 51-lea stat” al său, pentru a urmări rachetele chineze și rusești ce ar putea veni în SUA de la orizont.  

Un judecător suspendă decizia lui Donald Trump de a bloca înscrierea studenţilor străini la universitatea Harvard
Un judecător suspendă decizia lui Donald Trump de a bloca înscrierea studenţilor străini la universitatea Harvard

Un judecător american a blocat vineri temporar decizia preşedintelui Donald Trump care interzice înscrierea studenţilor străini la prestigioasa universitate Harvard, transmite AFP.

Donald Trump a prezentat imagini din Congo drept „dovadă” a unor presupuse masacre din Africa de Sud. „Sunt locuri de veci”
Donald Trump a prezentat imagini din Congo drept „dovadă” a unor presupuse masacre din Africa de Sud. „Sunt locuri de veci”

Peste ocean, s-a aflat că președintele Trump l-a prins în ambuscadă pe omologul său sud-african cu o știre falsă!

Secretarul Trezoreriei SUA speră că ameninţarea lui Donald Trump cu taxele vamale va
Secretarul Trezoreriei SUA speră că ameninţarea lui Donald Trump cu taxele vamale va "aprinde un foc sub UE"

Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat vineri că, în negocierile comerciale dintre Washington şi Bruxelles, unele state din UE nu ştiu ce negociază Comisia Europeană în numele lor.

Recomandări
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings

Perspectivele reducerii deficitelor aflate la un nivel ridicat record şi stabilizarea creşterii rapide a datoriei publice reprezintă elementul central al evaluării ratingului suveran al României, după alegerile prezidenţiale, arată Fitch.

Tragedie aviatică în India. Un avion cu 242 de pasageri s-a prăbușit. A fost găsit un singur supraviețuitor
Tragedie aviatică în India. Un avion cu 242 de pasageri s-a prăbușit. A fost găsit un singur supraviețuitor

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România
A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România

Curtea de Apel București a dispus joi scăderea unei perioade de opt luni din condamnarea de 8 ani și 8 luni închisoare primită de Mario Iorgulescu în dosarul legat de accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.