Reacția Kremlinului după declaraţiile lui Volodimir Zelenski privind negocierile cu Putin. „Nu sunt decât cuvinte goale"

putin zelenski
Colaj foto Getty

Kremlinul a calificat miercuri drept "cuvinte goale" declaraţiile preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care în ajun se declarase pregătit de negocieri directe cu o Vladimir Putin şi cu alţi lideri pentru a pune capăt războiului.

"Faptul de a fi pregătit trebuie să se bazeze pe ceva. Până în prezent, acestea nu sunt decât nişte cuvinte goale", a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică, relatează AFP.

El a amintit că Zelenski a interzis printr-un decret semnat în octombrie 2022 orice negociere atât timp cât Putin se află la putere în Rusia, ca reacţie la decizia Kremlinului de-a anexa patru regiuni ucrainene - Doneţk şi Lugansk (est), Herson şi Zaporojie (sud).

"Cu toate acestea, noi rămânem deschişi negocierilor", a spus în continuare Peskov, apreciind că "realitatea din teren" ar trebui să convingă Kievul "să manifeste deschidere şi interes pentru astfel de negocieri".

Volodimir Zelenski s-a opus categoric mult timp oricărui compromis cu Rusia, dar şi-a revizuit în ultimele luni unele puncte ale poziţiei sale în faţa dificultăţilor întâmpinate de armata sa pe front şi mai ales de la revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump, care susţine că vrea să pună capăt rapid conflictului.

Citește și
volodimir zelenski, vladimir putin
Rusia a lansat 1.400 de atacuri aeriene asupra Ucrainei în această săptămână, afirmă Volodimir Zelenski

Întrebat asupra posibilităţii de a negocia cu Vladimir Putin într-un interviu cu jurnalistul britanic Piers Morgan difuzat marţi, Zelenski a asigurat că o va face "dacă aceasta este singura configuraţie în care putem aduce pacea cetăţenilor Ucrainei şi să nu mai pierdem oameni", evocând un format cu "patru participanţi", care apriori ar fi compus din Ucraina, Rusia, SUA şi UE.

Clarificându-şi afirmaţiile într-un mesaj miercuri, preşedintele ucrainean a asigurat că însuşi faptul de a discuta cu Vladimir Putin este un fel "compromis" din partea Ucrainei.

"Putin este un asasin şi un terorist. A vorbi cu un ucigaş este un compromis pentru Ucraina şi pentru întreaga lume civilizată", a afirmat el, iţând în acelaşi timp că aliaţii Kievului "consideră că diplomaţia este calea de urmat".

În cadrul acestui interviu difuzat marţi, Volodimir Zelenski a invocat din nou posibilitatea ca Ucrainei să i se permită deţinerea de arme nucleare dacă nu va reuşi să adere rapid la NATO, conform AFP.

Peskov a apreciat miercuri că aceste declaraţii sunt la "limita nebuniei", făcând apel la aliaţii Kievului să conştientizeze "pericolele potenţiale ale discuţiei asupra unui astfel subiect în Europa".

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a confirmat că între SUA şi Rusia au loc "e" pe teme precise şi că aceste e "s-au intensificat recent", fără să ofere mai multe detalii.

Referitor la calendarul alegerilor în Ucraina, aspect asupra cărora insistă Washingtonul (dar şi Kremlinul), Zelenski a explicat din nou că, în opinia sa, este imposibil să se meargă la vot cu o parte din ţară invadată, cu milioane de cetăţeni refugiaţi în alte ţări sau care trăiesc în teritoriile ocupate şi cu sute de mii de soldaţi care apără neîntrerupt linia frontului, potrivit EFE.

"Alegerile vor avea loc atunci când faza fierbinte a războiului se va încheia şi legea marţială nu va mai fi în vigoare", a declarat el cu privire la cadrul juridic în vigoare în Ucraina de la începutul invaziei ruse pe scară largă. În conformitate cu Constituţia, Ucraina nu poate organiza alegeri atât timp cât se află sub incidenţa legii marţiale.

Mandatul lui Zelenski a expirat în mai 2024, dar el rămâne la putere din cauza imposibilităţii de a organiza unor noi alegeri. Putin a reiterat recent că Zelenski nu poate semna niciun acord de pace deoarece nu şi-a reînnoit mandatul la urne.

După declaraţiile lui Putin, reprezentantul special al Casei Albe pentru Ucraina, Keith Kellogg, a îndemnat Ucraina să organizeze alegeri cât mai curând posibil pentru a reafirma caracterul democratic al ţării.

În interviul său cu Morgan, Zelenski a estimat numărul total al soldaţilor ucraineni ucişi în lupte la 45.100 şi la 390.000 a celor răniţi. În ceea ce priveşte pierderile ruseşti, Zelenski a vorbit despre 350.000 de morţi şi până la 700.000 de răniţi, conform EFE.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Volodimir Zelenski a declarat că este pregătit pentru negocieri directe cu Vladimir Putin în vederea încheierii războiului
Volodimir Zelenski a declarat că este pregătit pentru negocieri directe cu Vladimir Putin în vederea încheierii războiului

Volodimir Zelenski a declarat că este pregătit pentru negocieri directe cu omologul său rus, Vladimir Putin, şi cu alţi lideri pentru a pune capăt războiului lansat de Kremlin în urmă cu aproape trei ani, transmite Presse.

Rusia a lansat 1.400 de atacuri aeriene asupra Ucrainei în această săptămână, afirmă Volodimir Zelenski
Rusia a lansat 1.400 de atacuri aeriene asupra Ucrainei în această săptămână, afirmă Volodimir Zelenski

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la mai mult sprijin occidental pentru a respinge forțele Rusiei, afirmând că Moscova a efectuat peste 1 400 de atacuri aeriene asupra Ucrainei numai în această săptămână.

Volodimir Zelenski caută surse alternative de finanţare după ce Trump a suspendat asistenţa acordată de SUA
Volodimir Zelenski caută surse alternative de finanţare după ce Trump a suspendat asistenţa acordată de SUA

Volodimir Zelenski a evitat să reproşeze noii istraţii americane decizia de a suspenda pentru o perioadă de 90 de zile trimiterea de asistenţă internaţională către toate ţările lumii, cu excepţia Israelului şi a Egiptului, potrivit EFE.

Primul efect negativ resimțit în Ucraina, după ce Trump a oprit orice ajutor pentru Kiev. Zelenski: „Necesită soluţii acum”
Primul efect negativ resimțit în Ucraina, după ce Trump a oprit orice ajutor pentru Kiev. Zelenski: „Necesită soluţii acum”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus marţi că "multe proiecte" umanitare din Ucraina sunt oprite din cauza îngheţării ajutorului american decisă de către preşedintele Donald Trump şi că Kievul va oferi finanţare alternativă, notează AFP.

Zelenski a numit cele patru părți pe care vrea să le vadă la viitoarele negocieri de pace: „Este important pentru noi”
Zelenski a numit cele patru părți pe care vrea să le vadă la viitoarele negocieri de pace: „Este important pentru noi”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a explicat cine ar trebui să se așeze la masa negocierilor de pace cu Rusia.

Recomandări
Surse: PSD „dă vina” pe un consilier prezidențial pentru taxa pe tranzacții bancare. Varianta fără USR la guvernare, pe masă
Surse: PSD „dă vina” pe un consilier prezidențial pentru taxa pe tranzacții bancare. Varianta fără USR la guvernare, pe masă

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că propunerea privind introducerea unei taxe pe tranzacţiile bancare nu a venit din partea formaţiuni. Între timp, surse PSD au declarat că propunerea aparține consilierului Radu Burnete și UDMR.

Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO

Zece persoane au murit, inclusiv suspectul, şi alte câteva au fost rănite într-un atac armat comis la o şcoală din oraşul Graz, în sudul Austriei, a declarat marţi Elke Kahr, primăriţa oraşului Graz, citată de agenţia de presă APA, relatează Reuters.

Ion Iliescu a fost internat la terapie intensivă în Spitalul SRI din București
Ion Iliescu a fost internat la terapie intensivă în Spitalul SRI din București

Ion Iliescu a fost internat luni după-amiază în Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, din București.