Raid israelian în Cisiordania: Cel puţin patru palestinieni au fost ucişi, unul dintre ei în vârstă de 14 ani

cisiordania, jenin
Getty

Cel puţin patru palestinieni au fost ucişi, unul dintre ei în vârstă de 14 ani, iar alţi şapte au fost răniţi în noaptea de luni spre marţi într-un raid israelian în oraşul Aqabah din nordul Cisiordaniei ocupate. 

În afara minorului de 14 ani, în confruntări şi-au pierdut viaţa doi tineri de 19 ani şi un bărbat de 36 de ani.

Din cei şapte răniţi, doi sunt în stare critică, potrivit autorităţilor palestiniene.

Conform agenţiei oficiale de ştiri palestiniene Wafa, forţele israeliene au deschis focul în apropierea Spitalului Guvernamental Turc din Tubas, la sud de oraşul Aqabah, unde au fost transferate persoanele rănite în raid. În acest incident, minorul de 14 ani, identificat drept Bilal Izz al Din Sawafta, a murit.

Armata israeliană a declarat pentru EFE că "studiază informaţiile", dar nu a oferit detalii despre operaţiune.

Citește și
avion
Un avion Air India cu 156 de pasageri a aterizat de urgență pe insula Phuket din cauza unei ameninţări cu bombă

Potrivit Wafa, raidul a început când unităţi speciale ale armatei israeliene au înconjurat o casă din Aqabah, ceea ce a dus la ciocniri cu tinerii din zonă.

Potrivit Asociaţiei prizonierilor palestinieni din oraşul Tubas, forţele au arestat un rezident într-una din casele asediate. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Un avion Air India cu 156 de pasageri a aterizat de urgență pe insula Phuket din cauza unei ameninţări cu bombă
Un avion Air India cu 156 de pasageri a aterizat de urgență pe insula Phuket din cauza unei ameninţări cu bombă

Avionul şi-a reluat drumul spre New Delhi, vineri după-amiază, după ce la bordul său nu au fost găsite dispozitive suspecte, au precizat autorităţile aeroportuare din Phuket.

Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice

Israelul a atacat Iranul, vizând instalația nucleară de la Natanz și alte obiective legate de programele nucleare și de rachete balistice.

Singurul supraviețuitor al accidentului aviatic din India povestește cum s-a salvat. „Mi-am dat seama că sunt în viață”
Singurul supraviețuitor al accidentului aviatic din India povestește cum s-a salvat. „Mi-am dat seama că sunt în viață”

Vishwash Kumar Ramesh, singurul supraviețuitor al avionului care s-a prăbușit joi imediat după decolarea de pe aeroportul Ahmedabad din nord-vestul Indiei, a povestit vineri la televiziunea națională DD cum s-a salvat.

Recomandări
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice

Israelul a atacat Iranul, vizând instalația nucleară de la Natanz și alte obiective legate de programele nucleare și de rachete balistice.

Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință
Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală
Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că le-a cerut tuturor colegilor parlamentari să renunţe de urgenţă la sumele provenite din deconturi ale chiriei în condiţiile în care au o proprietate în Capitală.