Radovan Karadžić se va înfăţişa azi Tribunalului de la Haga

Radovan Karadžić se va înfăţişa azi Tribunalului de la Haga

Fostul lider al sârbilor bosniaci a fost capturat săptămâna trecută la Belgrad, după ce reuşise să-şi piardă urma, timp de 13 ani.

Acum e judecat pentru rolul său în atrocităţile comise de sârbii din Bosnia în timpul războiului civil din anii '90.

Radovan Karadžić a fost adus în acest centru de detenţie cu mai puţin de 24 de ore înaintea primei sale apariţii în faţa instanţei. Îi vor fi aduse la cunoştiinţă acuzaţiile şi i se va cere să spună dacă se consideră sau nu vinovat. Poate poate pleda pe loc sau să-şi amâne răspunsul într-un ragaz de 30 de zile. Un lucru e cert, va urma un proces de lungă durată. Judecătorul va decide cum poate Radovan Karadžić să se apere: singur (cum a făcut-o şi Slobodan Milosevici) sau prin intermediul avocaţilor.

Radovan Karadžić, fostul lider al sârbilor bosniaci, e acuzat de crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid - comise în timpul asediului de 43 de luni asupra oraşului Sarajevo. Tribunalul va stabili şi responsabilitatea sa în masacrarea a peste 8.000 de musulmani la Srebrenitza - cea mai cumplită atrocitate pe care a cunoscut-o Europa de la sfirsitul ultimului Război Mondial.

Familia, care a primit permisiunea de a-l vizita, spune că Radovan Karadžić are o stare bună de spirit şi îi pregăteşte apărarea. Pentru apariţia în faţa curţii are două costume - unul deschis la culoare şi unul închis.

Citește și
emmanuel macron
Franța este gata să intervină în conflictul Israel – Iran. Macron: „Mi-am exprimat disponibilitatea în acest sens"
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Franța este gata să intervină în conflictul Israel – Iran. Macron: „Mi-am exprimat disponibilitatea în acest sens
Franța este gata să intervină în conflictul Israel – Iran. Macron: „Mi-am exprimat disponibilitatea în acest sens"

Emmanuel Macron a declarat că Franţa va participa la operaţiuni de apărare ale Israelului, dacă vor exista represalii din partea Iranului şi dacă Parisul va avea capacitatea să intervină. Declaraţia vine în contextul atacurilor israeliene în desfăşurare.

Putin vrea să intervină în conflictul dintre Israel și Iran. Ce i-a transmis premierului israelian Netanyahu
Putin vrea să intervină în conflictul dintre Israel și Iran. Ce i-a transmis premierului israelian Netanyahu

Vladimir Putin i-a transmis lui Benjamin Netanyahu, într-o discuție telefonică, că Rusia este pregătită să medieze conflictul Israel-Iran. Liderul rus a subliniat că toate disputele legate de programul nuclear iranian trebuie soluționate diplomatic.

Ce au trimis SUA în Orientul Mijlociu, după ultimele amenințări lansate de Iran la adresa Israelului
Ce au trimis SUA în Orientul Mijlociu, după ultimele amenințări lansate de Iran la adresa Israelului

Statele Unite își repoziționează forțele militare în Orientul Mijlociu în urma atacului Israelului asupra Iranului și a amenințării crescânde de represalii din partea Teheranului.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.