”Putin nu ia în serios negocierile”. Rusia a trimis o delegație cu oficiali de rang inferior la discuțiile de pace din Turcia

×
Codul embed a fost copiat

Delegațiile Rusiei și Ucrainei, dar și reprezentanți ai Statelor Unite, sunt la Istanbul! Vineri ar putea avea loc primele discuții directe, din ultimii trei ani, între negociatorii Kievului și Moscovei.

Vladimir Putin a trimis, însă, în Turcia o delegație cu oficiali de rang inferior. Mesajul lor este că Kremlinul nu și-a schimbat pretențiile maximale.

În schimb, Volodimir Zelenski a declarat că, din respect pentru Donald Trump, l-a însărcinat pe ministrul apărării să reprezinte țara la discuții.

Principala misiune a lui Rustem Umerov este să obțină un armistițiu.

Șeful delegației ruse a părut încrezător înainte de începerea negocierilor.

Vladimir Medinsky,
șeful delegației ruse: ”Delegația rusă este pregătită să poarte discuții constructive, menite să găsească soluții și puncte de convergență. Privim aceste negocieri drept o continuare a procesului de pace de la Istanbul, care, din păcate, a fost întrerupt de partea ucraineană în urmă cu trei ani”.

Citește și
politie franta
O supraveghetoare de la un colegiu din Franța a fost înjunghiată mortal de un elev de 14 ani

La acea vreme, Kievul, dar și mediatori independenți, au considerat solicitările Moscovei echivalentul unei capitulări.

Vladimir Medinsky:
”Scopul negocierilor directe cu partea ucraineană este să ajungem, mai devreme sau mai târziu, la un acord pentru o pace pe termen lung, prin eliminarea cauzelor care au stat la baza conflictului”.

Moscova transmite, așadar, că nu renunță la solicitări considerate inacceptabile de Kiev și de aliații săi, precum dezarmarea Ucrainei. Nici Zelenski nu este deschis la concesii teritoriale.

Zelenski:
”În privința subiectelor de pe agendă, delegația ucraineană a primit mandatul de a discuta despre o încetare a focului. Acesta este cel mai important lucru”.

Moscova a trimis în Turcia tehnicieni de rang inferior, conduși de un consilier prezidențial. O dovadă că Vladimir Putin nu ia în serios aceste discuții - a declarat Volodimir Zelenski.

Delegația noastră este la cel mai înalt nivel: Ministerul de Externe, biroul prezidențial, armata, serviciile noastre de informații, reprezentanți ai tuturor agențiilor de informații. Oficial, nu sunt la curent cu nivelul de reprezentare al rușilor. Dar, din ce am văzut, par doar figuranți, de decor.

Secretarul de stat american Marco Rubio a anunțat că va purta discuții, în Turcia, cu omologul său ucrainean și că cineva din delegația americană va discuta cu trimișii Rusiei.

Marco Rubio, secretarul de stat american:
”(Rusia n.r.) a trimis o delegație cu un rang sub așteptări. Sper că vom avea discuții între părțile ucraineanăși rusă, cu prezența reprezentanților turci și a unor oficiali americani de nivel potrivit”.

Rubio nu vede, însă, negocierile într-o notă optimistă.

Marco Rubio, secretarul de stat american:
”Dar voi fi sincer, nu avem speranțe prea mari în legătură cu discuțiile de mâine (vineri n.r.). În acest punct, cred că a devenit clar că singura modalitate prin care vom obține rezultate va fi dacă vom avea o întrevedere între președintele Trump și președintele Putin”.

Casa Albă va lua în calcul pregătirea unei întrevederi Trump-Putin după ce liderul american, aflat într-un turneu în Orientul Mijlociu, va ajunge la Washington.

Trump:
”Uite, nu se va întâmpla nimic până când eu și Putin nu ne vom întâlni. Bine? Și, evident, el nu avea de gând să meargă. Voia să meargă, dar credea că o să merg și eu. Nu avea să meargă dacă eu nu eram acolo și nu cred că se va întâmpla nimic, fie că vă place sau nu, până nu ne vom întâlni noi doi, dar va trebui să rezolvăm asta, pentru că mor prea mulți oameni”.

Putin a cerut ca Ucraina să cedeze patru regiuni, pe care Rusia încă nu le controlează în totalitate. De asemenea, vrea ca Ucraina să recunoască Peninsula Crimeea, anexată ilegal de Moscova în 2014, ca fiind rusească.

Iar Kievul trebuie, totodată, să renunțe la intenția de a adera la NATO și să își reducă drastic armata. Putin a mai cerut și ca Occidentul să ridice sancțiunile impuse Moscovei după invazie. 

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
O supraveghetoare de la un colegiu din Franța a fost înjunghiată mortal de un elev de 14 ani
O supraveghetoare de la un colegiu din Franța a fost înjunghiată mortal de un elev de 14 ani

O supraveghetoare de la o școală din Franța a fost înunghiată mortal de un elev de 14 ani, în timp ce îi verifica rucsacul, marți dimineață. 

Operațiunea ucraineană „Spider Web” l-a înfuriat pe Putin. Liderul rus a luat atacul în mod personal și planifică răzbunarea
Operațiunea ucraineană „Spider Web” l-a înfuriat pe Putin. Liderul rus a luat atacul în mod personal și planifică răzbunarea

Operațiunea ucraineană „Spider Web” pare să-l fi înfuriat foarte tare pe liderul Kremlinului, Vladimir Putin. SUA avertizează că un atac de răzbunare masiv este iminent, iar Germania lansează, de asemenea, avertismente.

Cine este atacatorul care a omorât cel puţin 10 persoane și a rănit alte 30 la o școală din Austria
Cine este atacatorul care a omorât cel puţin 10 persoane și a rănit alte 30 la o școală din Austria

Un tânăr de 22 de ani, fost elev la școala din oraşul Graz, în sudul Austriei, este atacatorul care a omorât cel puțin 10 oameni și a rănit alți 30, marți.  

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii reinventează roata pentru a reduce deficitul. Statul de la care România se poate inspira
Economistul-șef al BNR: Politicienii reinventează roata pentru a reduce deficitul. Statul de la care România se poate inspira

Economistul șef al BNR a criticat măsurile „originale” propuse pentru reducerea deficitului. El consideră că date fiind asemănările, România poate copia modelul polonez.

Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un fost elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un fost elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO

Zece persoane au murit, inclusiv suspectul, şi alte câteva au fost rănite într-un atac armat comis la o şcoală din oraşul Graz, în sudul Austriei, a declarat marţi Elke Kahr, primăriţa oraşului Graz, citată de agenţia de presă APA, relatează Reuters.

De ce a fost internat Ion Iliescu la ATI. Precizările SRI
De ce a fost internat Ion Iliescu la ATI. Precizările SRI

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a fost internat ieri la Spitalul Serviciului Român de Informații. În vârstă de 95 de ani, Iliescu are probleme respiratorii, a transmis biroul de presa al SRI.