Putin i-a arestat până și pe rușii care au depus flori în memoria celor morți în Ucraina, la un an de la invazie VIDEO

rusi arestati
Twitter/ Albina Fella

Zeci de persoane au fost reţinute vineri de poliţie în Rusia pentru acţiuni de comemorare la împlinirea unui an de la invazia rusă în Ucraina, în unele cazuri fiind vorba despre persoane care doar au depus flori, spune un grup pentru drepturile omului.  

Autorităţile ruse au preferat să nu marcheze nicicum, vineri, un an de la lansarea a ceea ce Kremlinul numeşte "operaţiunea militară specială" din Ucraina, în timp ce la Kiev a avut loc o ceremonie de comemorare a soldaţilor şi civililor ucişi, iar preşedintele Volodimir Zelenski a ţinut timp de câteva ore o conferinţă de presă faţă în faţă cu jurnalişti din întreaga lume, potrivit News.

 

 

Citește și
ucraina, razboi, soldati
Războiul din Ucraina, în cifre. Sute de mii de morți în cel mai mare conflict armat de la Al Doilea Război Mondial

La Moscova, cel puţin trei persoane care au depus flori la un monument dedicat proeminentei poete ucrainene Lesia Ukrainka au fost reţinute rapid de către agenţii de poliţie, a declarat centrul pentru drepturile omului OVD-Info.

"Una dintre ele depunea flori la monument, dar chiar în acel moment a fost apucată de forţele de securitate, iar buchetul a fost luat", a declarat OVD-Info.

Pedepse cu închisoarea pentru cei care critică războiul Rusiei din Ucraina

Cel puţin 15 persoane au fost reţinute în timp ce depuneau flori la un monument dedicat scriitorului ucrainean Taras Şevcenko la Sankt Petersburg, a comunicat OVD-Info.

Anul trecut, poliţia a reţinut peste 4.300 de persoane la protestele din întreaga Rusie împotriva invaziei, potrivit acestei surse.

Rusia a introdus noi legi dure care prevăd amenzi sau pedepse cu închisoarea pentru cei care discreditează armata sau critică războiul, pe care îl numeşte o "operaţiune militară specială".

Războiul din Ucraina a provocat pierderi mari şi în rândul forţelor ruse, dar Moscova preferă să le ţină sub tăcere şi foarte rar dă bilanţuri.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Scurt istoric al protestelor din Rusia împotriva invaziei din Ucraina. Mii de ruși au fost arestați – FOTO & VIDEO
Scurt istoric al protestelor din Rusia împotriva invaziei din Ucraina. Mii de ruși au fost arestați – FOTO & VIDEO

În dimineața zilei de 24 februarie 2022, Vladimir Putin a lansat o invazie la scară largă a Ucrainei, bombardând puncte strategice militare, dar și ținte civile. Atacul a provocat proteste în marile orașe din Rusia, iar mii de persoane au fost arestate.

Războiul din Ucraina, în cifre. Sute de mii de morți în cel mai mare conflict armat de la Al Doilea Război Mondial
Războiul din Ucraina, în cifre. Sute de mii de morți în cel mai mare conflict armat de la Al Doilea Război Mondial

Sute de mii de oameni au fost uciși sau răniți, iar alte câteva milioane au fugit din calea celui mai crunt conflict armat de după Al Doilea Război Mondial. Cifrele seci ale războiului pe care Rusia lui Putin îl duce deja de un an sunt înfiorătoare.  

Cum a spulberat Ucraina mitul „celei de-a doua armate a lumii
Cum a spulberat Ucraina mitul „celei de-a doua armate a lumii". Rusia, doar victorii mici și modeste într-un an de război

Cu un an în urmă, Vladimir Putin declanșa cel mai mare conflict militar din Europa de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Joe Biden îl numește dictator pe Vladimir Putin: „Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia”
Joe Biden îl numește dictator pe Vladimir Putin: „Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia”

Preşedintele american Joe Biden a transmis, vineri, că Rusia nu va reuşi niciodată să cucerească Ucraina.  

Un an de război în Ucraina. Care sunt cele mai grele pierderi suferite de Rusia în rândul generalilor și comandanților
Un an de război în Ucraina. Care sunt cele mai grele pierderi suferite de Rusia în rândul generalilor și comandanților

După un an de război în Ucraina, bilanțul victimelor este unul îngrozitor. Sute de mii de oameni au murit, iar distrugerile în orașele din Ucraina sunt acum imposibil de centralizat.  

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.