Putin a luat decizia: Va semna un acord „istoric” cu un stat din Europa

Vladimir Putin rămâne principala amenințare la adresa UE - comisarul UE pentru Apărare
IMAGO

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său belarus, Aleksandr Lukaşenko, vor semna vineri un pact de securitate istoric care reflectă schimbările geopolitice globale, a anunţat marţi agenţia rusă de ştiri RIA, preluată de Reuters.

Acordul se va număra printre o serie de documente pe care cei doi lideri urmează să le semneze la Minsk, capitala Belarusului, cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a Uniunii Statale, o uniune şi o alianţă fără frontiere între cele două foste republici sovietice vecine.

„Acoperim subiecte de securitate statală, publică, economică, vorbind despre asigurarea stabilităţii în dezvoltarea economiilor noastre”, a declarat Igor Nazaruk, ministrul adjunct de externe belarus, citat de agenţia rusă. „Acesta este conceput pentru a lua în considerare condiţiile externe schimbate, când lumea trece la o ordine mondială policentrică”, a adăugat el, precizând că este vorba despre un acord „istoric”, potrivit News.ro.

Agenţia rusă nu a dat alte detalii despre pact.

În calitate de preşedinte, Lukaşenko a condus autoritar Belarusul în ultimele trei decenii şi a fost un aliat loial al lui Putin, permiţând ca teritoriul său să fie folosit ca rampă de lansare pentru invazia rusă la scară largă în Ucraina, în 2022. Invazia a fost urmată de o activitate militară intensă şi de exerciţii comune ale forţelor aeriene ale Rusiei şi Belarusului, ceea ce a reaprins temerile că Minskul s-ar putea pregăti pentru un rol mai activ în conflict. În plus, Rusia a depozitat în Belarus arme nucleare strategice, o premieră după Războiul Rece.

Citește și
avion india
India va verifica de urgență toate aeronavele Boeing 787, după tragedia aviatică soldată cu 279 de morți

Lukaşenko, în vârstă de 70 de ani, considerat „ultimul dictator din Europa”, urmează să aibă alegeri prezidenţiale în ianuarie.

El a declarat că va ordona trupelor sale să lupte alături de Rusia doar dacă o altă ţară ar lansa un atac asupra Belarusului.

Putin prezintă conflictul din Ucraina ca parte a unei bătălii existenţiale cu un Occident decadent şi în declin, despre care spune că a umilit Rusia după căderea Zidului Berlinului în 1989 prin invadarea a ceea ce el consideră a fi sfera de influenţă a Moscovei.

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
India va verifica de urgență toate aeronavele Boeing 787, după tragedia aviatică soldată cu 279 de morți
India va verifica de urgență toate aeronavele Boeing 787, după tragedia aviatică soldată cu 279 de morți

Guvernul indian a dispus o inspecţie de urgenţă a tuturor aeronavelor Boeing 787 după dezastrul aviatic de joi din Ahmedabad, soldat cu cel puţin 279 de morţi.

 

Cum au neutralizat spionii israelieni un contraatac imediat. Operațiunea secretă din interiorul Iranului - Axios
Cum au neutralizat spionii israelieni un contraatac imediat. Operațiunea secretă din interiorul Iranului - Axios

Israelul și SUA anticipau un răspuns rapid și violent din partea Iranului, însă operațiuni coordonate ale Mossadului și forțelor aeriene israeliene au neutralizat contraatacul din faza incipientă.  

Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump
Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump

Nicușor Dan a transmis la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice cu SUA, că România este pregătită să lucreze împreună cu Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului strategic.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. IDF a anunțat că avioane de vânătoare sunt gata să lovească Teheranul
Conflictul Israel-Iran escaladează. IDF a anunțat că avioane de vânătoare sunt gata să lovească Teheranul

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.