Puncte din programul lui Marine Le Pen care îngrijorează pieţele şi partenerii Franţei. Ce spune despre invazia din Rusia

Marine Le Pen
Getty

Intrarea candidatei extremei drepte ze Marine Le Pen în turul doi al alegerilor prezidenţiale din Franţa şi posibilităţile reale ca ea să câştige scrutinul în faţa lui Emmanuel Macron generează, scrie luni agenţia EFE, informează Agerpres. 

Preferinţa naţională

''Preferinţa naţională'' susţinută de Marine Le Pen are în vedere ca, în condiţii egale, zii să aibă prioritate în faţa străinilor (inclusiv în faţa celor din alte state ale UE) în obţinerea oricărui loc de muncă în sectorul public sau privat, dar şi în atribuirea locuinţelor sociale ori a altor prestaţii.

Străinii vor avea dreptul la asistenţă socială numai după şase ani de muncă în Franţa. Aceste dispoziţii discriminatorii contravin regulilor de bază ale UE şi Constituţiei ze.

Protecţionism şi naţionalism economic şi de mediu

Citește și
vladimir putin armata rusia
Unde ar putea ataca Rusia pentru a testa sprijinul SUA pentru NATO. Regiunea care ar putea deveni ținta lui Putin

Le Pen doreşte să impună istraţiilor publice ze să-şi încheie contractele cu companii ze şi să naţionalizeze autostrăzile.

În politica energetică susţine naţionalizarea pieţei astfel încât zii şi nu statele vecine să beneficieze de preţurile mai mici ale energiei nucleare. Ea vrea să prelungească durata de exploatare a reactoarelor nucleare aflate în serviciu şi să lanseze construcţia altora noi, în timp ce promite să oprească construcţia parcurilor eoliene şi să le dezafecteze pe cele existente, considerând că acestea urâţesc peisajul.

Cât despre angajamentele europene şi internaţionale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, Le Pen afirmă că, dacă ajunge preşedinte, va ajusta în fiecare an traiectoria Franţei în funcţie de ce fac la acest capitol alte ţări şi în funcţie de dorinţa zilor şi de calitatea vieţii lor.

Oprirea ''imigraţiei necontrolate''

Le Pen consideră că în Franţa imigraţia a scăpat de sub control şi doreşte să supună unui referendum o serie de reguli menite să restrângă dreptul la azil, pe care potenţialul imigrant să-l poată solicita numai din străinătate, şi să pună capăt reîntregirilor familiale. Ea doreşte să interzică dreptul la azil pentru imigranţii clandestini şi să stabilească expulzarea lor sistematică.

Considerând vălul islamic drept un semn de integrism religios, Marine Le Pen doreşte să interzică purtarea acestui văl în orice spaţiu public.

Dreptul z să prevaleze în faţa celui european

Marine Le Pen a renunţat în 2017 la propunerea de a scoate Franţa din zona euro, dar îşi menţine intenţii precum impunerea întâietăţii dreptului z asupra celui european, reducerea la jumătate a contribuţiei ze la bugetul UE, restabilirea controalelor la graniţele Franţei şi renegocierea acordurilor Schengen.

Apropierea de Putin

Marine Le Pen a fost primită la Kremlin de preşedintele Vladimir Putin în timpul campaniei electorale din 2017. După declanşarea războiului din Ucraina, ea a condamnat invazia rusă, dar consideră că pentru obţinerea păcii este nevoie de concesii faţă de Rusia şi să fie avute în vedere revendicările Moscovei, de pildă renunţarea la extinderea NATO.

Ea respinge de asemenea instituirea unui embargou asupra importurilor de petrol şi gaze din Rusia, avertizând că acesta ar afecta puterea de cumpărare a zilor, a cărei susţinere a fost unul dintre principalele sale mesaje electorale.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Unde ar putea ataca Rusia pentru a testa sprijinul SUA pentru NATO. Regiunea care ar putea deveni ținta lui Putin
Unde ar putea ataca Rusia pentru a testa sprijinul SUA pentru NATO. Regiunea care ar putea deveni ținta lui Putin

Rușii consideră că obligațiile de apărare colectivă consacrate în tratatul NATO nu mai au forță practică.

Ucrainenii vor „să taie semnalul” ca să îi lase pe ruși în întuneric. Provocarea lansată localnicilor
Ucrainenii vor „să taie semnalul” ca să îi lase pe ruși în întuneric. Provocarea lansată localnicilor

Forțele armate ucrainene și istrația statului ar putea introduce restricții temporare asupra serviciilor de telefonie mobilă.

Ce a pățit activista suedeză Greta Thunberg în Israel. Mărturisirea pe care a făcut-o imediat ce a coborât din avion
Ce a pățit activista suedeză Greta Thunberg în Israel. Mărturisirea pe care a făcut-o imediat ce a coborât din avion

Activista suedeză Greta Thunberg a declarat marți, la sosirea pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris, după ce a fost expulzată din Israel, că a fost răpită în apele internaționale de forțele israeliene, informează Reuters.  

Recomandări
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

Partidele nu reușesc să se pună de acord pe măsurile fiscale. PSD anunță că nu intră la guvernare dacă va crește TVA
Partidele nu reușesc să se pună de acord pe măsurile fiscale. PSD anunță că nu intră la guvernare dacă va crește TVA

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

LIVE SCORE| România - Cipru, astăzi, de la 21:45, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Echipele de start
LIVE SCORE| România - Cipru, astăzi, de la 21:45, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Echipele de start

Echipa naţională joacă în compania Ciprului, marţi, de la ora 21:45, în preliminariile Cupei Mondiale. Meciul se dispută pe Arena Naţională.