Primele declarații ale lui Putin după discuțiile de la Riad. „Nimeni nu exclude Ucraina de la discuții”

putin
AFP

Vladimir Putin s-a declarat miercuri mulțumit de rezultatele reuniunii ruso-americane la nivel de miniștri de externe desfășurată marți în Arabia Saudită.

Vladimir Putin a asigurat că Ucraina nu va fi exclusă din negocierile menite să încheie războiul, transmit agențiile Reuters, AFP și EFE.

„Fără creșterea nivelului de încredere între Rusia și Statele Unite, este imposibil să rezolvăm multe chestiuni, inclusiv criza ucraineană”, a spus Putin în fața presei la Sankt Petersburg, în primul său comentariu referitor la reuniunea desfășurată de marți în capitala saudită Riad.

„Scopul acestei întâlniri a fost tocmai creșterea încrederii dintre Rusia și SUA”, a completat președintele rus. El a caracterizat această reuniune drept 'foarte amicală, foarte primitoare' și a estimat că echipa trimisă de președintele american Donald Trump a fost 'deschisă procesului de negociere'.

După discuția telefonică de miercurea trecută a lui Putin cu Trump, la care ei au convenit să inițieze discuții pentru soluționarea negociată a războiului din Ucraina, reuniunea de la Riad a alimentat temerile Kievului și ale capitalelor europene că președinții rus și american ar putea încheia peste capul lor o înțelegere asupra Ucrainei care să nu țină cont de interesele lor vitale.

Citește și
zelenski trump
Ruptura dintre Zelenski și Trump, tot mai adâncă. Cum profită Putin de războiul declarațiilor SUA vs. Ucraina

Totuși, Putin a afirmat în declarația sa de miercuri că Rusia nu a refuzat niciodată discuțiile cu europenii sau cu Kievul, ci aceștia au refuzat să discute cu Moscova. „Noi nu impunem nimic nimănui. Suntem pregătiți, am spus deja asta de o sută de ori - dacă ei doresc, atunci vă rog, lăsați aceste negocieri să se desfășoare! Și noi vom fi pregătiți să revenim la masa negocierilor”, a susținut liderul de la Kremlin.

„Nimeni nu exclude Ucraina” de la discuții, prin urmare nu este nevoie de nicio reacție 'isterică' față de ele ruso-americane, a adăugat Putin, referindu-se la protestele președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și ale unor politicieni europeni față de tratativele dintre Washington și Moscova.

Cât despre o întâlnire cu Trump, președintele rus a spus că aceasta trebuie să fie „bine pregătită pentru a da rezultate”. „M-aș bucura să mă întâlnesc cu Donald (Trump), nu ne-am văzut de mult timp. Nu avem nicio relație personală, dar în cei patru ani în care a fost președinte ne-am întâlnit și am discutat pe larg despre relațiile noastre interguvernamentale”, a adăugat Putin, care nu a dat niciun orizont de timp asupra datei când s-ar putea întâlni cu liderul de la Casa Albă.

În urma reuniunii desfășurate marți la Riad, șefii diplomațiilor rusă și americană, Serghei Lavrov și Marco Rubio, au anunțat inițierea unui proces de normalizare a relațiilor ruso-americane, prin stabilirea unui mecanism de consultări pentru a aborda elementele 'iritante în relațiile bilaterale', și de asemenea lansarea unui proces de negociere pentru soluționarea războiului ruso-ucrainean, Washingtonul și Moscova urmând să-și desemneze în acest scop echipe de negociatori.

„Astăzi a fost un prim pas al unei călătorii lungi și dificile, dar unul important', a remarcat la finalul discuțiilor de la Riad șeful diplomației americane, care consideră de asemenea că din perspectiva SUA există „oportunități extraordinare” pentru un parteneriat cu Rusia, dar 'cheia pentru aceasta este încheierea conflictului' din Ucraina printr-o soluție 'justă și durabilă'. De partea sa, ministrul rus de externe s-a declarat convins că odată cu această întâlnire Statele Unite au început 'să înțeleagă mai bine' poziția Moscovei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Volodimir Zelenski se întâlneşte, joi, cu emisarul american Keith Kellogg. „Viitorul nostru nu este cu Putin, ci cu pacea”
Volodimir Zelenski se întâlneşte, joi, cu emisarul american Keith Kellogg. „Viitorul nostru nu este cu Putin, ci cu pacea”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să îl primească joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost aspru criticat de omologul său american Donald Trump, care l-a numit „dictator”.

Ruptura dintre Zelenski și Trump, tot mai adâncă. Cum profită Putin de războiul declarațiilor SUA vs. Ucraina
Ruptura dintre Zelenski și Trump, tot mai adâncă. Cum profită Putin de războiul declarațiilor SUA vs. Ucraina

"Dezamăgit" de reproșurile ucrainenilor, care au fost excluși de la discuțiile americano-ruse din Arabia Saudită, Donald Trump s-a lansat într-o serie de atacuri la adresa lui Volodimir Zelenski.

Putin a dezvăluit scopul real al întâlnirii ruso-americane de la Riad. Ce lipsește pentru a fi încheiat războiul din Ucraina
Putin a dezvăluit scopul real al întâlnirii ruso-americane de la Riad. Ce lipsește pentru a fi încheiat războiul din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a oferit prima sa reacție cu privire la discuțiile ruso-americane desfășurate, marți, la Riad, în Arabia Saudită.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.