Prigojin, din nou în fruntea trupelor sale militare Wagner: ”În acest moment, ceea ce se întâmplă pe front este o rușine”

prigojin, wagner
Profimedia

Evgheni Prigojin pare să se fi întors în Belarus. Șeful celebrului grup de mercenari Wagner a postat miercuri, pe rețelele de socializare, o înregistrare video care pare să fie realizată în noua bază a grupului aflat în exil.

În acest clip, el le promite luptătorilor săi că vor urma mai multe desfășurări militare.

"În acest moment, ceea ce se întâmplă pe front este o rușine, în care nu trebuie să ne implicăm", spune Prigojin în videoclipul de aproape șase minute, distribuit pe canalul său personal de Telegram, potrivit Business Insider.

În schimb, forțele Wagner "vor rămâne aici, în Belarus, pentru o perioadă de timp", afirmă Prigojin în această înregistrare VIDEO care nu este foarte clară, ci chiar întunecată, cu niște corturi vizibile în fundal.

În urma revoltei eșuate a lui Prigojin de luna trecută, în care el i-a acuzat pe liderii militari ruși de nepricepere și minciună în legătură cu războiul din Ucraina, luptătorii Wagner ar fi trebuit să se mute într-o tabără de antrenament din Belarusul vecin, în baza unui acord negociat de președintele țării, Alexandr Lukașenko.

Citește și
evgheni prigojin
Un prim videoclip apărut pe rețelele sociale pare să-l arate pe Prigojin întâmpinând trupele Wagner în Belarus

Fotografiile acestei tabere improvizate arătau că această bază ar putea găzdui mii de soldați.

Săptămâna trecută, Ministerul Apărării din Belarus a anunțat că bărbații au început să antreneze unitățile de apărare teritorială ale țării.

În ultimele săptămâni, însă, liderul Wagner a fost văzut chiar în Rusia. Kremlinul a confirmat chiar că acesta s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin, la doar câteva zile după ce a renunțat la rebeliunea sa.

Videoclipul postat miercuri, 19 iulie, pare să confirme că Prigojin se află acum cu oamenii săi în Belarus, remarcile sale părând să confirme, de asemenea, misiunea lor pe termen scurt.

Dar Prigojin a lăsat să se înțeleagă, de asemenea, că vor urma lucruri mai mari, în afara Belarusului. În timp ce încerca să îi asigure pe mercenarii săi că sunt iubiți de poporul belarus, susținând că femeile locale ar fi chiar "zbuciumate de poftă", Prigojin le-a spus, de asemenea, să se pregătească pentru viitoarele desfășurări în străinătate, inclusiv pentru o "nouă călătorie în Africa".

"Și poate că ne vom întoarce într-un moment în care suntem încrezători că nu vom fi forțați să ne facem de rușine", a adăugat el, părând să se refere la Ucraina.

În ultimii ani, mercenarii Wagner au fost trimiși în Libia, Mali și Republica Central Africană, unde au fost acuzați că terorizează populațiile locale în timp ce luptă împotriva grupurilor de insurgenți.

Aceste desfășurări au fost văzute ca o extindere a influenței guvernului rus în regiune și reprezintă unul dintre motivele pentru care mulți cred că Putin este reticent să desființeze Grupul Wagner, în ciuda participării acestuia la ceea ce el a numit un act de trădare.

Prigojin, în videoclipul postat miercuri, a sugerat că misiunea lui Wagner este departe de a se fi încheiat.

"Nu este sfârșitul, este doar începutul", a spus el. "Cea mai mare treabă din lume [urmează] foarte curând", a continuat el, adăugând: "Cu siguranță vom călători peste tot în lume".

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Rară apariţie publică. Șeful MI6 spune că există fracturi profunde în elita din jurul lui Putin. Ce spune despre Prigojin
Rară apariţie publică. Șeful MI6 spune că există fracturi profunde în elita din jurul lui Putin. Ce spune despre Prigojin

Şeful MI6, serviciul de spionaj extern al Marii Britanii, a declarat miercuri că revolta de luna trecută a mercenarilor ruşi a arătat că există „fracturi adânci” în jurul Kremlinului.

Un prim videoclip apărut pe rețelele sociale pare să-l arate pe Prigojin întâmpinând trupele Wagner în Belarus
Un prim videoclip apărut pe rețelele sociale pare să-l arate pe Prigojin întâmpinând trupele Wagner în Belarus

Un videoclip apărut pe rețelele sociale pare să-l arate pe șeful Wagner, Evgjeni Prigojin, întâmpinându-și soldații în Belarus.

Puciul eșuat al lui Prigojin i-a fost fatal. Vladimir Seliverstov, unul dintre cei mai nemiloși generali ruși, demis de Putin
Puciul eșuat al lui Prigojin i-a fost fatal. Vladimir Seliverstov, unul dintre cei mai nemiloși generali ruși, demis de Putin

În armata rusă continuă ”epurarea”, după puciul eșuat condus de Evgheni Prigojin.

Prigojin nu este singurul care îl ține pe Putin treaz noaptea. Cine ar putea stârni o nouă revoltă
Prigojin nu este singurul care îl ține pe Putin treaz noaptea. Cine ar putea stârni o nouă revoltă

Evgheni Prigojin și-a câștigat notorietatea globală luna trecută, după ce a organizat o revoltă armată în Rusia împotriva regimului condus de Vladimir Putin.

 

 

Mercenarii Wagner au început să-i instruiască pe soldații din Belarus. Ce spune Kremlinul despre Prigojin
Mercenarii Wagner au început să-i instruiască pe soldații din Belarus. Ce spune Kremlinul despre Prigojin

Mercenari din grupul Wagner au început să-i instruiască pe soldații din Belarus. Anunțul a fost făcut, vineri, de ministerul Apărării de la Minsk, care a dat dovezi video, dar puține alte detalii.

Recomandări
Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat
Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat

Un studiu recent publicat de Banca Națională arată efectele invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, declanșată în februarie 2022, asupra economiilor din regiune, cu un accent deosebit pe Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și România.

Furtună puternică în București, cum vezi „o dată la 100 de ani”. Au intervenit pompierii. Trei zboruri au fost redirecționate
Furtună puternică în București, cum vezi „o dată la 100 de ani”. Au intervenit pompierii. Trei zboruri au fost redirecționate

A fost cod portocaliu de furtună luni după-amiază în Capitală. A turnat cu găleata și zeci de străzi au fost inundate. Mai mulți copaci au fost doborâți de vântul puternic, iar traficul aerian a fost perturbat.

Prahova sub cod portocaliu. Mai multe drumuri și curți au fost inundate după ploile abundente | FOTO
Prahova sub cod portocaliu. Mai multe drumuri și curți au fost inundate după ploile abundente | FOTO

Două drumuri au fost inundate, luni, iar mai multe autoturisme au fost surprinse de apa mare pe ruta Telega-Băicoi şi la Plopeni, pompierii intervenind şi în cazul unor curţi şi beciuri inundate.