Președintele SUA, Joe Biden, l-a numit ”criminal de război” pe Vladimir Putin

Biden Putin
StirilePROTV

Preşedintele american Joe Biden l-a catalogat miercuri, pentru prima oară, drept un ”criminal de război” pe omologul său rus Vladimir Putin, care a lansat invazia rusă a Ucrainei, relatează AFP, potrivit News.ro.  

”Este un criminal de război, i-a spus Biden unei jurnaliste, care-l intervieva în timp ce pleca de la un eveniment consacrat luptei împotriva violenţelor conjugale, la Casa Albă.

”Preşedintele (american Joe Biden) vorbea din inimă, pe baza a ceea ce aţi văzut la televiziune, adică acţiuni barbare ale unui dictator brutal”, a declarat, la scurt timp după aceea, o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

O procedură juridică (este) în curs la Departamentul de Stat” în vederea unei calificări juridice a unor ”crime de război” comise de către Rusia în Ucraina, a subliniat Psaki.

Potrivit agenției de presă TASS, citată de BBC News, Kremlinul spune că afirmațiile lui Biden sunt o ”retorică inacceptabilă și de neiertat”.

Citește și
Vladimir Putin
Condiția pusă de Rusia pentru o întâlnire între Putin și Zelenski

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
VIDEO. Putin, amenințare terifiantă pentru „trădători”. „Rușii îi vor scuipa ca pe o musculiță care le aterizează în gură”
VIDEO. Putin, amenințare terifiantă pentru „trădători”. „Rușii îi vor scuipa ca pe o musculiță care le aterizează în gură”

Președintele rus Vladimir Putin a lansat un atacat dur la adresa Occidentului, pe care îl acuză că vrea să se folosească de „trădătorii” ruși pentru a distruge țara, într-un discurs virulent susținut miercuri, potrivit Reuters.

Condiția pusă de Rusia pentru o întâlnire între Putin și Zelenski
Condiția pusă de Rusia pentru o întâlnire între Putin și Zelenski

Rusia a insistat miercuri că este dispusă să organizeze un summit între preşedintele Vladimir Putin şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, însă doar dacă va duce la un acord de pace între cele două părți, relatează agenția de presă EFE.

Cele trei mari greșeli făcute de Putin în Ucraina, care i-au transformat invazia într-un dezastru
Cele trei mari greșeli făcute de Putin în Ucraina, care i-au transformat invazia într-un dezastru

Invadarea Ucrainei nu a decurs conform planului președintelui rus Vladimir Putin, care dorea capturarea țării printr-un blitzkrieg de două zile.

Putin le promite ruşilor ajutoare împotriva unui ”blitzkrieg” economic al Occidentului menit ”să distrugă” Rusia
Putin le promite ruşilor ajutoare împotriva unui ”blitzkrieg” economic al Occidentului menit ”să distrugă” Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin promite miercuri o serie de ajutoare financiare ruşilor şi întreprinderilor ruse împotriva unei avalanşe de sancţiuni şi dă asigurări că Rusia va depăşi acest ”blitzkrieg” al Occidentului, relatează AFP, conform news.ro.

 

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.