Preşedintele Ecuadorului a declarat stare de urgenţă regională. Cinci polițiști au fost uciși în atacuri cu explozibili

Ecuador
AFP

Președintele Ecuadorului, Guillermo Lasso, a declarat starea de urgență în două provincii, după ce cel puțin cinci polițiști au fost uciși, marți, în atacuri cu explozibili ca răspuns la transferurile de deţinuţi din penitenciarele supraaglomerate.

Lasso, un conservator, a acuzat în repetate rânduri violenţele, inclusiv în interiorul închisorilor, ca fiind represalii ale bandelor de traficanţi de droguri pentru eforturile guvernului său de a combate acest trafic, potrivit News.ro, care citează.

Ecuadorul este un punct de tranzit pentru drogurile destinate Statelor Unite şi Europei.

Atacurile din timpul nopţii şi de marţi dimineaţa devreme, inclusiv nouă explozii în două oraşe, au fost o declaraţie deschisă de război din partea bandelor, a declarat Lasso într-un discurs video.

"Ceea ce s-a întâmplat între noaptea trecută şi astăzi în Guayaquil şi Esmeraldas arată în mod clar limitele pe care crima organizată transnaţională este dispusă să le depăşească", a declarat Lasso.

Citește și
steagul razbunarii iran
„Steagul răzbunării” a fost deja arborat în Iran, după atacul devastator al Israelului. De ce gestul este o raritate | VIDEO

"Luăm măsuri care îi îngrijorează, de unde şi reacţia violentă", a adăugat acesta.

El a declarat stare de urgenţă în provinciile Guayas şi Esmeraldas, unde forţele de securitate vor intensifica operaţiunile, iar starea de asediu va intra în vigoare începând cu ora locală 21.00.

Lasso, care şi-a anulat o călătorie personală în Statele Unite din cauza atacurilor, a folosit în mod repetat declaraţiile de urgenţă pentru a încerca să contracareze violenţa.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
„Steagul răzbunării” a fost deja arborat în Iran, după atacul devastator al Israelului. De ce gestul este o raritate | VIDEO
„Steagul răzbunării” a fost deja arborat în Iran, după atacul devastator al Israelului. De ce gestul este o raritate | VIDEO

Iranul a arborat steagul roșu simbolic al răzbunării deasupra Moscheei Jamkaran din Qom, după atacurile aeriene mortale ale Israelului.

A fost găsită una dintre cutiile negre ale avionului prăbușit în India
A fost găsită una dintre cutiile negre ale avionului prăbușit în India

Anchetatori au găsit vineri una dintre cutiile negre ale avionului de tip Boeing 787 Air India care s-a prăbuşit joi într-un cartier rezidenţial la Ahmedabad, în nord-vestul Indiei, un accident soldat cu cel puţin 265 de morţi.

„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic
„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic

Agenția de informații israeliană Mossad a afirmat că a introdus ilegal rachete în Iran și a instalat roiuri de drone explozive înainte de atacul Israelului asupra țării.

Recomandări
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice

Israelul a atacat Iranul, vizând instalația nucleară de la Natanz și alte obiective legate de programele nucleare și de rachete balistice.

Culisele negocierilor PSD-PNL-USR-UDMR. Viitorul premier e o nebuloasă, iar „PSD vine cu propuneri absolut revoltătoare”
Culisele negocierilor PSD-PNL-USR-UDMR. Viitorul premier e o nebuloasă, iar „PSD vine cu propuneri absolut revoltătoare”

Funcția de premier e o provocare prea mare pentru partidele din coaliție, și după situația economică dezastruoasă a României, nimeni nu ar vrea să și-o asume, susțin surse apropiate negocierilor dintre partide.