Preşedintele Chinei va susţine un ''discurs de pace'' la împlinirea unui an de la începutul războiului în Ucraina

Xi Jinping
AFP

Preşedintele chinez Xi Jinping va susţine un discurs pentru pace la împlinirea unui an de la începutul campaniei militare ruse împotriva Ucrainei, a declarat vineri ministrul de externe italian Antonio Tajani, după o întâlnire cu omologul său chinez.

Wang Yi conduce Oficiul Comisiei pentru Afaceri Externe al Partidului Comunist Chinez şi efectuează în prezent un turneu în Europa, urmând să participe şi la Conferinţa de Securitate de la Munchen, unde ar putea avea o întâlnire cu secretarul american de stat Antony Blinken, conform Agerpres.

Şeful diplomaţiei chineze i-a spus ministrului italian, potrivit acestuia din urmă, că "China doreşte pace" şi preşedintele chinez va susţine un "discurs de pace" la împlinirea unui an de la începutul războiului în Ucraina, pe 24 februarie.

În discuţia avută cu responsabilul chinez, ministrul de Externe italian Antonio Tajani i-a cerut acestuia ca Beijingul să exercite presiuni asupra Moscovei şi să-şi folosească "marea influenţă" pe lângă aceasta pentru a o convinge să se aşeze la masa negocierilor cu Ucraina, potrivit postului de radio RAI.

Presa internațională scrie despre o posibilă ruptură în relația Chinei cu Rusia.

Citește și
armata iran
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace

Cele două state s-au apropiat tot mai mult în ultimele luni, făcând front comun împotriva Occidentului pe fondul tensiunilor între Beijing și Washington. Dar în timp ce Vladimir Putin l-a lăudat pe omologul său chinez și l-a invitatla Kremlin, Xi Jinping nu a susținut niciodată în mod deschis războiul pornit de Rusia în Ucraina.

Oficialii chinezi chiar au sugerat luna trecută că guvernul lui Xi se așteaptă ca invazia rusă să eșueze și că războiul va face ca Moscova să devină o „putere minoră”, cu o economie diminuată și o poziție slabă pe scena mondială.

„Putin este nebun”, a declarat un oficial chinez pentru Financial Times. „Decizia la invazie a fost luată de un grup foarte mic de oameni. China nu ar trebui să urmeze pur și simplu Rusia”, a adăugat el.

Deși Xi se ferește să-și submineze relația cu Putin în public, în noiembrie el a emis un avertismentPresa internațională scrie despre o posibilă ruptură în relația Chinei cu Rusia.

Cele două state s-au apropiat tot mai mult în ultimele luni, făcând front comun împotriva Occidentului pe fondul tensiunilor între Beijing și Washington. Dar în timp ce Vladimir Putin l-a lăudat pe omologul său chinez și l-a invitatla Kremlin, Xi Jinping nu a susținut niciodată în mod deschis războiul pornit de Rusia în Ucraina.

Oficialii chinezi chiar au sugerat luna trecută că guvernul lui Xi se așteaptă ca invazia rusă să eșueze și că războiul va face ca Moscova să devină o „putere minoră”, cu o economie diminuată și o poziție slabă pe scena mondială.

„Putin este nebun”, a declarat un oficial chinez pentru Financial Times. „Decizia la invazie a fost luată de un grup foarte mic de oameni. China nu ar trebui să urmeze pur și simplu Rusia”, a adăugat el.

Deși Xi se ferește să-și submineze relația cu Putin în public, în noiembrie el a emis un avertisment direct președintelui rus să nu folosească arme nucleare în Ucraina, într-o mustrare publică rară la adresa Kremlinului.

Dar, deocamdată, China și Rusia rămân aliate, având un inamic comun: Occidentul.
direct președintelui rus să nu folosească arme nucleare în Ucraina, într-o mustrare publică rară la adresa Kremlinului.

Dar, deocamdată, China și Rusia rămân aliate, având un inamic comun: Occidentul.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”

Citește și...
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Scandal lângă Toronto. Explicații oficiale după speculații că profesorii au fost învățați că „familia” e un cuvânt rasist

După un an și jumătate de speculații cu privire la faptul că profesorii din districtul Waterloo Region din Canada, chiar lângă Toronto, erau învățați că cuvântul "familie" este rasist, consiliul școlar a fost forțat să dea explicații, luna aceasta.

Iranul susține că a prins două persoane dintr-un complot al Mossadului, în a treia zi de confruntări directe cu Israelul

Poliţia iraniană a arestat două persoane suspectate de legături cu serviciul de informaţii externe al Israelului (Mossad), a relatat duminică media de la Teheran, în a treia zi a escaladării militare fără precedent între Israel şi Iran.

Recomandări
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.