Preşedintele Biden, „decepţionat” de o decizie juridică ce ameninţă sute de mii de tineri imigranţi

Joe Biden

Preşedintele american Joe Biden s-a declarat sâmbătă "profund decepţionat" de o decizie a justiţiei care invalidează parţial o reformă de referinţă a lui Barack Obama, menită să protejeze tinerii imigranţi sosiţi în SUA în timp ce erau copii.

Joe Biden a precizat, într-un comunicat, că istraţia sa va face apel împotriva deciziei unui judecător federal, decizie "care cufundă sute de mii de tineri imigranţi într-un viitor incert".

Decizia vizează programul DACA ("Deferred Action for Childhood Arrivals''), adoptat în 2012 pentru a scoate din ilegalitate imigranţii sub 30 de ani, intraţi ilegal pe teritoriul american în timp ce erau copii şi care şi-au construit viaţa în SUA, supranumiţi "Dreamers".

Circa 700.000 de tineri beneficiază de acest program, care împiedică expulzarea lor şi care le oferă un număr de securitate socială, indispensabil pentru a putea munci, conduce o maşină sau studia în SUA.

Însă, un judecător federal din Houston a estimat, vineri seara, că fostul preşedinte şi-a depăşit împuternicirile acţionând prin decret, după ce a eşuat în adoptarea acestei reforme în Congres. Decizia judecătorului nu vizează persoanele deja înscrise în program, însă interzice ca alţi tineri să poată beneficia de el.

Citește și
Angela Merkel.
Joe Biden, întâlnire cu Angela Merkel la Casa Albă. S-au declarat "uniţi împotriva agresiunii Rusiei"

Aceasta este o nouă lovitură dură după primele tentative de a anula aceste protecţii. În 2017, preşedintele republican Donald Trump, care a făcut din lupta împotriva imigraţiei ilegale unul dintre obiectivele sale cheie, a decis să pună capăt programului DACA, decretându-l "ilegal", conform AFP.

Sesizate de urgenţă, tribunalele au suspendat decizia sa, după care guvernul Trump a făcut apel la Curtea Supremă, care a decis în final, în 2020, să anuleze decizia lui Trump de a suspenda programul de protecţie a tinerilor imigranţi ilegali.

De la instalarea sa la Casa Albă, Joe Biden, care a fost timp ce opt ani vicepreşedintele lui Barack Obama, a propus o amplă reformă în problema imigraţiei, care, între altele, prevede înscrierea în lege a statului celor supranumiţi "Dreamers".

"Doar Congresul poate trasa calea spre cetăţenie pentru Dreamers şi să le dea asigurările şi stabilitatea de care ei au nevoie şi pe care le merită", a subliniat Biden sâmbătă în comunicatul său.

Aceşti tineri se bucură în general de o bună imagine în rândul populaţiei care consideră, în marea majoritate, că ei nu trebuie să plătească pentru alegerea părinţilor lor.

Însă republicanii, care dispun de o minoritate de blocaj în Congres, se opun violent altor dispoziţii ale reformei, ceea ce face adoptarea ei, în forma actuală, puţin probabilă.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Joe Biden, despre rețelele sociale în contextul pandemiei: ”Omoară oameni”
Joe Biden, despre rețelele sociale în contextul pandemiei: ”Omoară oameni”

Marii operatori de reţele sociale undă circulă dezinformarea despre vaccinuri "omoară oameni", a acuzat vineri preşedintele american Joe Biden, notează AFP.

Joe Biden, întâlnire cu Angela Merkel la Casa Albă. S-au declarat
Joe Biden, întâlnire cu Angela Merkel la Casa Albă. S-au declarat "uniţi împotriva agresiunii Rusiei"

Președintele Joe Biden a primit-o joi seară la Casa Albă pe Angela Merkel. În timpul discuţiilor, cei doi s-au declarat "uniţi împotriva agresiunii Rusiei".

Joe Biden examinează posibilitatea unui ”telefon roșu” cu China
Joe Biden examinează posibilitatea unui ”telefon roșu” cu China

Joe Biden studiază ideea unui ''telefon roşu'' cu China.

Recomandări
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”

Aproape 42% dintre români se tem cel mai mult de izbucnirea unui conflict în care să fie implicată România, arată Barometrul INSCOP.

„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”
Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”

Eugen Rădulescu, consilier personal al guvernatorului BNR, critică dur ideea introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, catalogând-o drept „o aberație” inspirată din politicile economice ale Venezuelei.